Balerinii români au strălucit în decorul de vis al Alhambrei, pe urmele lui Nijinski şi ale Baletelor Ruse. Marina Minoiu nu va mai fi văzută la Bucureşti

Balerinii români au strălucit în decorul de vis al Alhambrei,
pe urmele lui Nijinski şi ale Baletelor Ruse. Marina Minoiu nu va
mai fi văzută la Bucureşti

Echipa de balerini ai ONB, aflată în turneu în Granada. A doua din dreapta: Marina Minoiu

Sâmbătă, 25 iunie, o parte din Corpul de Balet al Operei Naţionale Bucureşti (ONB), mai precis 14 dansatori din aripa pro-Kobborg, au apărut alături de prestigioşii interpreţi de la Balşoi şi Teatrul Marinski pe scena Festivalului din Granada, într-un teatru situat în decorul de vis al palatului Abencerrajilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cea de-a 65-a ediţie (!) a Festivalului Internaţional de Muzică şi Dans din Granada se desfăşoară între 17 iunie şi 8 iulie 2016. Spectacolul la care balerinii români au fost invitaţi să participe, alături de colegii lor de la prestigioasele teatre  Balşoi din Moscova şi Marinski din St. Petersburg, s-a intitulat „Omagiu Baletelor Ruse ale lui Diaghilev“ (direcţia artistică: Sergei Filin), ţinând cont că în 2016 se aniversează 100 de ani de la prima reprezentaţie în Spania a legendarei trupe de balet a lui Serghei Diaghilev (Baletele Ruse), „responsabilă“ pentru noua faţă a baletului modern (prin dansatori mitici ca Vaslav Nijinski şi Anna Pavlova).

Reprezentaţia de sâmbătă, care s-a desfăşurat începând cu ora 22.30, pe scena de la Teatro del Generalife, situat în apropierea decorului de vis al Alhambrei, legendarul palat al Abencerrajilor, ultimii regi „mauri“ (nordafricani) ai Regatului Granadei (momentul cel mai graţios al Islamului, cel care lansează de fapt Renaşterea europeană).

Montarea aleasă de dansatorii români a fost „Classical Symphony“ – prima parte a tripticului care-a avut premiera la ONB în 25 aprilie 2015 şi care mai cuprindea „La petite mort“ şi „Marguerite şi Armand“ (se pare că ONB şi Balşoi-ul sunt singurele teatre din Europa care au în repertoriu această lucrare: coregrafia Yuri Possokhov, muzica Serghei Prokofiev, premiera mondială pe 9 aprilie 2010, la San Francisco Ballet).

Cei 14 dansatori români invitaţi în acest festival – şi care au apărut pe afiş ca dansatori ai ONB, alături de Balşoi Teatr şi Marinskii Teatr – sunt: Andra Ionete, Cristi Preda, Marina Minoiu, Takahiro Tamagawa, Amy Bale, Ross McCaw, Akane Ichii, Nastazia Philippou, Alessandro Audisio, Egoitz Segura, Bianca Stoicheciu, Răzvan Cacoveanu, Alice Minoiu şi Liam Morris. Balerinilor aflaţi în turneu li s-au alăturat maeştrii de balet, fără de care această performanţă nu ar fi fost posibilă: Florica Stănescu – maestru de repetiţii –, James Wilkie – maestru de balet –, Augustina Vasile – organizare.

Marina Minoiu: „A fost o onoare şi o experienţă de neuitat“

„A fost o experienţă frumoasă şi de neuitat“, a mărturisit balerina Marina Minoiu în exclusivitate pentru „Adevărul“. „În primul rând, este o onoare să dansezi pe aceeaşi scenă cu balerini de la Balşoi şi Marinski, ceea ce altfel ştii că nu ai avea deloc, sau foarte greu, posibilitatea. De exemplu, am dansat alături de renuimitul Ivan Vassiliev. Acesta trebuia să vină la Bucureşti, pe la sfârşitul lui aprilie, în Gala Internaţională a Dansului, care, după cum ştiţi, din cauza evenimentelor de atunci, a fost anulată. Iată că ne-am întânit până la urmă cu această ocazie“.

„Este extraordinar. Este vorba de oameni cu care eram obişnuiţi numai de pe DVD-uri. Să le vezi acum pe viu energia, ritmul de lucru, felul în care repetă... Am avut repetiţii împreună până la ora 2 noaptea. A fost frumos, poate ceva unic. Să fii într-un festival important, să dansezi pe aceeaşi scenă cu dansatori de talie internaţională, cu care nu ajungi într-o gală una-două... A fost o onoare şi o experienţă de neuitat“. - Marina Minoiu

Teatro del Generalife (foto jos) este un teatru în aer liber, situat în apropierea grădinilor de vis ale palatului Alhambra, cu o capacitate de 1700 de locuri, iar toate biletele au fost sold out.

În ce priveşte eventuala reîntoarcere pe scena Operei bucureştene, balerina Marina Minoiu a declarat, în exclusivitate: „În condiţiile de faţă, nu-mi doresc asta. M-a mâhnit foarte tare felul în care s-a distrus totul, iar alţii profită acum de ceea ce s-a construit în atâţi ani. Cu astfel de oameni nu pot lucra“.

Decizia artistei este una fermă:

„Nu voi mai fi în sezonul următor aici, la Bucureşti. Aştept să semnez contractul în Danemarca. În august trebuie să fiu deja acolo, în Danemarca“.

Desigur, balerina nu exclude o reîntoarcere pe scena ONB, dar nu în actualele condiţii.

Succes, Marina Minoiu!

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările