Beethoven şi Brahms, pe scena Sălii Radio, într-o avanpremieră a turneelor naţionale din 2013

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Muzicienii Horia Mihail, Ion Bogdan Ştefănescu, Gabriel Croitoru şi Răzvan Suma vor cânta împreună într-un concert care va avea loc mâine la Sala Radio din Bucureşti.  Recitalul va reuni o parte dintre cei mai apreciaţi muzicieni români la ora actuală, fiind o avanpremieră a turneelor lor naţionale ce vor fi prezentate în acest an în întreaga ţară.

În programul serii sunt incluse lucrări de Ludwig van Beethoven, Otar Taktakishvili, Mike Mower şi Johannes Brahms. Concertul va începe de la ora 19.00 pe scena Sălii Radio.

În 2013, pianistul Horia Mihail îşi urmează fermecatul său instrument în turneul „Pianul călător”, iar Ion Bogdan Ştefănescu va prezenta în turneul „Flautul de aur” singurul flaut din România din aur de 18k (creaţie a companiei japoneze Muramatsu). 

Gabriel Croitoru şi "Vioara lui Enescu"

Gabriel Croitoru se va lansa din nou în „Duelul viorilor”, continuând călătoria iniţiată sub titlul „Vioara lui Enescu”.  Peste o mie de apariţii scenice în ţară şi străinătate înseamnă o carieră bogată pentru violonistul Gabriel Croitoru este solist-concertist al Filarmonicii "Paul Constantinescu" din Ploieşti (din 1987) şi membru al Cvartetului de Stat " Transilvan " din Cluj-Napoca. A cântat ca solist alături de importante orchestre europene, printre care orchestrele simfonice din Monte-Carlo, Salonic, Sevilla, Cannes.

În anii 2011 şi 2012 a prezentat - alături de pianistul Horia Mihail şi violonistul Liviu Prunaru - turneele naţionale "Duelul viorilor" şi "Vioara lui "Enescu", proiecte ce vor fi continuate şi în acest an. Primul turneu solo susţinut de Răzvan Suma, "Vă place Bach?", ediţia I (1-21 martie 2012), a însemnat prima interpretare a unui artist român, într-un singur concert, a integralei suitelor pentru violoncel solo semnate de J.S. Bach. Cea de-a doua ediţie a turneului naţional "Vă place Bach?" s-a desfăşurat între 2 octombrie şi 7 noiembrie în zece oraşe din România.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite