Casa Artelor deschide Anul Lipatti în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Sectorului 3 prin Centrul Cultural Casa Artelor invită publicul din Sectorul 3 la cea de-a doua editie a Zilei Culturii Naţionale, eveniment care va marca atat Centenarul Dinu Lipatti, cât şi ziua de naştere a marelui poet naţional Mihai Eminescu.

Casa Artelor deschide Anul Dinu Lipatti prin Recitalul extraordinar„Lipatti şi Enescu”, în interpretarea cunoscutului pianist Viniciu Moroianu, eveniment ce va avea loc sâmbătă, 14 ianuarie, de la orele  19.00, în Sala Mozart a Casei Artelor din Bulevardul Mircea Voda nr.5. Repertoriul va cuprinde printre alte lucrări şi doua dintre capodoperele celor doi mari muzicieni români Fantezia op.8 de Dinu Lipatti şi Sonata nr.3 de George Enescu, potrivit unui comunicat de presă.

Pentru a marca 167 de ani de la naşterea marelui poet Mihai Eminescu, duminică, 15 ianuarie, tot în Sala Mozart a Casei Artelor, va avea loc recitalul “De la Eminescu la Enescu”, susţinut de actriţa Ioana Calotă, pianista Andreea Butnaru şi violoncelistul Florin Mitrea. Din program vor face parte poezii semnate de Mihai Eminescu, precum şi Sonata nr.1 de George Enescu şi Dansurile populare româneşti de Bela Bartok.
Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.

Cele doua recitaluri dedicate Zilei Culturii Naţionale sunt organizate de Centrul Cultural Casa Artelor şi finanţate de Primăria şi Consilul Local al Sectorului 3. Conceptul  evenimentelor aparţine lui Alice Barb.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite