Centenarul naşterii lui Leonard Bernstein este sărbătorit printr-un concert dirijat de discipolul său, Christian Badea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centenarul naşterii celebrului muzician american Leonard Bernstein este sărbătorit la Ateneul Român. În serile de 28 şi 29 iunie, ultimele două concerte simfonice ale stagiunii 2017-2018 a Filarmonicii "George Enescu" vor fi  conduse de maestrul Christian Badea, unul dintre discipolii cei mai de seamă ai faimosului compozitor, dirijor, pianist şi pedagog.

Leonard Bernstein (1918-1990) a fost, multe decenii, idolul  unui publicul internaţional. Partenerii de scenă l-au admirat, în mod deosebit, pentru implicarea şi dăruirea  totale, pentru talentul uriaş, pentru forţa comunicării care se răsfrângea în egală măsură asupra muzicienilor cu care a colaborat.

„Leonard Bernstein, un compozitor excepţional şi original, este, într-un fel, Omul Renaşterii în muzică; american, dar în acelaşi timp şi  internaţional. A făcut foarte mult şi prin conferinţele sale pentru tineri, prin celebrele Young People's Concerts. Era un om care vorbea multe limbi străine, care se simţea acasă oriunde  în lume, în acelaşi timp  cosmopolit şi  eclectic în sensul bun al cuvântului.

Era un mare dirijor, putea să dirijeze şi cu ochii. Pentru că Leonard Bernstein a  avut o influenţă atât de pozitivă asupra muzicii internaţionale, mi s-a părut potrivit ca, în final de stagiune, să facem, la Filarmonica „George Enescu”, un concert dedicat memoriei sale, să terminăm într-o notă americană, chiar înainte de 4 iulie care e sărbătoarea naţională a Americii”, a declarat Christian Badea.

Din programul exclusiv Bernstein, susţinut de la ora 19.00, de Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, fac parte lucrările: Uvertura „Candide”, Simfonia nr.2, „The Age of Anxiety”, Suita „Poveste din cartierul de vest”. Solist va fi pianistul spaniol Josu De Solaun, care a câştigat Concursul „George Enescu” în 2014. Concertele  dedicate lui Leonard Bernstein sunt susţinute de Institutul Cultural Român.

„Va fi, astfel, un program foarte interesant şi pentru orchestră, şi pentru public. În prima parte, vom avea simfonia „Age of Anxiety”, care nu a mai fost cântată de orchestră - o lucrare eclectică în sensul că are şi conotaţii filosofice muzicale, cu un fragment foarte interesant, care are de-a face cu jazzul.  Câştigător al Concursului Enescu, Solaun a mai cântat, alături de noi, la Filarmonică. Acum este solist al acestei simfonii, „Age of Anxiety” fiind un fel de concert de pian cu orchestră. În partea a doua, avem Uvertura „Candide", lejeră şi foarte atrăgătoare, iar după aceea vom cânta fragmente din „West Side Story”. Astfel, vom termina stagiunea pe o notă mai de vară”, a precizat Christian Badea.

 „Este foarte emoţionant să cânt la Ateneu primul rând datorită relaţiei cu Enescu. Când am câştigat concursul eram într-o perioadă foarte dificilă a vieţii mele, cu nenumărate îndoieli legate de drumul meu în muzică. Acest concurs a fost o mare încurajare pentru a continua. Deci, de câte ori vin aici, mă aflu în locul în care am renăscut muzical. Să cânţi alături de Filarmonica  „George Enescu” şi de maestrul Christian Badea este un mare dar pentru orice muzician", concluzionează pianistul spaniol Josu De Solaun.

Imagine indisponibilă

Dedicat în egală măsură muzicii simfonice şi operei, Christian  Badea, consilier artistic şi prim-dirijor al Filarmonicii „George Enescu”, a concertat pe toate continentele şi în cele mai importante săli şi teatre de operă, printre care Metropolitan Opera (New York), Opera de Stat (Viena),  Royal Opera (Londra), Carnegie Hall (New York), Suntory Hall (Tokyo), Concertgebouw (Amsterdam).  A condus orchestre de prim rang ale lumii, printre care se numără Royal Philharmonic şi BBC Symphony (Londra), Filarmonica din Sankt Petersburg, Residentie Orchestra, Amsterdam Philharmonic, Orchestre Philharmonique de Radio France, Accademia di Santa Cecilia Orchestra (Roma), RAI Orchestra (Torino). La Metropolitan Opera din New York a dirijat peste 160 de spectacole într-un repertoriu vast şi variat. În mai 2015, Christian Badea a condus actul al III-lea din „Parsifal“, după care, în deschiderea următoarei stagiuni a pus în scenă, în dublă calitate, de dirijor şi regizor, actul I din opera lui Richard Wagner. Cu Opera din Sydney a semnat un contract  de colaborare până în 2019.  În decembrie 2017, maestrul Christian Badea a dirijat  „Andrea Chénier“ de Umberto Giordano la faimosul Teatro Colón din Buenos Aires.Cariera sa este marcată de colaborări importante cu artişti de referinţă ai timpului nostru - Leonard Bernstein, Mstislav Rostropovici, Placido Domingo, Renée Fleming, Natalie Dessay, Thomas Hampson.

Imagine indisponibilă

 Deţinător al Premiului I la Concursul Internaţional „George Enescu”, ediţia a XIII-a, la Concursul Internaţional „José Iturbi”, ediţia a XV-a şi la prima ediţie a European Union Piano Competition (Praga), pianistul spaniol Josu De Solaun este invitat frecvent să concerteze în săli de prestigiu din Bucureşti (Ateneul Român), Skt. Petersburg (Teatrul Mariinski), Washington D.C. (Kennedy Center), New York (Carnegie Hall, Metropolitan Opera), Princeton (Taplin Hall), Londra (Southbank Centre), Paris (Salle Cortot. Este singurul pianist spaniol care a câştigat concursurile Enescu şi Iturbi. Pianistul a realizat înregistrări cu integrala lucrărilor pentru pian de George Enescu şi Les Noces de Stravinski pentru casa de discuri NAXOS Grand Piano. Este membru al Athenaeum Trio, alături de alţi doi laureaţi ai concursului Enescu, Stefan Tarara şi Eun-Sun Hong. Josu De Solaun este absolvent al Manhattan School of Music, unde s-a bucurat de îndrumarea pianiştilor Nina Svetlanova şi Horacio Gutierrez. Stabilit la Houston, SUA, Josu De Solaun desfăşoară, alături de cariera concertistică susţinută, şi o activitate pedagogică la S. Houston State University.

ÎNCHIDEREA STAGIUNII 2017 - 2018

Orchestra simfonică a Filarmonicii "George Enescu"

Concert susţinut de Institutul Cultural Român

Sala mare a Ateneului Român

Dirijor    
Christian Badea

Solist     
Josu De Solaun

Program

Leonard Bernstein                            
Simfonia nr. 2, „The Age of Anxiety”

Uvertura „Candide”

Suita „West Side Story”

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite