VIDEO Balerinul Mikhail Baryshnikov, la Sibiu: „M-am născut sub Stalin, am fugit de Brejnev şi am ajuns la Trump“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, a avut loc o întâlnire în cadru restrâns, la Sibiu, cu Mikhail Baryshnikov, unul dintre cei mai mari balerini şi coregrafi ai lumii. Pe 15 si pe 16 iunie, artistul are programat în festival spectacolul "Brodsky/Baryshnikov",  bazat pe poemele lui Joseph Brodsky. Spectacolul este o coproducţie Letonia-Statele Unite ale Americii.

Modest, îmbrăcat cu o cămaşă albă şi o geacă de blugi, Mikhail Baryshnikov (69 de ani), unul dintre cei mai mari balerini şi coregrafi ai lumii, a participat la o conferinţă de presă restrânsă la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu. În deschiderea discuţiei, preşedintele festivalului, Constantin Chiriac, a subliniat importanţa prezenţei unui artist universal precum Mikhail Baryshnikov la FITS.

Acesta i-a surprins pe cei prezenţi precizând, pentru început, că nu se află pentru prima dată în România şi că este fericit să se întoarcă aici. El a mai fost în 1970 într-un turneu cu baletul sovietic, după Londra şi ţările scandinave aflându-se pentru scurt timp şi la Bucureşti.

Cele mai importante declaraţii:

"E greu să te sui pe scenă şi la 17, şi la 70 de ani. Eu sunt un artist care se emoţionează foarte mult înainte de spectacol, nu e un lucru uşor", a declarat coregraful.

"Mă consider un cetăţean al lumii. Nu ştiu unde e locul meu acum, m-am născut sub Stalin, am fugit de Brejnev şi am ajuns la Trump. Nu e chiar corect", a glumit Baryshnikov cu presa.

Mikhail Baryshnikov, coregraf şi actor american de origine rusă, este adesea recunoscut ca fiind cel mai bun dansator de balet din lume. Baríshnikov s-a născut la Riga, în Republica Sovietică Socialistă Letonă (URSS), din părinţi rusi. Tatăl său a fost inginer, iar mama sa croitoreasă. Când "Misha" avea 12 ani, mama lui s-a sinucis.

El a fost crescut de tatăl şi de bunica sa. Artistul îşi aminteşte copilăria ca fiind relativ fericită. A mers la şcolile publice locale, practicând înotul şi fotbalul. Privind retrospectiv, el spune că este foarte greu de înţeles cum a ajuns balerin celebru, deoarece pe atunci, nu dădea nici un fel de atenţie acestei activităţi. Mama sa a fost însă o mare admiratoare a baletului.

Mikhail Baryshnikov: "M-am născut sub Stalin, am fugit de Brejnev şi am ajuns la Trump"

"Mama mea era o femeie foate simplă, însă a contat enorm că m-a dus să văd spectacole încă din copilărie. După moartea mamei mele, bunica a fost aceea care m-a vegheat şi mi-a cultivat deschiderea către artă", a povestit cu emoţie Baryhnikov la Sibiu.

La 11 ani, a înaintat cererea de admitere la Şcoala de Balet a Operei din Riga, unde a fost acceptat, un an mai târziu, în 1960, şi unde şi-a continuat studiile academice. În acest timp, Baryshnikov a învăţat să vorbească franceza şi aspira sa fie un pianist celebru. S-a îndrăgostit de balet în defavoarea pianului şi a decis să urmeze o carieră ca balerin.

"Nu am ştiut de la început care va fi drumul meu. Arta este un microb: odată ce-ţi intră-n sânge nu mai poţi scăpa de el", a subliniat balerinul.


În 1963, în timpul unei vizite la Leningrad, el a aplicat pentru a celebra Şcoală de balet Vaganova. A fost admis şi a fost repartizat la clasa lui Aleksandr Puşkin, care a fost anterior şi profesorul lui Rudolf Nureyev. Baryshnikov a declarat mai târziu că Puşkin a fost ca un tată pentru el. După terminarea studiilor, în 1966, el s-a alăturat trupei Baletului Kirov din Leningrad.

image

"Aşa-zisul meu debut e scenă, în copilărie, a fost în spectacolul Dama de pică, unde făceam figuraţie. Aveam rolul unui copil de culoare, care ţinea un cadou, o cutie. Şi ţin minte că îmi tremurau mâinile, pentru că îmi bătea inima foarte tare. Am avut o şosetă maronie pe faţă, cu găuri pentru ochi", şi-a amintit Baryshnikov, în cadrul conferinţei de la Sibiu.

A devenit cel mai tânăr dansator care a primit Premiul de Merit al URSS. În timpul şederii sale în Rusia, el a fost partenerul Irinei Kolpakova, care era considerată cea mai mare balerină în viaţă. După întâlnirea cu coregraful francez Roland Petit, la Leningrad, acesta din urmă l-a invitat să participe la un turneu în Canada. În 1974, în timpul acestui turneu, dansatorul a cerut azil politic în Toronto.

Între anii 1974-1979, a fost prim balerin al Teatrului de balet al Americii (ABT), unde a fost partenerul lui Gelsey Kirkland. A colaborat, de asemenea, cu City Ballet din New York şi a făcut turnee în lumea întreagă, timp de 15 luni.

În anii '90 a apărut în filme precum "Company Business", cu Gene Hackman, iar în 1991 şi-a lansat şi propria linie de parfumuri şi îmbrăcăminte de dans, "Baryshnikov". A rămas însă memorabil pentru cele 11 piruete şi pentru prestaţia din filmul "White Nights" (1985), acolo unde l-a avut ca partener pe Gregory Hines.

Schimbarea cea mai importantă în viaţa sa profesională a fost când a luat decizia de a ieşi din baletul clasic şi de a se dedica dansului modern, înfiinţând White Oak Dance Project, împreună cu Mark Morris şi a unde a fost director artistic din 1990 până în anul 2002 . În 2004 a deschis Centrul pentru Artă din New York.

"Este foarte important pentru mine să pot să ajut tinerii din întreaga lume. Nu există graniţă în arte", a mai precizat Baryshnikov la Sibiu.

El a primit două titluri de Doctor Honoris Causa, în 28 septembrie 2007, de la Conservatorul Shenandoah, precum şi la 11 mai 2006 de la Universitatea din New York. În 1980, a cunoscut-o pe actriţa Jessica Lange, cu care s-a căsătorit. Împreună au o fiică, Alexandra. În 1982 s-a încheiat relaţia lui cu Lange. Baryshnikov a avut timp de mai mulţi ani o relaţie cu balerina Lisa Rinehart, iar împreună au trei copii: Sofia, Anna şi Peter.

"Copiii mei îmi spun, deseori, să mă apuc să fac şi lucruri amuzante în artă, să nu joc numai drame...Nu cred că pot să fac asta",  a spus balerinul la Sibiu.

Spectacol de teatru la FITS

Mikhail Baryshnikov

Spectacolul „Brodsky/Baryshnikov” , care va fi repezentat la Sibiu joi şi vineri, de la ora 22.00, respectiv 18.00.este un one-man show bazat pe poeziile lui Joseph Brodsky, laureat al Premiului Nobel, şi interpretat de Mikhail Baryshnikov. Conceput şi regizat de Alvis Hermanis, regizor leton de renume al New Riga Theatre, „Brodsky/Baryshnikov” este o călătorie emoţională, care pătrunde adânc în compoziţiile complexe şi viscerale ale poetului. 

În acest spectacol jucat în limba rusă, limba maternă a lui Brodsky, Baryshnikov recită o selecţie de poezii pătrunzătoare şi expresive ale vechiului său prieten. Mişcările sale corporale subtile transpun publicul în închipuirea omagială adusă lumii interioare a lui Brodsky.

În cadrul întâlnirii sale cu presa, Baryshnikov a răspuns şi unor întrebări ale reporterilor Adevărul, prevenind tinerii că arta nu este "un drum uşor" şi că uneori în acest domeniu "înfrângerile sunt mai puternice decât victoriile".

"Arta e ca o boală, ca jocul de golf. (...) Cred că dragostea şi arta sunt cuvinte care se potrivesc mănuşă. Nu poţi practica arta cu ură", a mai spus el, făcând referire la motto-ul festivalului de teatru de la Sibiu — "Iubire".

Emigrat în Statele Unite în 1974, după un turneu în Canada, Baryshnikov a precizat că după toată această perioadă se simte american. "Aş vrea să mor în ţara mea, America. Sunt american în mentalitate, copiii mei sunt americani, iar centrul meu este pentru toată lumea", a adăugat actorul.

   

„Brodsky/Baryshnikov”

Bazat pe poemele lui Joseph Brodsky
Regia: Alvis Hermanis

Cu: Mikhail Baryshnikov
Scenografie: Kristine Jurjane
Light design: Gleb Filshtinsky
Sunet: Olegs Novikovs
Lumini: Lauris Johansons
Video: Ineta Sipunova
Regie tehnică: Linda Zaharova
Tehnician scenă/supratitrare: Andris Skotelis, Karlis Stana
Manager turneu: Elina Adamaite
Costume: Deanna Berg MacLean
Muzica: Jim Wilson “God’s Chorus of Crickets”, Karlis Tone
Efecte pirotehnice create de: International Fireworks Design
Traducere a textului din limba rusă în limba română: Nadia Brunstein

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite