Centenarul Palatului Culturii îi aduce la Târgu Mureş pe Uriah Heep şi Pascal Bruckner

Centenarul Palatului Culturii îi aduce la Târgu Mureş pe Uriah Heep şi Pascal Bruckner

Uriah Heep este o trupă din Anglia care a luat naştere în 1969 şi este considerată legendară în aria hard rock-ului FOTO loudmag.com.au

În toamnă, când va fi sărbătorit centenarul Palatului Culturii din municipiu Târgu Mureş, formaţia rock Uriah Heep şi scriitorul Pascal Bruckner vor fi prezenţi la evenimentul care va cuprinde concerte, proiecţii de filme, piese de teatru, dar şi conferinţe.

Ştiri pe aceeaşi temă

Manifestarea „O sută de ani de la construirea Palatului Culturii“ va începe pe 3 septembrie şi vor avea loc mai multe manifestări culturale în cinstea celor care au construit edificiul, scopul evenimentului fiind acela de a contribui la o mai bună integrare a tuturor elementelor de cultură în viaţa judeţului.

„Sloganul campaniei noastre este «Cultura ne uneşte» - şi aceasta din perspectiva multiculturalităţii Târgu Mureşului, a judeţului Mureş. Încercăm să îmbinăm şi vârstele, încercăm să îmbinăm şi gusturile şi cred că vom găsi suficiente motive care să ne unească şi să ne ţină aproape în această perioadă“, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Ciprian Dobre.
 
Acesta a mai adăugat că printre invitaţi se numără personalităţi cultural recunoscute la nivel naţional, dar şi din afara graniţelor ţării, nume precum Lucian Boia şi Pascal Bruckner.
 
Un program pentru toate gusturile 
  
„Este un lung şir de evenimente, din 3 septembrie până în luna noiembrie. Foarte important mi se pare să subliniem participarea lui Lucian Boia, a lui Pascal Bruckner, în ceea ce priveşte conferinţele. Vom organiza al treilea festival de film din ţară TIFF Mureş, cu peste 15 proiecţii de filme străine, româneşti, maghiare şi prezenţa actorilor şi regizorilor de top. De asemenea, Teatrul de la Sibiu va participa cu o piesă, «Felii», distinsă cu premiul UNITER“, a declarat Dobre
 
Vom avea şi muzică pentru tineri, vom avea şi muzică populară, de la Uriah Heep până la Gheorghe Zamfir şi Dumitru Fărcaş. Va fi cel mai bun prilej să ne întâlnim şi să savurăm ce ne place. O să avem de unde să alegem“, a mai spus Ciprian Dobre. 
 
La concertul susţinut de Uriah Heep, intrarea va fi liberă, iar printre conferinţele programate se regăsesc şi cele ale lui Dan Puric, Bogdan Teodorescu, Radu Paraschivescu, precum şi un concert susţinut de „Ţăndărică and friends“.
 
 
Programul manifestărilor mai cuprinde şi un festival de caricatură, la care a fost invitat Ştefan Popa Popa’s, şi unde vor fi expuse peste o mie de caricaturi din întreaga lume. 
 
Palatul Culturii din Târgu Mureş, construit la începutul secolului trecut, este un edificiu reprezentativ pentru oraş, fiind declarat monument istoric. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările