Bansky spune că nu are legătură cu expoziţia dedicată lucrărilor sale de la Moscova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrare semnată de Bansky
Lucrare semnată de Bansky

Artistul stradal Banksy s-a arătat surprins cu privire la o mare expoziţie care îi este consacrată şi care s-a deschis la Moscova, potrivit AFP.

Bansky afirmă că nu are "nicio legătură" cu evenimentul, dar recunoaşte că "nici nu este cel în măsură să se plângă".

Expoziţia "Genius or vandal? It's up to you!", care a fost deschisă în prestigioasa Central House of Artists (Casa Centrală a Artiştilor) din Moscova, la începutul lunii iunie şi care trebuie să rămână deschisă până în septembrie, prezintă o sută de obiecte.

Pot fi văzute aici în special lucrări celebre ale artistului de "street art", care păstrează misterul identităţii sale, şi fotografii provenind din diferite galerii de artă şi colecţii private.

Pe contul său de Instagram, Banksy a publicat o captură a mesajelor schimbate cu un admirator care i-a trimis o fotografie a unui panou publicitar al evenimentului. "Ce este asta?", a întrebat artistul. Când interlocutorul său îi spune că este vorba despre o expoziţie al cărei bilet de intrare costă 20 de lire sterline (22 de euro), Banksy răspunde: "Mi-ar plăcea să găsesc asta amuzant. Care este opusul lui LOL?"

Preţul biletelor de intrare variază între 550 de ruble şi 1.400 de ruble, fie între 7 şi 18 euro.

"Ştiţi că asta nu are nicio legătură cu mine, nu-i aşa?", l-a întreabat Banksy pe cel cu care a conversat.

El a ironizat totodată, recunoscând că nu este "persoana cea mia în măsură să se plângă de oamenii care arată tablouri fără să ceară permisiunea".

Organizatorii expoziţiei au transmis printr-un mesaj publicat pe Instagram că nu au promovat evenimentul ca autorizat de Banksy şi nu au avut nevoie de permisiunea lui pentru a expune lucrări aflate în proprietate privată.

O expoziţie cu lucrări ale sale mai puţin cunoscute este deschisă în prezent la Londra.

Bansky lucrare

Banksy este pseudonimul unui artist graffiti, activist politic, regizor de film şi pictor englez. În operele sale, arta urbană satirică şi epigramele subversive combină elemente de umor negru cu desene în graffiti, realizate după un şablon distinctiv. Lucrările sale artistice de critică politică şi socială au fost realizate în majoritatea cazurilor pe străzi, pereţi şi poduri din oraşe din întreaga lume.

Operele lui Banksy, considerat unul dintre cei mai talentaţi maeştri ai stilului street-art, se vând la licitaţie cu preţuri considerabile, care ajung de multe ori la câteva sute de mii de euro.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite