Balerina Alina Cojocaru, despre plecarea de la Royal Ballet: „Am vrut ca munca mea să fie ca o relaţie care evoluează“

Într-un interviu acordat publicaţiei engleze „The Telegraph“, balerina Alina Cojocaru vorbeşte despre plecarea de la Royal Ballet din Marea Britanie, după 13 ani de activitate, pentru a se alătura echipei rivale, English National Ballet. Motivul? Şi-a dorit să muncească într-un loc ca acasă, în care să păşească fericită, ca într-o relaţie amoroasă.

În luna iunie, Alina Cojocaru, împreună cu partenerul şi logodnicul ei, Johan Kobborg, au dansat pentru ultima dată pe scena Royal Opera House, luându-şi rămas bun de la instituţia pentru care a lucrat vreme de 13 ani, dansând în spectacolul „Mayerling“, de Kenneth MacMillan. Cei doi îşi anunţaseră demisia cu doar câteva zile în urmă, iar surpriza şi mai mare a fost că Alina Cojocaru nu s-a mutat la o companie mondială, dintre multele care i-au făcut oferte de-a lungul timpului, ci tot la o instituţie din Marea Britanie, English National Ballet (ENB). 

ENB este condus de Tamara Rojo, o fostă balerină a Royal Ballet din Londra care, pentru multă vreme, a părut rivala Alinei Cojocaru pentru poziţia de prim-balerină la Covent Garden. Contrar aparenţelor, cele două stabiliseră mutarea Alinei la ENB încă de primăvara trecută. 

„În ciuda a ceea ce crede lumea, am o relaţie chiar bună cu Tamara“, spune Alina Cojocaru, „şi o consider o persoană foarte directă şi foarte onestă. Mereu am crezut că a fost o artistă foarte pasionată şi dedicată de-a lungul ascensiunii şi dezvoltării sale profesionale“. 

Roluri tot mai puţine la Royal Ballet

Alina a adăugat că Royal Ballet a resimţit absenţa Tamarei, iar, din discuţiile lor din trecut, balerina a ştiut că „are oricând uşile deschise“ la ENB. La Royal Balet, însă, uşile către mari roluri se tot închideau. Directoarea Monica Mason i-a redus interpretările, iar Alina a ajuns la capătul răbdării în 2011, când i-a fost refuzat rolul Aurorei în spectacolul „Frumoasa din pădurea adormită“, pe motiv că stilul său nu se mai potriveşte cu cel adoptat de Royal Ballet. În condiţiile în care Alina Cojocaru este recunoscută ca un exemplar al acestui rol în întreaga lume. 

Dacă directoarea mea mă sună şi îmi spune «Nu te vreau în rolul Aurorei deoarece intepretarea ta nu se potriveşte cu producţia mea», cum aş putea să răspund? Tot ce am putut spune a fost «Ce nu este în regulă? Îmi poţi spune şi voi îndrepta acel lucru?», dar luasem deja hotărârea să nu mai dansez. Alina Cojocaru, balerină

„Uite“, spune Alina, „dacă directoarea mea mă sună şi îmi spune «Nu te vreau în rolul Aurorei deoarece intepretarea ta nu se potriveşte cu producţia mea», cum aş putea să răspund? Tot ce am putut spune a fost «Ce nu este în regulă? Îmi poţi spune şi voi îndrepta acel lucru?», dar luasem deja hotărârea să nu mai dansez“, a declarat balerina pentru „The Telegraph“.

Alina a profitat de această pauză şi s-a dus la Hamburg Ballet, în Germania, al cărui coregraf, John Neumeier, a plasat-o în rolul principal din „Dama cu camelii“. Apoi a dansat într-un spectacol nou, „Liliom“, creat de Neumeier special pentru Alina, cu care a câştigat o mare parte din premiile sale internaţionale din 2012. 

Lucrul care o deranjează pe balerina Alina Cojocaru este că a lăsat impresia că a abandonat Londra pentru a dansa în străinătate. În realitate, însă, Alina a fost foarte ocupată în acest timp, iar accidentul la spate din timpul spectacolului „Mayerling“, împreună cu Johan Kobburg, au determinat-o să anuleze „Lacul lebedelor“, următorul său spectacol. 

După 13 ani în care ai dat tot ce ai mai bun, ai două opţiuni: fie să vii la muncă, să te mulţumeşti cu ceea ce faci, după care să te duci acasă, fie să mergi mai departe, să găseşti un alt loc. Alina Cojocaru, balerină

„Am schimbat atât de mult coregrafia pentru «Lacul lebedelor», încât nu mai semăna cu spectacolul iniţial“, îşi aminteşte Alina. „Era ultimul nostru spectacol cu Royal Ballet, în Japonia, şi voiam să ne luăm rămas-bun la un standard cât mai înalt, însă nu am putut face nici măcar o repetiţie completă. Sunt momente în care totul devine nerealist“.

„A trebuit să plec“

Balerina recunoaşte că ruptura de Royal Ballet se va vindeca într-o perioadă mai lungă. „După 13 ani în care ai dat tot ce ai mai bun, ai două opţiuni: fie să vii la muncă, să te mulţumeşti cu ceea ce faci, după care să te duci acasă, fie să mergi mai departe, să găseşti un alt loc. A trebuit să plec“, a mărturisit Alina. 

Ca balerină a English National Ballet, Alina Cojocaru are deja programate 14 reprezentaţii în următoarele trei luni. „Am mai multe spectacole aici decât aveam la Royal. Am plecat de la Royal Ballet deoarece voiam să găsesc un loc ca acasă, ca atunci când intru în studio să mă simt fericită. Am fost împreună cu Johan pentru 11 ani, iar atunci când îţi dedici munca relaţiei pe care o ai şi te trezeşti în fiecare zi bucuros şi îndrăgostit, acesta este felul în care ar trebui să trăieşti. Am vrut ca munca mea să fie precum o relaţie care evoluează“. 

În mod paradoxal, comparând resursele materiale ale Royal Ballet şi English National Ballet, cel de-al doilea are un nivel mai scăzut, însă o vibraţie aparte, după cum consideră Alina Cojocaru. Au atras-o energia debordantă a Tamarei Rojo, antrenamentele şi repertoriul său, extraordinara raritate a secolului al XIX-lea, „Corsarul“, precum şi creaţiile coregrafilor Russell Maliphant, Akram Khan şi Liam Scarlett, acesta din urmă fiind adus tot de la Royal Ballet. 

Una dintre cele mai bune balerine române la nivel mondial

Alina Cojocaru, născută la Bucureşti, a studiat la Kiev timp de şapte ani, perfecţionându-se apoi, din 1997, la Şcoala Regală de Balet din Londra, în urma câştigării unei burse în cadrul Concursului Internaţional de Balet de la Laussane. A dansat în cadrul Companiei de Balet din Kiev (debutând în "Don Quijote", "Frumoasa din pădurea adormită", "Spărgătorul de nuci", "Coppelia"). A revenit la Londra în 1999, fiind promovată ca prim-balerină. După succesul repurtat în "Giselle", ea a devenit solist principal (2001) al Companiei Regale de Balet de la Covent Garden, evoluând apoi în rolul Odette-Odile din "Lacul lebedelor", "Romeo şi Julieta" (coregrafia Kenneth McMillan), "Don Quijote" (în viziunea lui Rudolf Nureev), "Evgheni Oneghin" (semnat de John Cranko), "Baiadera" (realizată de Natalia Makarova) etc. În repertoriul său s-au adăugat, în ultima vreme, noi titluri precum "Mayerling", "Gong", "Sylfida", "Manon" (în coregrafia lui McMillan).