Casa din culise. Pensiunea proiectată de regizorul Ciulei

Casa din culise. Pensiunea proiectată de regizorul Ciulei

Macheta casei proiectate de Ciulei stă alături de portretul marelui regizor, în livingul locuinţei din Bucureşti

„Weekend Adevărul“ prezintă, în premieră, ultimul proiect arhitectural al lui Liviu Ciulei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cariera de regizor a lui Liviu Ciulei (1923-2011) a umbrit, aproape pentru totdeauna, o alta, pentru care mediul familial şi studiile îl pregătiseră cu minuţiozitate: aceea de arhitect.

Îndrumat de tatăl său, un proeminent inginer constructor al perioadei interbelice, tânărul Ciulei a absolvit, în 1949, Facultatea de Arhitectură. Ar fi trebuit să proiecteze clădiri toată viaţa, dacă talentul actoricesc, cultivat pe ascuns, începând din adolescenţă, nu ar fi fost atât de puternic încât să dea peste cap socotelile părinţilor.

Când a obţinut diploma de arhitect, absolvise, de trei ani, Conservatorul de Muzică Teatru şi apucase să joace în primele spectacole. Chiar dacă şi-a trăit întreaga viaţă pe scenă, Ciulei a lăsat în urmă şi o mică operă arhitecturală. O operă alcătuită din proiectele a trei clădiri care au rămas, pentru totdeauna, la stadiul unor desene pe hârtie. E vorba de lucrarea de diplomă din 1949 - schiţa unui teatru de copii, de un îndrăzneţ studiu pentru construirea Teatrului Naţional din Bucureşti (1961) - şi, la peste patru decenii distanţă, în 2005, de proiectul unei pensiuni montane, în curtea unei case din Sinaia, care odată, demult, aparţinuse tatălui său.

Proiect pentru Teatrul Naţional din Bucureşti (1961), realizat de Liviu Ciulei în colaborare cu arhitecţii Stan şi Paul Bortnowski



O arhivă greu accesibilă

Desenele teatrului de copii, din 1949, sunt de negăsit în arhiva Universităţii de Arhitectură din Bucureşti. Dacă ar mai exista - iar pentru asta sunt şanse infime, dă asigurări Lucia Vlad, secretarul şef al şcolii - ar trebui să stea, ticsite, în pivniţa în care facultatea înghesuie, anual, lucrările de diplomă ale studenţilor.

Periodic, cam o dată la zece ani, încăperea e descongestionată, iar cantitatea care prisoseşte e trimisă la casare.Teatrul Naţional din Bucureşti - aşa cum a fost el imaginat, în 1961, de regizor, la un concurs preliminar de proiectare a viitoarei clădiri, aşezate din Piaţa Universităţii, poate fi văzut în albumul „Liviu Ciulei. Cu gânduri şi cu imagini".

Cât priveşte proiectul pensiunii montane, din anii 2000, el nu a mai fost prezentat până astăzi. După retragerea din teatru, în anii 2000, Liviu Ciulei şi-a întors faţa spre meseria pe care o abandonase aproape înainte să o înceapă. A făcut cerere de intrare în Ordinul Arhitecţilor din România, a fost admis şi s-a pus pe treabă.

Vila de la Sinaia

Pe un teren de trei ari şi jumătate, situat pe Strada Furnica din Sinaia, a proiectat o pensiune cu 18 camere.  Este o casă în pantă, concepută pentru un sol dificil, alunecos, care, în proiect, a fost sprijinită şi înconjurată de câteva zeci de piloni foraţi meniţi să ţină terenul în loc.

Liviu Ciulley  (1891 - 1947)

Are două subsoluri, demisol, parter, două etaje şi o mansardă. Macheta ei, din carton, pictată atent de regizor, se îngălbeneşte şi astăzi, la lumina soarelui, pe-o masă din casa bucureşteană a familiei. În 2009, proiectul, aflat pe punctul de a lua startul  (i se eliberase autorizaţia de construire de către Primăria Sinaia), a fost suspendat. Materialele de construcţii erau încă scumpe, iar ridicarea clădirii ar fi costat 500.000 de euro. Complexitatea fundaţiei atârna cel mai mult în acest deviz.

Regizorul şi lifturile

Chiar dacă pensiunea nu era înaltă, fusese prevăzută cu lift. Ascensoarele - spune fiul lui Liviu Ciulei, regizorul Thomas Ciulei, cel care ne-a prezentat macheta pensiunii - erau una dintre slăbiciunile tatălui. Ciulei a montat un lift şi în casa familiei din Bucureşti, deşi nici aceasta nu are decât două etaje şi mansardă. Mai demult, montase un lift pe-o scenă din New York, ca parte din decorul unei piese de teatru. Nu era o improvizaţie scenografică sau un lift oarecare, ci unul perfect funcţional, foarte apreciat şi scos la licitaţie imediat după încheierea piesei.

Thomas Ciulei spune că în dorinţa tatălui său de a ridica o casă pe peluza vilei din Sinaia, în care, copil fiind, îşi petrecuse numeroase vacanţe, cântăriseră mult raţiunile afective. Dar cântăriseră şi raţiunile economice, fiindcă familia considera că o pensiune la Sinaia, deschisă vara şi iarna, nu ar fi avut cum să nu fie o afacere profitabilă. Proiectul a fost doar suspendat, nu contramandat. Thomas Ciulei nu exclude reluarea lui.

„Fiule, e oribil! Te strâmbi ca o maimuţă"

Cum a putut Liviu Ciulei, copilul unui constructor proeminent, să îmbrăţişeze altă carieră decât aceea pe care i-o pregătea tatăl? Regizorul a povestit felul în care pasiunea actoricească s-a înfiripat în sufletul lui şi cum, uşor-uşor, părinţii i-au acceptat alegerea.

Anişoara Bunescu Ciulei, sora regizorului (1922 - 1946)

„Ciudat, foarte ciudat. Eram în baie şi spuneam monologuri. Nu vorbeam tare, să nu audă familia. Mă strâmbam atât de tare în faţa oglinzii, încât făcusem o faţă de cauciuc. Când aveam 16 ani, mama m-a trimis la actriţa Mariana Voiculescu. Ea m-a întrebat dacă ştiu vreo poezie şi-atunci am recitat «Nebuna» de Coşbuc. După o pauză lungă, Marioara Voiculescu a zis: «Fiule, e oribil!

Te strâmbi ca o maimuţă, dar o să te vindec eu de asta»". Într-un final, Liviu Ciulei a dat admitere atât la Arhitectură, cât şi - fără să le spună părinţilor - la Conservatorul de Muzică şi Teatru. Le-a frecventat în paralel, alergând câţiva ani, pe străzile Bucureştiului, între sălile de curs ale unei facultăţi şi sălile alteia. A terminat Arhitectura în 1949, la trei ani după ce obţinuse diploma de la Teatru.

Cum a ajuns să ştie tatăl

Inginerul Liviu Ciulley a aflat din străini că fiul lui studia teatrul, în paralel cu arhitectura. Când ştirea aceasta i-a ajuns la urechi, s-a dus personal să-şi vadă odrasla pe scenă.

În dimineaţa zilei în care juniorul susţinea proba de sfârşit de an doi la Conservator, s-a strecurat în sala în care profesorii îi examinau pe studenţi. L-a urmărit pe băiat cu atenţie, iar câteva ore mai târziu s-a dus acasă, să ia masa alături de toată familia. Băiatul avea inima cât un purice. Se temea de felul în care tatăl avea să reacţioneze. Până la desert, nimeni din familie n-a scos o vorbă. Era o atmosferă încordată. Toţi se mulţumeau să asculte lingurile lovind fundul farfuriilor. Când a fost adus felul trei, inginerul a rupt tăcerea şi, punând pauze lungi între cuvinte, a spus: „Eu cred că treaba asta... cu teatrul e serioasă. Bine, construiesc un teatru!".  S-a ţinut de cuvânt. Teatrul pe care l-a construit, în anul imediat următor, 1946, este teatrul care astăzi se numeşte Constantin Nottara. Atunci, se chema Odeon.  

Regizorul Liviu Ciulei (1923 - 2011)

O familie greu încercată

Inginerul Liviu Ciulley (1891-1947) era fiul unui avocat din Giurgiu, iar soţia lui, Clara Wexler (1895 -1974) - fiica unui profesor din Ploieşti. I-au despărţit patru ani. Mai tânără, Clara era de confesiune catolică, dar a trecut la ortodoxie, când copilul cel mic, Liviu, avea 10 ani. Odată cu această convertire  - scrie Nicolae Noica, monograful lui Ciulley - Clara a adoptat şi un nume nou, Elena, deşi, în familie, i s-a spus întotdeauna Cleo.

Cei care au cunoscut familia Liviu şi Cleo Ciulley au descris un cămin liniştit, cufundat în tihnă, în care zgomotele lumii de-afară abia puteau răzbate. Familia a primit o lovitură devastatoare când aştepta să i se nască primul nepot, un copil rezultat din căsătoria fiicei, Anişoara, cu avocatul Dan Bunescu. Anişoara n-a mai apucat să fie mamă, iar nici soţii Ciulley - bunici. A murit din cauza unei greşeli medicale. Când au anesteziat-o, la operaţia de cezariană, doctorii au uitat să se asigure că nu-şi va înghiţi limba. Tânăra a murit înghiţindu-şi limba şi dând naştere nu doar unui copil, cum se aşteptau toţi, ci a doi, morţi amândoi, alături de ea.

Tragedia s-a petrecut în 1946, iar în 1947 a urmat alta: dispariţia inginerului Ciulley, mort din cauza unui atac de cord. În 1948, a venit o altă lovitură. Autorităţile comuniste au confiscat familiei antrepriza de construcţii, toate proprietăţile imobiliare şi au obligat-o să trăiască, în propria casă, alături de 11 familii de chiriaşi.

Inginerul Liviu Ciulley, tatăl regizorului

Despre figura lui Liviu Ciulley tatăl - al cărui nume a avut o ortografie diferită de cel al fiului - fostul ministru Nicolae Noica, profesor de istorie la Facultatea de Construcţii, a publicat, recent, prima monografie care i-a fost dedicată vreodată. Este o carte care urmăreşte, în detaliu, cariera unuia dintre cei mai importanţi proprietari de antreprize din România interbelică, autoarea unor clădiri emblematice pentru Bucureştiul ultimului secol. 

Inginerul Liviu Ciulley a fost printre cei mai prolifici constructori dintre războaie. Potrivit lui Noica, într-o carieră de aproape 30 de ani, antrepriza lui Ciulley, botezată „Sonaco", a ridicat Mănăstirea Caşin, Biserica Sfântul Elefterie - Nou, Facultatea de Agronomie, Banca Naţională - palatul nou, Teatrul „Constantin Nottara", Monetăria Naţională, Colegiul „Fraţii Buzeşti" din Craiova etc. A construit, de asemenea, hangarele Aeroportului Băneasa, depoul autobuzelor de pe Şoseaua Panduri, fabrica de avioane de la Mioveni-Colibaşi, devenită, peste ani, uzina Dacia, abatoarele de la Giurgiu şi de la Constanţa etc. A construit zeci de imobile particulare, blocuri şi vile în Bucureşti, dar şi lucrări de infrastructură în ţară: calea ferată Cobadin din Dobrogea, o cale ferată pe ruta Cluj-Turda etc.

Ortografia numelui lui Liviu Ciulley a fost variabilă. În certificatul de naştere (1891) era „Ciulei", mai târziu, în catalogul Liceului „Gheorghe Lazăr", absolvit în 1909, a fost scris „Ciuley", iar şi mai târziu, pe frontispiciul propriei antreprize de construcţii, inginerul s-a semnat „Ciulley". Liviu Ciulley a avut doi copii: Anişoara, născută în 1922, căsătorită Bunescu, şi Liviu, viitorul regizor, care a preferat să îşi scrie numele fonetic.

Profesorul Nicolae Noica, monograful lui Liviu Ciulley, a explicat, într-un interviu acordat „Adevărul", importanța pe care figura inginerului a avut-o în perioada interbelică.

Reporter: Cât de importantă a fost figura inginerului constructor Liviu Ciulley în epoca interbelică?

Nicolae Noica


Nicolae Noica: Între cele două războiae erau patru antreprize mari. A inginerului Emil Prager, a lui Liviu Ciulley, a lui Ioanovici și a mai fost - venind din Ardeal - antrepriza lui Tiberiu Ieremia. Acestea au fost firmele pe care le găsești participând la cam toate licitațiile organizate la vremea aceea. Inginerul Ciulley s-a impus prin palatul nou al Băncii Naționale, care e o lucrare monumentală, cele două biserici (Elefterie Nou și Mănăstirea Cașin - n.r.), cartierul de locuințe de la Academia Militară, Academia Agricolă, Colegiul Frații Buzești din Craiova etc.

Care este, în opinia dumneavoastră, cea mai importantă clădire pe care a construit-o?

Banca Națională.

Ce logistică presupunea atunci implicarea într-un șantier de proporțiile acestuia?

Atunci, principala problemă era cea a aprovizionării cu materiale. În special, cu fier, dat fiind că era război, iar fierul era folosit, cu prioritate, pentru armament. Repartizarea lui pentru construcții se făcea cu mare strictețe. De asemenea, pe vremea aceea, utilajele nu erau de performanța celor de astăzi, iar munca în construcții presupunea mai multă manoperă.

Există un inventar complet al clădirilor construite de Liviu Ciulley în București?

Nu. Pe unele dintre aceste clădiri le-am ştiut singur. Altele mi-au fost indicate de fiul lui, regizorul Liviu Ciulei. Nu doar că domnul Liviu Ciulei era absolvent de arhitectură, dar făcuse foarte multă practică pe șantierele tatălui, inclusiv pe cel de la Banca Națională.

Casa lui Liviu Ciulley din Bucureşti


Unul dintre constructorii pe care i-ați menționat, Emil Prager, obișnuia să își scrie numele pe fațada clădirilor construite. Și Ciulley proceda așa?

Nu am găsit numele lui Ciulley pe clădiri.

Atât vila de la Sinaia a familiei Ciulley, cât și cea din București au fost proiectate de un arhitect mai puțin cunoscut în epocă, Radu Udroiu. Cum de inginerul Ciulley a aplelat la acesta?

Radu Udroiu era unul dintre arhitecții care lucrau pentru Banca Națională. Șeful grupului lor era arhitectul Radu Dudescu - cel care a proiectat Teatrul Odeon, devenit Nottara. Cu excepția lui Radu Dudescu, în acest grup nu se găseau nume de rezonanță, dar erau arhitecți cu talent la desen.



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: