Cele mai frecvente greşeli de scriere în limba română

Cele mai frecvente greşeli de scriere în limba română

Limba română este plină de capcane în care utilizatorii ei pică adesea, mai ales când e vorba de scris. În graba folosirii cuvintelor în presă, pe diverse reţele, în sms-uri sau pur şi simplu atunci când scriem câteva cuvinte unui prieten, greşelile apar frecvent. Noi trecem în revistă cele mai frecvente greşeli de scriere în limba română.

Ştiri pe aceeaşi temă

Am ales zece astfel de greşeli, cele mai frecvente, cu care cei mai mulţi dintre utilizatorii limbii române se confruntă adesea.

Cele mai frecvente greşeli de scriere: verbul „a fi” cu multele lui forme întinde adesea capcane.

Iar „i”-ul cel năstruşnic apare sau dispare când nu e cazul. La formele lui de infinitiv, adică „a fi sau a nu fi”, verbul se scrie întotdeauna cu un singur „i”. În schimb, atunci când folosim formele de conjunctiv prezent, fie forma afirmativă, fie cea negativă, adică „să fii sau să nu fii”, „i”-ul se dublează, precum în exemplele „să fii acolo la timp”, „să fii cuminte” sau „să nu fii trist”. Doar atunci când este verb auxiliar (adică apare într-o structură însoţind un alt verb) apare forma cu un singur „i”, precum în exemplele, „să fi ajuns la timp”, „să fi vorbit despre asta mai devreme...”, „să fi înţeles ce s-a întâmplat...”. Situaţia este similară în cazul verbului „a şti/ a nu şti”, care la infinitiv se scrie cu un singur „i”, dar la conjunctiv se scrie întotdeauna cu doi: „să ştii că am plecat”, „e greu să nu ştii ce s-a întâmplat”

  Cele mai frecvente greşeli de scriere: Pronumele, respectiv adjectivul demonstrativ „aceiaşi/ aceeaşi”.

Este una dintre cele mai frecvente erori care se întâlnesc în scris, unde forma de feminin, singular, a pronumelui şi adjectivului demonstrativ este confundată cu cea de masculin, plural, din cauza unei asemănări fonetice. Aşadar, corect este „aceeaşi fată” (feminin şi singular) şi „aceiaşi băieţi” (masculin şi plural).

Cele mai frecvente greşeli de scriere: Substantivul „membru”, folosit la forma de plural, articulat sau nearticulat: „membri sau membrii”. 

Una dintre capcanele frecvente întâlnite în scris este dublarea greşită a „i”-ului în cuvântul „membru”, folosit la plural. Explicaţia gramaticală este simplă: cuvântul se scrie cu un singur „i”, atunci când este nearticulat şi cu doi „i”, atunci când apare articolul hotărât. Cel mai simplu de folosit pentru cei nefamiliarizaţi cu noţiunile gramaticale este un mic truc: înlocuiţi cuvântul „membri”, atunci când nu sunteţi siguri cum trebuie să-l scrieţi, cu un alt substantiv, de exemplu, „elevi”. Dacă în structura respectivă „elevi” va avea un singur „i”, atunci şi „membri” va avea tot unul. Şi invers. Exemplu: „Membrii (elevii) comitetului au plecat în vacanţă” versus „Trei membri (elevi) au plecat în vacanţă”.

Cele mai frecvente greşeli de scriere: Verbele „a aşeza” şi „a înşela” sunt folosite frecvent greşit la forma lor de indicativ prezent, persoana a III-a. 

Corect este „aşază” şi „înşală”. Greşit, „aşează” şi „înşeală”. În schimb, substantivul „greşeală” conţine diftongul „ea”. Corect este „greşeală”, nu „greşală”!

Cele mai frecvente greşeli de scriere: Verbul „a crea” pune întotdeauna probleme la formele lui de indicativ prezent şi imperfect. 

Niciodată nu ştim câţi „e” trebuie folosiţi atunci când îl scriem. Un truc care ne salvează întotdeauna este să conjugăm paralel verbul „a lucra”. Verbul „a crea” va avea întotdeauna un „e” în plus faţă de „a lucra”. Acolo unde verbul „a lucra” conţine un „e” în conjugare, verbul „a crea” va conţine doi. Acolo unde verbul „a lucra” nu conţine niciunul, verbul „a crea” va conţine unul singur. Spre exemplificare:

Eu lucrez      Eu creez / Eu lucram     Eu cream

Tu lucrezi     Tu creezi / Tu lucrai      Tu creai

El lucrează    El creează / El lucra     El crea

Cele mai frecvente greşeli de scriere: pronumele posesiv „noştri”/ „voştri” 

Este adesea folosit greşit, adică i se dublează „i”-ul final. Corect este întotdeauna cu un singur „i”.

Cele mai frecvente greşeli de scriere: substantivul „confort” 

Este adesea scris greşit cu „m” în loc de „n”. Corect este „confort”! Greşit este „comfort”!

Cele mai frecvente greşeli de scriere: cuvântul „delincvent”

Este scris greşit, primul „n”, dispărând ca prin farmec în multe situaţii în care este folosit. Corect este „delincvent”! Greşit  este „delicvent”!

Cele mai frecvente greşeli de scriere: virgula

Este un element utilizat din ce în ce mai greşit în limba română scrisă, iar una dintre situaţiile în care este pe nedrept dată la o parte e înaintea conjuncţiilor adversative: „dar”, „iar”, „ci”, „însă”. Aşadar, înainte de aceste cuvinte este corect să existe virgulă!

Cele mai frecvente greşeli de scriere: dublarea literei „n”

Atunci când este vorba de cuvinte formate cu prefixul „în”: „a înnebuni” (pentru că are două elemente în compunere: „în+nebun”), „a se înnopta” – „în+noapte”, „a se înnora” – „în+nor”. După cum se poate vedea cu uşurinţă, există două litere „n”, care se întâlnesc, motiv pentru care cuvintele se vor scrie corect cu doi „n”. În schimb, „n” este greşit dublat în cuvinte precum „înoată”, care nu are în componenţă nicio altă particulă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: