Cele mai disputate opere de artă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul de palete din sălile de licitaţii este un indicator financiar mai important chiar decât cotaţiile de autor.

Obţinerea unor preţuri duble sau triple faţă de evaluările unora dintre lucrări este elementul cel mai spectaculos din sălile de licitaţii şi ceea ce transformă colecţionarea de artă într-un spectacol demn de interes nu doar pentru cei implicaţi, dar şi pentru simplii cunoscători ai fenomenului.

Stabilirea unor noi recorduri se bazează întotdeauna pe concurenţa dintre mai multe palete de licitaţii. Pe lângă indicatorii financiari şi cotele de autor, dincolo de stiluri şi curente, numărul de cumpărători interesaţi este elementul decisiv al evoluţiei pieţei de artă.

De exemplu, recordul absolut de preţ în licitaţii, „Strigătul" lui Munch, a fost stabilit la 120 de milioane de dolari prin confruntarea a opt colecţionari, într-o strigare care a stabilit şi un alt record, de timp de vânzare: nu mai puţin de 12 minute.

Aman, depăşit în câteva secunde

Muralistul şi portretistul George Mirea Demetrescu, al cărui record personal recent stabilit îl depăşeşte pe cel al lui Theodor Aman, este un exemplu de cum funcţionează marketingul şi casele de licitaţii în afacerile cu artă.

Este nevoie de: o lucrare bună (în cazul lui G.D. Mirea portretul „Micuţa japoneză"), o garanţie fermă asupra autenicităţii, un sumar de licitaţie care să pună în valoare lucrarea şi prezenţa în sală a unui număr de colecţionari interesaţi de lucrare.

Acestea sunt ingredientele care au dus pânza lui Mirea de la o evaluare de 8.000-15.000 de euro la un preţ final de 40.000, unul la care G.D. Mirea trece cu o mie de euro peste Aman. Toate celelalte picturi ale sale se vânduseră sub 10.000 de euro, recordul personal anterior fiind de 7.381 de euro, obţinut în 2010, tot pentru un portret.

Puterea paletelor de licitaţie

Numărul paletelor de licitaţie este adevăratul indicator financiar. Preţul tabloului lui Mirea a fost obţinut după 42 de paşi de licitare la care au luat parte patru palete. Numărul cumpărătorilor care iau parte la o licitaţie variază încă de la o duzină la câteva sute.

Participările cele mai importante au fost realizate de Licitaţia de Iarnă 2011, organizată de Artmark, cu 272 de palete implicate în licitarea celor 142 de opere oferite; Licitaţia de Avangardă şi Expresionism 2012, cu 100 de palete pentru 105 opere adjudecate; şi sesiunea de şase licitaţii din aprilie a.c. de la aceeaşi casă de licitaţii, cu 300 de palete distincte.

Competitivitatea din săli se reflectă adesea în paşii de licitaţie şi în stabilirea unor recorduri greu de anticipat. „Ciobănaş pe Valea Doftanei", cu 250.000 de euro preţ de adjudecare, a plecat dintr-o evaluare de 120.000 de euro şi a parcurs 36 de paşi de licitaţie, cu preţuri oferite de şapte palete distincte.

Un erou al timpurilor noastre: Tonitza

Caz dramatic, de pictor care a trăit la limita sărăciei, Tonitza este astăzi unul dintre favoriţii pieţei de la Bucureşti. Mai multe tablouri ale sale au reuşit creşteri spectaculoase: „Îndurerata" a crescut cu 400% în Licitaţia de Expresionism, fiind vândută cu 55.000 de euro, după o dispută între şase participanţi.

Pictura „În iatac", cea mai scumpă din România, a crescut de la 150.000 la 290.000 de euro. O altă lucrare care a deţinut un timp recordul de cel mai scump tablou românesc, „Fata în roz", a aceluiaşi Tonitza, urcase într-o licitaţie din 2008 de la 20.000 la 120.000 de euro preţ final.

120 de noi cumpărători au fost înregistraţi în noiembrie 2011, într-o serie de licitaţii cu 400 de adjudecatari.

Agenda investiţiilor: Richter, cel mai important artist european în viaţă

Damien Hirst a căzut de pe prima poziţie a artiştilor europeni în viaţă, după ce o pictură a est-germanului Gerhard Richter a fost adjudecată cu 19,4 milioane de dolari, eclipsând recordul din 2007 al lui Hirst, de doar 17,1 milioane de dolari.

Cea mai scumpă operă europeană a unui artist în viaţă a devenit „Construcţie abstractă (798-3)", vândută la Christie's New York în această lună. Seria de licitaţii din care a făcut parte lucrarea a dus la un nou record agregat pentru arta contemporană (578,3 milioane în două zile, pentru 102 lucrări vândute la Christie's şi Sotheby's), cu un nou record absolut pentru pictura contemporană - 77,55 milioane de dolari pentru o pictură de Mark Rothko (1903-1970) - şi alte 17 noi recorduri personale, dintre care 5 stabilite pentru artişti în viaţă.

La această din urmă secţiune, Richter este devansat  doar de artiştii americani Jasper Johns (25,5 milioane de dolari pentru o pictură vândută în 2010) şi Jeff Koons (două sculpturi de peste 20 de milioane fiecare).

Clasamente: Top 10 tranzacţii cu tablouri marine

1. Marcel Iancu, „Port" (foto) (Artmark, 2009), 130.000 de euro

2. Ion Ţuculescu, „Mare fermecătoare" (Artmark, 2011), 105.000 de euro

3. Nicolae Dărăscu, „Chioggia" (Artmark, 2011), 57.500 de euro

4. Gheorghe Petraşcu, „Vedere în portul Chioggia", (Artmark, 2011), 48.000 de euro

5. Nicolae Dărăscu, „Chioggia" (Artmark, 2010), 40.000 de euro

6. Nicolae Dărăscu, „Faleza Veneţiei" (Artmark, 2011), 36.000 de euro

7. Gheorghe Petraşcu, „Marea la Techirghiol", (Artmark, 2012), 35.000 de euro

8. Nicolae Dărăscu, „Peisaj marin (Chioggia)" (Artmark, 2005), 33.000 de euro

9. Marcel Iancu, „Port" (Artmark, 2009), 26.000 de euro

10. Nicolae Tonitza „Peisaj la malul mării" (Pogany, 2008), 25.000 de euro



Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite