Am văzut videoclipul, distribuit de Bobby pe Facebook, la câteva ore după ce îmi răspunsese la chestionar, aşa că nu există nicio referire la „Copac“ (oricum, întrebările rămân aceleaşi, n-am intenţionat să le schimb nici pentru un tip care mi-a fost patron!). Faptul că mi-a răspuns merită în sine alt videoclip, deoarece Bobby e un tip discret, una la mână, şi al naibii de ocupat, în consecinţă, greu de prins, doi la mână. L-am hărţuit de-a dreptul, profitând de faptul că îl cunosc acceptabil de bine şi că, asta află abia acum, mi se mai întâmplă să râd ca nebunul, din senin, de replica „mie-mi place sexul mai animal!“. E din „Francesca“, lungmetrajul de debut, pe care l-a scris, regizat şi produs. Pe scurt, i-am scris mesaje pe Facebook, pe mail, pe telefon, amintindu-i că dacă n-aş fi fost insistent ca un ziarist old-school, m-ar fi dat afară când eram angajatul său!

La un moment dat, m-a sunat şi m-a întrebat dacă mă culc la miezul nopţii şi i-am zis că mi-aş dori, dar nu-mi iese niciodată, deşi mă scol ridicol de devreme. În noaptea următoare, m-a sunat la 1.17, cam la 3 minute după ce adormisem ca o valiză-n gară. I-am citit cu ochii cârpiţi întrebările (mă rog, cine ştie rubrica şi-a dat seama că nu e un interviu propriu-zis), iar după ce am închis, am constatat că nu se înregistrase pe telefonul meu lejer depăşit, neconform cu standardele unui ziarist „tradigital“ (adică lucrez în tradiţionalul tipar, dar mă joc şi online). După un moment de stupefacţie şi un fluierat subţire a pagubă („îl mai prind pe Bobby la Paştele cailor…“), l-am transcris din memorie, pe loc, la sfatul (a se citi somaţia) prietenei mele. Urmarea? M-am trezit mai târziu a doua zi şi am pierdut „caimacul“ la ştirea cu „Copacul“, dar oricum a dat-o cam toată presa relevantă.

Aşadar, chestionarul cu Bobby „Prinde-mă! Dacă poţi!“ Păunescu, cu menţiunea că la alte ore, mai cumsecade decât cea la care am vorbit, cineastul e mult mai volubil:

De ce te temi cel mai tare?

De nesiguranţă. De ce nu pot controla.

Care e prima ta amintire?

Mi-e foarte greu să o disting pe prima. Dar parcă sunt cu ai mei, undeva la Milano…

Pe cine admiri cel mai mult şi de ce?

Familia mea, ştii, sunt foarte legat de ea (n.a. – Bobby are pe coperta de la Facebook o poză cu el şi cu părinţii!).

Ce îţi place la înfăţişarea ta?

Faptul că am o apariţie de om bun.

Care e cel mai preţios lucru pe care îl deţii?

Indiscutabil, familia, restul sunt doar detalii.

Cine ar juca rolul tău într-un film?

Indubitabil, actorul Italian Gian Maria Volonte.

Ce-ţi reproşezi cel mai des?

Faptul că încep multe lucruri deodată şi n-apuc să le termin, aşa cum mi-am propus.

Ce ai fi făcut la fel de bine profesional, dacă n-ai fi ales actuala carieră?

Poate ai să râzi, dar mi-ar fi plăcut să fiu preot. Îmi plac oamenii devotaţi unei cauze.

Cum ţi se spunea când erai mic?

Ca şi acum, Bobby.

Care e cea mai mare realizare a ta?

Fireşte, sunt mai multe, dar m-aş opri la două dintre ele. După o vizionare în Italia a filmului „Francesca“, s-au strâns lângă mine mai multe familii de români, care mi-au mulţumit, înlăcrimaţi. Am fost deopotrivă emoţionat când nişte italieni care avuseseră o menajeră din România mi-au zis că abia văzând filmul au înţeles de ce plecase de la ei.

Care e cel mai frumos lucru care s-a spus despre tine vreodată?

Cred că a fost cronica din „Variety“ (n.a. – în cunoscuta publicaţie americană, Derek Elley a apreciat debutul lui Păunescu drept „provocator“, considerând că „stilul vizual greoi, în mod evident deliberat, degajă savoarea unui home movie făcut pe 35 mm.“

Cum ai dori să-şi amintească  posteritatea de tine?

Ca de un om care a făcut ce a vrut, fără să-i deranjeze pe ceilalţi.

Articol publicat şi pe blogul personal