Ce greutate mai au numele grele?

Radiodifuziunea Română, o instituţie care, multă vreme – şi în mai mare măsură ca televiziunile - a găsit tonul şi amplasamentul intelectual optim pentru a vorbi publicului său, are ghinion.

„Forurile” de decizie ale ţării nu par să acorde prea mare importanţă bunei ei funcţionări. Dovada o fac numirile la vîrf, în care calitatea celor numiţi e ultimul criteriu luat în seamă. Aşa au apărut pe scenă, în ultimii ani, un şmecher inconsistent pe nume Dragoş Şeuleanu, apoi o domnişoară cvasi-anonimă, dar încîntată de sine, iar acum un domn despre care nu se ştiu decît lucruri mai curînd compromiţătoare. Dacă mi-ar fi arătat cineva fotografia lui, fără să-mi spună cine este, aş fi zis că trebuie să fie fostul şef de cadre al uzinelor ”23 August”. Nu am informaţii de detaliu asupra isprăvilor noii conduceri, dar mi-au ajuns la ureche cîteva ”realizări” greu de digerat: că, de pildă, în timp ce şefii au salarii grase, salariile subalternilor au fost scăzute. Sau că bugetul emisiunilor culturale a fost redus în aşa fel, încît colaboratorii externi, cei care sunt materia şi instrumentul de bază al acestor emisiuni, nu mai pot fi plătiţi. De curînd, s-a vorbit despre suspendarea unei emisiuni ”tradiţionale”, cum este ”Revista Literară Radio”. Peste 1000 de semnături ”grele” au fost puse pe un document de protest, la care însă nici comisiile de cultură ale Camerelor, nici Consiliul de Administraţie al Radioului, nici conducătorii vizaţi n-au reacţionat. Patru săpămîni de tăcere. Abia într-un tîrziu, a apărut un comunicat al dnei Oltea Şerban Pârâu, din care rezultă că totul e în regulă.” Revista Literară Radio” se reia la 1 septembrie. Cu o echipă proaspătă. Foarte bine. Întrebarea e cît de proaspăt e Preşedintele Director General al instituţiei, a cărui iniţiativă majoră a fost, pînă acum, semnarea unui acord de ”înfrăţire” a Radioului românesc cu Radioul vietnamez. Preşedintele ţării, primul ministru, membrii guvernului se simt obligaţi să dea explicaţii publice asupra acţiunilor lor şi o fac (adesea cu asupra de măsură). Domnul Miculescu face şi tace. Ignoră suveran tot ce se întîmplă în jur. Se simte îndreptăţit. E pe altă planetă. Nu poţi decît să te întrebi: de unde l-au scos? Ce curriculum monumental l-a făcut eligibil, iar apoi de neînlocuit, pentru un asemenea post?

Altceva e însă cu adevărat neliniştitor. Avem, pe de o parte, peste 1000 de semnături care, în mod normal, ar trebui să intimideze şi, pe de altă parte, un neisprăvit arogant. Pe de o parte Monseniorul Ioan Robu, Mugur Isărescu, Lucian Pintilie, Ileana Mălăncioiu, Ana Blandiana, Nicolae Manolescu, Eugen Simion, Varujan Vosganian, Gabriel Liiceanu, Mircea Cărtărescu, Dan C. Mihăilescu, Dan Hăulică, George Banu, Horia Roman Patapievici, Zoe Petre, cîţiva străini notorii, iubitori de România (Violette Ray, Roberto Scagno) şi mulţi, mulţi alţii, de indeniabil calibru, iar de partea cealaltă, infailibil, inamovibil, impenetrabil, Ovidiu Miculescu. Cine parcurge lista semnatarilor contrariaţi îşi va da seama că e vorba de oameni cu opinii politice şi ideologice diferite, cu poziţii publice diverse, în mai multe domenii. Degeaba! Miculescu e de neclintit. E deasupra meschinăriilor ”elitiste”, a Parlamentului, a ascultătorilor, a ”fasoanelor” culturale.

Asta dovedeşte că, în România de azi, singurii oameni cu greutate sunt cei care n-au niciuna. Ei conduc instituţiile publice, ei fac agenda politică şi managerială a guvernului, ei dirijează partidele mari. Unii vor chiar să ajungă în fruntea ţării şi, dacă n-avem noroc, o să şi ajungă.

Nu pot decît să doresc succes dnei Oltea Şerban-Pârâu. Sunt pregătit, oricînd, să dau peste surprize plăcute. Şi să creditez o promisiune. Îmi permit să-i dau două sfaturi: 1. să ia notă de faptul că are un şef deficitar, inadecvat şi autoritar şi că are, deci, de compensat carenţele lui printr-o abilă şi permanentă subversiune. 2. Să recurgă la competenţe tinere (aud că o opţiune posibilă este dl. Matei Martin. Îl cunosc şi îl susţin necondiţionat), dar să nu facă asta din raţiuni statistice, sau private, ci dozînd, inteligent, noutatea cu experienţa. Să-şi asigure, de pildă, şi consilieratul unor ”veterani” de succes. Ale dnei Teodora Stanciu, de pildă, pe care, de altfel, o menţionează cu (sper) sinceră gratitudine în comunicatul Domniei Sale…