Cei 50 de milioane de euro acordaţi de guvern pentru film – între Cântarea României şi Cântarea Las Fierbinţi

Aflu din presă că avem cea mai generoasă schemă de ajutor de stat din Europa pentru cinematografie – cu 50 de milioane de euro alocaţi anual de Guvern pentru companiile româneşti şi străine de toate mărimile care vor să facă film în România.

Conform Guvernului, acordarea ajutorului este condiţionată, în teorie, de promovarea în lume a valorilor, istoriei şi tradiţiilor româneşti. Link aici către descrierea programului, pe pagina Guvernului.

Spun, din capul locului, că nu e nimic în neregulă cu finanţarea publică a producţiilor cinema sau TV pe criterii autonom estetice – dar pentru asta există deja AFCN. Care AFCN a ieşit, spun criticii, de sub zodia Sergiu Nicolaescu.

Însă aici este vorba despre finanţarea unui anumit tip de producţii, care promovează în lume istoria şi tradiţiile româneşti. Iar riscul aici este acela de a sfârşi fie într-o anostă Cântare a României, fie în finanţarea Cântării Las Fierbinţi de la ProTV – care ProTV a solicitat, deja, aproape 2 milioane de euro de la Guvern.

O variantă pentru a nu sfârşi nici într-o extremă, nici în cealaltă ar fi aceea de a promova subiecte sau personalităţi valoroase şi puţin cunoscute în Occident din diverse unghiuri cultivate de marile şcoli de film documentar, sau de şcoli de film artistic mainstream sau indie străine de spiritul triumfalismului, al propagandei şi al ideologicului sau al senzaţionalismului ieftin.

Aşadar, conform criteriilor enunţate de Guvern, ne-am putea dori să vedem pe lista câştigătorilor:

- Filme documentare despre patrimoniul cultural, spiritual şi natural al României, cum ar fi Palatele brâncoveneşti, Peleşul, Curtea de Argeş, culele din Oltenia, bisericile săseşti fortificate, mănăstirile din Bucovina, Lacul Albastru de lângă Baia Sprie, Cascada Bigăr din Caraş-Severin pusă de World Georgraphy pe lista celor mai frumoase destinaţii ale lumii, şi atâtea altele. Şi, de ce nu, despre revirimentul vieţii monahale româneşti de după 1990 – printre cele mai puternice din Europa; sau despre tradiţiile unor grupuri unice, precum aromânii;  sau despre oameni care păstrează meserii sau obiceiuri pe cale de dispariţie, „patrimoniu cultural viu”. (un exemplu de proiect vizual – aici). Există deja o serie de astfel de filme documentare – găsim, de exemplu, multe dintre ele pe lista premianţilor din ultimii 10-15 ani de la ASTRA Film Festival din Sibiu.

- Filme documentare bine făcute şi pozitive ca imagine de ansamblu despre mari personalităţi româneşti, cum ar fi Dimitrie Cantemir, una din marile personalităţi uitate ale umanismului european; sau despre domnia lui Constantin Brâncoveanu; sau despre Henri Coandă sau Aurel Vlaicu; sau despre Iuliu Maniu sau I.C. Brătianu; sau despre Carol I, Ferdinand, Regia Maria sau Regele Mihai; sau despre Brâncuşi sau Mircea Eliade; sau despre Nicolae Paulescu, Ion Cantacuzino sau Petrache Poenaru; sau despre Hagi sau Nadia Comăneci; sau despre martirii închisorilor comuniste; sau despre şcoala românească care a dat atâtea generaţii de olimpici la matematică şi informatică. După ştiinţa mea, exemplele, aici, sunt mult mai puţin numeroase; două filme documentare despre Regina Maria – aici şi aici.

- Filme artistice care ar aborda, frontal sau tangenţial, oricare dintre subiectele de mai sus – bine făcute şi într-o lumină per ansamblu favorabilă. De exemplu, Filip Florian are un roman numit „Zilele regelui”, un soi de docufiction despre viaţa lui Carol I. E cu lumini şi umbre, poate un pic prea speculativ-senzaţionalist pe alocuri, dar, pe ansamblu, personalitatea regelui şi epoca lui sunt tratate cu simpatie. Ar putea fi ecranizat un astfel de roman? Fără îndoială că da. Există vreun astfel de film făcut în ultimii 30 de ani, pe un atare subiect? Fără îndoială că nu.

Repet, filmele din aceste categorii nu trebuie să fie în nici un caz triumfaliste. Pe de o parte, avem nevoie de poveşti care să promoveze, în mod onest şi echilibrat, valorile româneşti: iată lucruri pe care cel mai probabil nu le cunoaşteţi, cu privire la cultura, la istoria, la tradiţiile României şi la personalităţile ei. Aşa cum avem nevoie de poveşti care să ne inspire şi să ne încălzească dragostea de ţară şi de oamenii valoroşi ai acesteia. La fel cum avem nevoie de proiecte de documentare sociale care să arate dramele prezentului – de exemplu, dramele comunităţilor afectate de emigraţie. 

Conform aceloraşi criterii enunţate de Guvern, pentru aceşti bani nu s-ar califica:

- Filme care prezintă România ca pe un Cernobîl făcut scrum de comunism, o ţară retrogradă care discriminează minorităţi de toate felurile şi unde copiii orfani trăiesc în condiţii mizere, unde tradiţiile şi mentalitatea sunt obligatoriu bigote şi obscurantist-antioccidentale, un no-mans-land lipsit de orice viitor şi de orice speranţă deoarece nu îmbrăţişează degrabă orice trend şi orice ideologie la modă prin marile festivaluri uper middle class din diverse riviere posh.

- Filme care pun istoria românească în modul şi cu semn schimbat faţă de naţionalismul comunist: orice personalitate, aspect sau moment al istoriei naţionale ar fi fost tratată în cheie pozitivă de cinematografia naţionalismului comunism, e tratată acum, în mod obligatoriu, pe dos. Cuvântul-cheie pentru această abordare e „culpabilizare”, iar principalele ţinte sunt cele identitar-naţionale; creştinismul şi Biserica, întâi de toate. Dacă cinematografia ceauşistă făcea un exces, noii Serigu Nicolaieşti ai „noului val” fac acelaşi fel de exces, cu semn schimbat.

- Filme „dezinhibate” est-europene – vechile filme erotice-horror din anii 1990 în care se folosea un cuvânt porcos o dată la două replici au „evoluat”; regizorii şi regizoriţele au învăţat să le facă mai simple, să folosească mai puţine personaje, mai puţin scenariu, mai puţine camere, mai puţini bani, să cosmetizeze totul ca „experiment” şi „explorare” de intimităţi şi fetişuri şi să câştige, în felul acesta, premii pe la festivaluri europene.

- Serialele „Las Fierbinţi” şi „Sharks – Rechinii” de la Pro TV; nimic de tipul acestor seriale; nimic de tipul unor filme de categoria B despre Dracula sau mai ştiu eu ce subiect tâmpiţel; doar pentru că sunt făcute de o mare casă de producţie străină, iar în ele joacă actorul de mâna a doua Nicolas Cage.   

Asta înţeleg, cel puţin, eu prin ideea „promovare în lume a valorilor, istoriei şi tradiţiilor româneşti” – promovare care să nu cadă nici în extrema Cântarea României, nici în extrema Cântarea Las Fierbinţi. Iar dacă Guvernul intenţionează să acorde aceşti bani pentru promovarea tinerelor talente din cinematografia românească, sau pentru promovarea unor filme după criteriul autonomiei esteticului, poate că aici ar fi nevoie de o clarificare. Sau de un set de criterii separate.

Altfel, tare mă tem că n-o să vedem nici măcar UN SINGUR FILM de tipul celor din prima listă – fie şi o ecranizare după un docufiction gen „Zilele regelui”. Şi taaaare mă tem că banii se vor duce, mai toţi, la ProTV, la filme triumfaliste gen Cântarea României, sau la filme „artistice” care pedalează pe „minorităţi”, pe dezinhibare sexuală sau pe culpabilizare istorică. Şi la filme americane cu Nicolas Cage.