Ce mai rămâne la Opera Naţională Bucureşti după regrete şi nemulţumiri? CRONICĂ

Ce mai rămâne la Opera Naţională Bucureşti după regrete şi nemulţumiri? CRONICĂ

„In the Middle, Somewhat Elevated“

După o lună de foc, marcată de scandaluri, numiri şi demisii, Opera Naţională Bucureşti încearcă timid să se refacă. Trei coregrafii distincte au fost montate la Opera Naţională Bucureşti, sub forma unui singur spectacol: „In the Night“, „In the Middle, Somewhat Elevated“ şi „Theme and Variations“. La ultimul volet a participat ca dirijor Tiberiu Soare.

Primul spectacol de la plecarea lui Kobborg reprezintă un triptic, trei spectacole separate, fără legătură între ele. Poate că alegerea a venit dintr-o frustrare. În condiţiile în care conducerea nu a reuşit să-i împace pe toţi membrii Operei, măcar pe spectatori să-i mulţumească în măsură cât mai mare. Romantism în prima parte, forţă în cea de-a doua şi în final, ca un desert, o doză de optimism. Cine ştie, poate că e o metaforă subtilă pentru tot scandalul recent? Pornim de la vremuri idilice, traversăm un moment de tensiune şi la sfârşit sperăm că totul se va termina cu bine.

„In the Night“, dragostea la putere

Primul lucru care te frapează la „In the Night“ este frumuseţea decorului, care pare că aduce cu adevărat un cer înstelat în sală.  Prima pereche de dansatori este absolut încântătoare şi poţi să simţi modul în care publicul este mişcat de povestea lor de dragoste, ce pare că înfloreşte în faţa spectatorului.

Publicul este lăsat să-şi închipuie ce vrea. Lipsa unei naraţiuni nu stinghereşte spectacolul, dimpotrivă, eliberat de poveste, totul pare mai real, ca un moment pe care îl surprinzi într-o noapte oarecare pe o stradă oarecare. Nu ştii nimic despre protagonişti, nu ştii dacă se ceartă sau se împacă, dacă sunt la începutul relaţiei sau la sfârşit. Nu ai acces decât la acest moment, suspendat în spaţiu şi timp.

Mişcările dansatorilor sunt familiare şi calde, întărind senzaţia voyeuristică pe care o simţi când asişti la un moment de intimitate, străin de tine. Simţi că te uiţi la momente din viaţa cuiva, de parcă ai răsfoi albumul de amintiri al unor necunoscuţi.

„In the Middle, Somewhat Elevated“, forţa în mişcare

Surpriza serii a fost cu siguranţă spectacolul contemporan „In the Middle, Somewhat Elevated“, o coregrafie de William Forsythe, care a avut premiera în 1987.

Chiar dacă contemporană, coregrafia te duce cu gândul la Antichitate, la mişcările simple şi puternice ale vechilor greci. Balerinii amintesc de figurile desenate pe anticele vase de ceramică, acrobaţi împietriţi pe vecie într-o nemişcare care sugerează oximoronic acţiunea şi vitalitatea. Lipsiţi de clasicele volane şi volănaşe, muşchii dansatorilor sunt expuşi publicului, într-un spectacol al anatomiei umane.

Absenţa unei naraţiuni şi a unui sens pe care privitorul să-l poată percepe contribuie la senzaţia generală de alt univers. Adeseori nu pare un dans contemporan, clasic sau antic. Nu e un dans din trecut sau viitor. E un dans dintr-o altă lume. Balerinii sunt locuitorii unui alt univers unde trăiesc şi se exprimă într-o limbă doar de ei vorbită.

O scenă minunată din acest balet este cea în care un cuplu ce dansează împreună este împins în afara scenei de un zid de dansatori. Fie că scena te duce cu gândul la regimurile totalitare, fie că recunoşti în zid realitatea care striveşte dragostea, scena este memorabilă şi plină de forţă, cu atâtea înţelesuri şi descifrări câţi spectatori în sală.

„Theme and Variations“, un desert somptuos

Ultimul dans, expresia optimismului şi vitalităţii americane, ne-a readus în sfera baletului clasic, aşa cum şi-l imaginează spectatorul fără cunoştinţe intensive în materie (chiar dacă coregrafia e relativ recentă, din 1947). Într-un decor somptuos, balerine în tutu-uri perfect apretate se învârteau pe scenă într-un festival al opulenţei şi veseliei. Muzica a fost asigurată de ansamblul orchestral dirijat de Tiberiu Soare, unul dintre actorii principali ai scandalului de la Operă.  

Însă „Theme and Variations“ a pierdut pentru că a venit după un moment atât de puternic cum a fost „In the Middle...“. După explozia de forţă controlată, care-a fost coregrafia lui Forsythe, piruetele cuminţi executate pe muzica lui Ceaikovski nu au mai putut avea aceeaşi vitalitate.

La finalul celor trei spectacole, publicul a aplaudat în picioare. Cel puţin din acest punct de vedere spectacolul a fost o reuşită. Ce urmează pentru Operă e greu de spus atât de repede. Orice regrete am avea, orice nemulţumiri ne-ar măcina, nouă spectatorilor nu ne mai rămâne prea mult de făcut. Decât să privim optimişti înainte.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: