Capodopere de Brahms şi Wieniawski, dirijate de maestrul Horia Andreescu la Filarmonica „George Enescu“

Capodopere de Brahms şi Wieniawski, dirijate de maestrul Horia Andreescu la Filarmonica „George Enescu“

Horia Andreescu

Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu“, dirijată de maestrul Horia Andreescu, propune pe 7 şi 8 februarie , de la ora 19.00, în Sala mare a Ateneului Român, un program care include două capodopere de Johannes Brahms, Uvertura tragică, op.81 şi Simfonia nr.1, în do minor, op.68, alături de Concertul nr.2, în re minor, pentru vioară şi orchestră, op.22 de Henryk Wieniawski. Solist este violonistul polonez Jakub Jakowicz.


Text de Mihai Cojocaru

 „Nu voi compune niciodată o simfonie! Nu-ţi poţi imagina cum e când simţi un uriaş tropăind în urma ta!”. Autorul acestor rânduri era tânărul Brahms, iar destinatarul - un dirijor celebru, pe nume Hermann Levi. Cât despre „uriaş”, umbra lui îi speriase pe mulţi, căci aproape că nu existase vreun compozitor romantic nebântuit de fantoma lui Beethoven. De altfel, când, în cele din urmă, Simfonia nr. 1 de Brahms s-a făcut auzită, nimeni altul decât Hans von Bülow s-a grăbit să o proclame drept „A Zecea a lui Beethoven”.

Era şi timpul. Trecuseră nu mai puţin de cincizeci şi şase de ani de la apariţia Simfoniei cu cor de Beethoven şi cultura muzicală germană deplângea decăderea marilor genuri absolute, în favoarea mariajului cu poezia. Desigur că Schumann sau Berlioz fuseseră aclamaţi şi în timpul vieţii drept simfonişti respectabili, dar tradiţia „tare” părea să se fi încheiat odată cu Beethoven. Conservatorii o numeau neputinţă a contemporanilor, avangardiştii - o binecuvântare, în frunte cu Wagner, care profeţise sfârşitul muzicii instrumentale per se. Privind înapoi, Brahms nu a reprezentat o revigorare, ci mai degrabă o confirmare singulară, prin atributul geniului, a unui sistem de gândire în care nu mai credeau decât puţini. Ulterior, Mahler avea să construiască piramide sonore, dar nu pentru defuncţi, ci pentru generaţia secolului XX", scrie muzicologul Mihai Cojocaru, în caietul program al concertului.

 "Caracter aspru, interiorizat, dar mucalit şi jovial, compozitorul hanseatic îi transcrie pe marginea unei cărţi poştale prietenei sale de-o viaţă, Clara Schumann, o melodie pe care tocmai o auzise într-o drumeţie montană: „De sus, din munţi, de jos, din văi, te salut de mii de ori!” Acest cântec simplu, popular, intonat de corn în introducerea lentă a părţii a patra, devine pivotul transformării întregii simfonii, într-un scenariu beethovenian per aspera ad astra, căruia compozitorul ajuns la maturitate îi adaugă o tuşă bucolică.

Nimic din „melancolia neputinţei” taxată de Nietzsche la opera lui Brahms: avem în faţă unul dintre cele mai exuberante şi strălucitoare finaluri din istoria muzicii", apreciază criticul muzical Mihai Cojocaru, în finalul textului său.

Filarmonica "George Enescu"

Joi 7 şi Vineri, 8 Martie 2019, ora 19.00, Ateneul Român

Concert simfonic

Orchestra simfonică a Filarmonicii "George Enescu"

Dirijor - Horia Andreescu

Solist - Jakub Jakowicz

Program

Johannes Brahms - Uvertura tragică, op. 81

Henryk Wieniawski - Concertul nr. 2, în re minor, pentru vioară şi orchestră, op. 22

Johannes Brahms - Simfonia nr. 1, în do minor, op. 68

 

Concertul nr. 2 pentru vioară şi orchestră, în re minor, op. 22 de Henryk Wieniawski 

Text de Octavia Dinulescu

"Henryk Wieniawski a fost unul dintre cei mai străluciţi violonişti ai vremii sale, dar influenţa sa în epocă a avut o triplă manifestare. Ca violonist, interpretările sale au fost îmbrăcate de aura legendei şi au reverberat, timp de decenii după moartea sa timpurie, iar virtuozitatea sa l-a aşezat în rândul succesorilor lui Paganini. În calitate de compozitor, a reuşit să îmbogăţească repertoriul romantismului muzical cu lucrări pe măsura propriei arte interpretative. Iar ca pedagog, amprenta sa s-a făcut simţită asupra unei întregi generaţii de violonişti, care s-au format după personalitatea şi metodele lui Wieniawski, pentru care Concertul nr. 2 a reprezentat un reper repertorial. Născut în oraşul polonez Lublin, Wieniawski a intrat în contact cu lumea muzicii din anii copilăriei, mama sa fiind pianistă cu studii la Paris. Deşi într-o atmosferă îmbibată de pianistica lui Chopin, copilul alege să urmeze studii de vioară, iar la numai 8 ani este admis la Conservatorul din Paris; trei ani mai târziu, în vârstă de 11 ani, va absolvi Conservatorul cu Premiul I. Faima sa de copil minune, care debutase pe scenă la 7 ani, îl poartă pe scene renumite de-a lungul Europei - primul său concert la Skt. Petersburg are loc în 1848. Se va întoarce apoi la Conservatorul din Paris pentru a studia compoziţia iar apoi va realiza turnee europene alături de fratele său pianist, Joseph, iar alături de Anton Rubinstein va concerta în Statele Unite (1872-1874). La invitaţia lui Anton Rubinstein, Wieniawski se stabileşte la Skt. Petersburg, unde în perioada 1860 - 1872 a contribuit ca pedagog la dezvoltarea şcolii ruse de violonistică.

 O scurtă perioadă a ocupat postul de profesor la Conservatorul din Bruxelles. Programul istovitor de concerte a condus la alterarea timpurie a stării sale de sănătate iar turneul său din Rusia, început în 1879, nu a mai putut fi dus la bun sfârşit. Aflat la Moscova, a beneficiat de ajutorul medical pus la dispoziţie de protectoarea lui Ceaikovski, Nadejda von Meck, ea însăşi o figură învăluită de mister, nu mult înainte de plecarea compozitorului din această lume, în 1880.

 Creaţia lăsată în urmă, cuprinzând 24 de numere de opus, precum şi o serie de lucrări nenumerotate, este deschisă de Grand Caprice Fantastique, op. 1, piesă compusă la 12 ani. Wieniawski a început lucrul la al doilea său concert pentru vioară probabil în 1856. Era un moment în care reputaţia sa de compozitor încă nu se consolidase, dar această partitură avea să îi confirme recunoaşterea şi pe acest plan. Bogăţia melodică şi modul de a folosi culorile orchestrale, îmbinarea reuşită a poeziei discursului instrumental şi a tumultului tipic romantic au fost puse în valoare într-o structură formală fluidă, care să emane multă naturaleţe. Câteva zile după prima audiţie a Concertului, care a avut loc în 1862 la Skt. Petersburg, cu Wieniawski în calitate de solist şi Anton Rubinstein dirijor, compozitorul Cesar Cui exclama: "Încă nu m-am refăcut după impactul asupra mea a acelui prim Allegro!". Într-adevăr, prima mişcare este remarcabilă, mai ales în felul în care iese la iveală o paletă spectaculoasă de tonuri ale viorii prin intermediul unei tehnici instrumentale solicitante şi extrem de variate. Partea a doua, o romanţă, continuă fără întrerupere prima parte, fiind introdusă de un solo de clarinet. O scurtă cadenţă a viorii, ca un episod rapsodic, pregăteşte finalul, un rondo plin de vervă, în caracter à la Zingara, care rememorează circular fragmente melodice din prima parte", scrie muzicologul Octavia-Anahid Dinulescu.

Horia Andreescu este dirijor principal al Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti, orchestră pe care a dirijat-o prima oară în anul 1987. Până în 2010, pentru mai bine de 18 ani, a fost directorul artistic şi dirijorul şef al Orchestrelor şi Corurilor Radio România. În anii ‘80 şi ‘90 a fost dirijor invitat permanent al unor importante ansambluri germane: Orchestra Radio din Berlin, Filarmonica din Dresda şi Capela de Stat din Schwerin. Recunoscut mai ales pentru interpretările de referinţă ale capodoperelor lui Haydn, Beethoven, Berlioz sau Bartók şi pentru relaţia privilegiată pe care o are cu superstarurile artei interpretative, Horia Andreescu este, în acelaşi timp, un remarcabil promotor al muzicii noi şi al tinerelor talente. Este frecvent invitat să participe la jurizarea unor competiţii internaţionale, iar prin activitatea sa de profesor asociat al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti contribuie esenţial la creşterea noilor generaţii de instrumentişti şi dirijori. De-a lungul timpului, a dirijat ansambluri de excepţie precum Orchestra Gewandhaus din Leipzig, Capela de Stat din Berlin, Opera Comică din Berlin, Orchestra Simfonică din Londra, Filarmonica Regală din Londra, Orchestra Naţională a Rusiei, Orchestra Simfonică BBC Scotland, orchestrele simfonice din Viena, Ierusalim, Rejkjavik, Alabama şi Taipei, orchestrele radio din Viena, Leipzig, Hamburg, Köln, Copenhaga, Madrid, Katowice, Sofia şi Ljubljana, cele trei ansambluri ale Radioului Olandez, orchestrele filarmonice din Amsterdam, Stuttgart, Budapesta, Johannesburg şi Nagoya, orchestrele de cameră din Israel şi Olanda, Orchestra Arenei din Verona, Collegium Musicum Copenhaga şi ansamblul Modern din Frankfurt. Una din iniţiativele deosebite ale lui Horia Andreescu este imprimarea catalogului complet al creaţiei simfonice enesciene, o premieră mondială apărută la Olympia în anii ’90 şi reeditată de Electrecord în 2015. Această integrală fost primită cu admiraţie de critica muzicală şi contribuie semnificativ la recunoaşterea mondială crescândă a operei compozitorului nostru naţional. Pe lângă muzica lui George Enescu, care se bucură de un interes special din partea sa, Horia Andreescu a promovat consecvent şi muzica românească contemporană prin numeroasele prime audiţii, înregistrări şi turnee pe care le-a realizat

Jakub Jakowicz a studiat vioara la Academia de muzică „Fryderyk Chopin” din Varşovia, sub îndrumarea tatălui său, renumitul profesor Krzysztof Jakowicz. De asemenea, a fost ultimul discipol al prof. Tadeusz Wroński, unul dintre fondatorii şcolii poloneze de vioară.

Concertează de la vârsta de 11 ani. A evoluat în compania celor mai renumite orchestre simfonice poloneze. A concertat alături de Orchestra del Maggio Musicale din Florenţa, Filarmonica Cehă din Praga, Orchestra di Santa Cecilia de la Roma, Filarmonica din Dresda, Orchestre de la Suisse Romande din  Geneva, Orquesta Nacional din Madrid, Royal Stockholm Philharmonic, Orquestra Sinfônica do Estado de Sao Paulo şi Concerto Köln. A colaborat cu dirijori precum Pinchas Steinberg, Jerzy Semkow, Antoni Wit, Jerzy Maksymiuk, Jacek Kaspszyk, Kazimierz Kord, Jan Krenz, Yan Pascal Tortellier, Eiji Oue, Marek Pijarowski, Krzysztof Penderecki, Agnieszka Duczmal, Kirill Karabits, Mihail Jurovski, Marc Minkowski şi Stefan Solyom. În anii 2009, respectiv 2011, la invitaţia lui Antoni Wit, artistul a participat ca solist la turneele de concerte ale Orchestrei Filarmonicii Naţionale din Varşovia în Marea Britanie.

Jakub Jakowicz este laureat al premiilor I la concursurile de vioară de la Lublin (Polonia, 1993), Wattrelos (Franţa, 1995) şi Takasaki (Japonia, 1999). În anul 2001 a devenit unul dintre câştigătorii Tribunei Internaţionale a Tinerilor Interpreţi de la Bratislava, organizată sub auspiciile Uniunii Europene de Radio şi ale Consiliului Internaţional pentru Muzică al UNESCO. În anul 2002 a primit premiul Fundaţiei polono-japoneze pentru cel mai promiţător violonist al tinerei generaţii. De asemenea, este laureat al premiului Paszport „Polityki” (2003). În anul 2007 a fost distins cu premiul „Orfeu” în cadrul Festivalului „Toamna Varşoviană”. Ca interpret de muzică de cameră, Jakub Jakowicz formează de mai mulţi ani un duet de viori împreună cu tatăl său, Krzysztof Jakowicz.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: