"Carmen" de Niţescu se lansează pe marile ecrane, pe 23 mai

Rodica Lazăr şi Doru Ana, în lungmetrajul "Carmen"

După ce a avut premiera mondială în cadrul Competiţiei Oficiale a Festivalului Internaţional de Film de la Sarajevo şi a fost prezentat în alte festivaluri importante precum Göteborg sau Beijing, filmul „Carmen”, debutul regizorului Doru Niţescu, va avea premiera de gală în 23 mai, ora 19.00 la Cinema Studio din Bucureşti.

Ştiri pe aceeaşi temă

Filmul prezintă drama puternică a unei mame, Mariana (interpretată de Rodica Lazăr), şi a fiicei sale, Carmen (interpretată de Iulia Lupaşcu). Doar un singur doctor, Sitaru (interpretat de Adrian Titieni), îi dă şanse de supravieţuire fetiţei, şefa secţiei unde este internată considerând însă că orice intervenţie este inutilă. Mariana nu poate accepta că nu este nimic de făcut şi, aproape singură împotriva tuturor, alege să se lupte pentru fiica ei. 
 
Din distribuţie mai fac parte Maia Morgenstern - în rolul şefei secţiei de neurochirurgie, Mimi Brănescu, Doru Ana, Constantin Drăgănescu, Amalia Ciolan, Maria Teslaru şi Victoria Dicu.
 

Povestea filmului este scrisă de către scenaristul Tudor Voican împreună cu regizorul Doru Niţescu având la bază o idee de Cătălin Cocriş, muzica este semnată de Cristian Lolea, imaginea îi aparţine lui Silviu Stavilă, montajul Danei Lucreţia Bunescu, iar coloana sonoră a fost realizată de Mihai Bogos.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările