Cariera dvs. este plină de titluri de belcanto, sunteţi considerată cea mai mare cântăreaţă belcantistă din ziua de azi. Ce calităţi trebuie să aibă un artist ca să atingă aceste performanţe, ce studii speciale trebuie să facă? Care consideraţi că sunt căile de urmat?

Mariella Devia: Este dificil de dat îndrumări; în primul rând este nevoie de o vocalitate corespunzătoare, dată de la început şi de studiu. Apoi trebuie abordat repertoriul potrivit. Cu vocalitatea mea, dacă aş fi vrut să cânt alte roluri, nu aş fi reuşit. Iubesc profund acest repertoriu şi întotdeauna am studiat intens rolurile pe care le comportă. Am pornit de la Mozart şi Verdi, am făcut şi puţin Puccini, dar belcantoul este ceea ce îmi place cel mai mult, mai ales că partea cea mai importantă din aceste opere este dată de vocalitatea cântului.

C. P.: Cum aţi reuşit să vă păstraţi  de-a lungul întregii cariere, până în prezent, prospeţimea vocii, respiraţia interminabilă, alte calităţi de încadrare în pretenţiosul stil, demonstrate şi pe parcursul serii de premieră?

M. D.: Secretul meu este să nu atac roluri greşite, să nu abordez repertoriul greşit. Şi desigur studiul, pentru că nimic nu e dat de-a gata şi definitiv, trebuie să lucrezi fără pauză. Dacă azi am cântat bine, trebuie neapărat să lucrez mâine.

C. P.: O deviză extraordinară, o pildă! Ce le recomandaţi tinerilor cântăreţi?

M. D.: Să nu le fie frică, să încerce să-şi cunoască propria voce. Apoi, evident, să-şi însuşească tehnica adecvată. Dar în primul rând să-şi cunoască la perfecţiune propria vocalitate, ca s-o folosească la maximum.

C. P.: Să nu greşească, desigur, în alegerea rolurilor, cum aţi afirmat.

M. D.: Absolut. Subliniez, este lucrul principal.

C. P.: Aţi cântat şi Lakmé din opera lui Delibes, şi Regina Nopţii din „Flautul fermecat” de Mozart. Asta a fost la începutul carierei dvs....

M. D.: Da.

C. P.: De asemenea, câteva roluri mozartiene. V-au satisfăcut?

M. D.: Am cântat două roluri în „Idomeneo”, Ilia şi Elettra, Donna Anna din „Don Giovanni”, Pamina din „Flautul fermecat”.

C. P.: Fiordiligi din „Così fan tutte”?

M. D.: O singură dată. Apoi Contesa din „Nunta lui Figaro”. Îl ador pe Mozart, mereu a făcut parte din repertoriul meu.

C. P.: Doamnă Devia, aţi cântat destul de puţine roluri de Verdi. De ce nu aţi interpretat personaje din operele de tinereţe ale maestrului, Abigaille din „Nabucco”, Odabella din „Attila”, Lady Macbeth?

M. D.: Nu, mulţumesc! Am cântat „Traviata”, „Giovanna d’Arco”, foarte mult „Rigoletto” şi „Falstaff”. Şi asta a fost tot.

C. P.: De ce nu şi celelalte? Pentru că nu vă lipseşte abordarea dramatică a partiturilor...

M. D.: Da, dar eu am cântat întotdeauna roluri care mă reprezentau, nu roluri pe care mi-ar fi fost greu să le exprim. Apoi, vocalitatea mea nu este verdiană.

C. P.: Vă referiţi la culoarea vocii?

M. D.: Nici culoarea şi nici volumul. Mai ales cu orchestrele de astăzi, trebuie asigurat echilibrul perfect.

C. P.: Care sunt dificultăţile particulare ale rolului Norma?

M. D.: Este greu în primul rând datorită tipului de personaj atât de schimbător. La început eroina este calmă, apoi se înfurie, apoi se calmează din nou, vrea să-şi ucidă copiii, nu-i ucide pentru că...

C. P.: „Ah, no! son miei figli”...

M. D.: ... deci raţiunea îi este dominată de puternicul sentiment care depăşeşte durerea pe care o suportă în acel moment.

C. P.: De ce „Norma” a venit atât de târziu în cariera dvs? Debutul a fost în 2013, la Bologna.

M. D.: Într-adevăr, m-am gândit de mulţi ani să cânt „Norma” dar mereu am amânat pentru că, mai întâi, nu am vrut să transpun mai jos duetul „Mira, o Norma”. La Bologna, maestrul Michele Mariotti a fost de acord. Adalgisa era soprană. Apoi, el avea aceeaşi viziune ca şi mine asupra atmosferei intimiste a acestei opere, care este un opus despre sentimente. Concepţia mea asupra personajului este mai interiorizată. Şi, în cele din urmă, dânsul m-a convins.

C. P.: Iată deci motivul pentru care duetul nu a fost transpus duminică, deşi în tonalitatea originală s-a arătat dificil pentru Adalgisa, care era mezzosoprană. Seria de reprezentaţii de aici, de la Napoli, este specială pentru dvs.?

M. D.: Totdeauna când sunt pe scenă este ceva special pentru mine.

C. P.: Ce părere aveţi despre parteneri, în special despre tânărul tenor român Ştefan Pop?

M. D.: Am cântat deja de două ori cu el „Traviata”...

C. P.: ... la Trieste şi Palermo...

M. D.: ... aşa că-l cunosc bine. Este foarte bun. Sunt mulţumită să cânt şi „Roberto Devereux” alături de el, în martie, la Genova.

C. P.: Aţi cântat sub bagheta maestrului Nello Santi, un şef de orchestră cu concepţie clasică, cu vaste cunoştinţe asupra operei italiene...

M. D.: Adevărat, are o experienţă formidabilă şi mai ales mult respect pentru cântăreţi. Este mare cunoscător al vocilor şi acest lucru este foarte folositor.

C. P.: Această nouă producţie napolitană a fost minunată. În stil clasic.

M. D.: Foarte clasic.

C. P.: Scenografia - superbă, finalul - impresionant. Dar ce părere aveţi despre regiile moderne?

M. D.: Nu-mi displac, adică îmi place să fac producţii moderne dacă nu schimbă povestea operei şi spun una diferită, dacă nu modifică relaţiile dintre personaje. Ambientul poate fi altul, nu şi povestea.

C. P.: Ce intenţii de viitor aveţi?

M. D.: Nu mi-am propus să fac alte debuturi. Sunt constantă. Voi continua cu repertoriul meu, o să mai cânt „Norma”, desigur.

C. P.: Vă mulţumesc foarte mult şi „In bocca al lupo!” pentru celelalte spectacole.

M. D.: Cu plăcere. „Crepi il lupo!

(interviu realizat în Sala Renata Tebaldi a

                                                                            Teatrului San Carlo, Napoli, 23 februarie 2016)