Filme despre primul contact interspecii între pământeni şi extratereştri s-au tot făcut. Noua peliculă a apreciatului regizor de origine canadiană Denis Villeneuve pune însă o întrebare, de fapt două, de o simplitate extremă, dar care au cam fost ocolite până acum de scenarişti şi regizori, mai ales de cei hollywoodieni. În primul rând, dacă aceşti extratereştri ar ateriza astăzi pe Pământ, ar apărea brusc printre noi, cum ne-am putea înţelege cu ei, în ce limbaj am comunica?

Înţelegerea este dificilă şi în cadrul speciei noastre, între rase şi culturi diferite, darămite cu nişte fiinţe venite din spaţiul extraterestru, cu care nu avem absolut nimic în comun. Nu-i de mirare, aşadar, că personajul central al peliculei este o reputată lingvistă, dr. Louise Banks, interpretată de Amy Adams. Acesteia i se cere ajutorul – mai bine zis, i se impune – de către armata americană. Armată în care, ca de obicei în astfel de filme, se află indivizi mai căpoşi, obtuzi, sau deschişi dialogului şi înţelegerii, cum e cazul colonelului Weber (Forest Whitaker).

SUA vs. China vs. Rusia

În al doilea rând, s-ar putea ca acest Contact să ne găsească – cel puţin în prezentul eon – total nepregătiţi, „prizonieri“ ai actualelor conflicte şi orgolii (economice, politice, culturale etc.) care împart şi scindează planeta. Extratereştrii „plantează“ câteva nave spaţiale gigantice deasupra câtorva puncte-cheie de pe planetă, fără a-şi explica intenţiile şi fără a comunica nimic propriu-zis (nici n-ar fi avut cum). Nu se ştie cum au fost alese locurile respective, dar ele se află în SUA, China, Rusia (chiar două aici, unul în Siberia şi altul deasupra Mării Negre). Competiţia inter-naţiuni devine mai acerbă decât oricând, fiecare se consideră îndreptăţit să trateze cum consideră mai bine chestiunea, iar orgoliile şi neînţelegerea riscă să arunce lumea într-un conflict global.

Scenariul ecranizează o povestire SF scrisă de Ted Chiang, autor reputat, intitulată „Story of Your Life“. Întotdeauna, ecranizarea unei proze scurte într-un lungmetraj este dificilă, şi, deşi acest lucru se simte, putem spune că Villeneuve s-a descurcat destul de bine, în acest nou (alt) film despre Marele Contact. „Arrival“ este un film din 2016, cu toată mentalitatea omului contemporan la purtător. Nu mai avem de-a face cu imensa poezie, care ne-a fascinat atât în copilărie, din „Întâlniri de gradul trei“ (1977) al lui Steven Spielberg. Nu mai este cazul nici al dezbaterii tensionate dintre ştiinţă şi credinţă, care transforma superbul „Contact“ (1997) al lui Robert Zemeckis, după un roman de Carl Sagan, într-unul dintre filmele mari ale anilor ’90.



Atmosferă ambiguă

„Arrival“ nu este deloc un film comercial, şi este de mirare cum a beneficiat Villeneuve din partea studiourilor de libertatea de a-şi transpune viziunea. Stilistic, dintre filmele mai vechi ale acestui autor atât de înzestrat, „Arrival“ seamănă, mai mult decât cu „Prisoners“ (excelent, dar respectând totuşi o structură dramatică hollywoodiană), cu bizarul „Enemy“ (după Saramago), realizat în acelaşi an. Cu alte cuvinte, povestea este spusă discontinuu, cu tăceri, mister şi atmosferă ambiguă, mai mult prin senzaţiile şi gândurile personajului lui Adams prin care-i urmărită exclusiv acţiunea, dr. Banks.

Şi mai este un film, relativ recent, pe care – de la un moment dat – puternica încărcătură speculativă, filozofică şi destul de greu de explicitat a poveştii ni-l aduce aminte: „Interstellar“-ul lui Christopher Nolan, din 2014, e filmul de care „Arrival“ se află cel mai aproape. Din fericire, îi lipseşte grandilocvenţa care făcea câteodată insuportabilă pelicula britanicului. Oricum, filme ca „Interstellar“ şi „Arrival“ dau seamă de o vârstă a civilizaţiei (şi a cinematografului) care face ca operele lui Spielberg şi discipolului său Zemeckis să pară că ţin de o „epocă de aur“ a inocenţei.

Info

Primul Contact / Arrival (SUA, 2016)
Regia: Denis Villeneuve
Cu: Amy Adams, Jeremy Renner, Forest Whitaker

4 stele

Citeşte şi: „Relativitatea pentru tonţi sau Fraţii Nolan ne iau de proşti“ – cronica la filmul „Interstellar“ al lui Christopher Nolan

PORTRET DE REGIZOR

Denis Villeneuve – regizor de filme (aparent) de gen pe placul criticilor


Regizorul canadian Denis Villeneuve (născut pe 3 octombrie 1967, în localitatea Trois-Rivières din Québec, aşadar un francofon) este unul dintre cei mai importanţi autori apăruţi pe scena cinematografică internaţională a deceniului în curs. El a reuşit un lucru care este destul de rar, în atât de complicata artă a şaptea: să împace gustul criticilor cei mai exigenţi cu pretenţiile publicului larg, pentru că majoritatea filmelor sale pot fi încadrate ca filme de gen. Filmele lui Villeneuve au, însă, meritul că niciodată nu pot fi numite comerciale, ceea ce face cu atât mai miraculos ceea ce a realizat.

L-au impus „Incendii“-le

Nu este singurul cineast din generaţia sa irumpt pe scena internaţională din Québecul francofon. Villeneuve împarte această onoare cu Jean-Marc Vallée (cu patru ani mai vârstnic, acesta a ajuns până la Oscaruri, în 2014, cu „Dallas Buyers Club“). Numele lui Denis Villeneuve este asociat pentru cinefili cu filmul „Incendies“ / „Incendii“ (2010), care l-a impus cum rar a făcut un film pentru cariera unui regizor. Această ecranizare după dramatica piesă de teatru a franco-canadianului de origine arabă Wajdi Mouawad (păstrând, însă, toată specificitatea cinemaului) s-a impus încă de la început ca unul dintre filmele deceniului şi nu a mai părăsit top 250 imdb.com, unde în prezent ocupă locul 152.

Nu era însă lungmetrajul de debut al quebechezului. Villeneuve debutase încă fraged, la 31 de ani, cu „Un 32 août sur terre“ (1998), urmat de „Maelström“ (2000) şi „Polytechnique“ (2009), toate drame foarte apreciate pe plan local. Imensul succes al „Incendiilor“ îi deschide calea spre cariera internaţională, mai precis cea americană, unde uluieşte cu filmele realizate, în doar 3-4 ani, unul după celălalt.

Este vorba despre „Prisoners“ (2013), halucinant thriller, cu Hugh Jackman şi Jake Gyllenhaal (foto dreapta) excepţionali (locul 223 pe imdb), în acelaşi an iese şi cu un indicibil de straniu „Enemy“ (ecranizare după „Dublul“ lui José Saramago, cu acelaşi Jake Gyllenhaal), producţie canadiană, turnată în Toronto, urmate de „Sicario“ (2015, despre războiul drogurilor de la graniţa dintre Mexic şi SUA) şi actualul „Arrival“.

Top 5 filme importante

1. Prisoners / Prizonieri (SUA, 2013)
2. Enemy / Inamicul (Canada, 2013)
3. Incendies / Incendii (Canada-Franţa, 2010)
4. Arrival / Primul Contact (SUA, 2016)
5. Sicario (SUA, 2015)

Citeşte şi:

„În labirint“ – cronica la filmul „Prisoners“ al lui Denis Villeneuve

despre filmul „Enemy“ al lui Denis Villeneuve