Balerina Alina Cojocaru, premiată pentru excelenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Balerina Alina Cojocaru a fost recompensată cu premiul de excelenţă ”Outstanding Female Classical Performance”, în cadrul "National Dance Awards”, pentru interpretarea rolului Aurora din "Frumoasa din pădurea adormită". Anunţul a fost făcut de partenerul acesteia, Johan Kobborg, pe pagina de Facebook.

”National Dance Awards” sunt considerate cele mai prestigioase premii pentru dans din Marea Britanie, fiind văzute drept echivalentul premiilor ”Lauren Olivier” acordate în teatru. 

Premiul primit de Alina Cojocaru se alătură unui palmares impresionant al balerinei care, în 2004, era desemnată, cea mai bună balerină în cadrul festivalului Monaco Dance Forum, la Gala Premiilor Nijinsky. În 2009, evoluţia ei în spectacolul „Giselle“ din 2001, de la Royal Opera House din Londra, se clasa pe locul zece în topul celor mai bune dansuri ale deceniului. 

Totodată, Alina Cojocaru s-a numărat printre cele patru laureate ale premiului „Balerina deceniului“, decernat în 2013, cu ocazia unei prestigioase gale internaţionale de balet – „Stars of the 21st Century“ – care a fost organizată la Moscova.

Alina Cojocaru (37 de ani), marele nume al baletului international contemporan, s-a pregătit timp de şapte ani la Kiev, apoi la Şcoala Regală de Balet din Londra, începând din anul 1997. După şase luni de la absolvire, s-a întors la Kiev ca prim-solistă, iar un an mai târziu, în noiembrie 1999, s-a alăturat Baletului Regal din Londra.


A devenit membră a Baletului Naţional Englez în septembrie 2013, ca prim-solistă. În această calitate continuă să interpreteze roluri importante ca invitată permanentă a altor companii de prestigiu precum Baletul din Hamburg şi Teatrul de Balet American (ABT).


 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite