Art Safari 2014: Grigorescu şi Tonitza, îngrămădiţi în cort

În acest weekend, pavilionul Art Safari a concentrat peste 1.000 de lucrări din toată ţara, tradiţionale şi contemporane, într-un cort alb, încins de soarele bucureştean.

Art Safari, această aglomerare urbană de artă, a aşezat sub acelaşi cort lucrări de Grigorescu şi Tonitza şi cărţi din anii 1500 sau obiecte vechi de mobilier. Am văzut cozi lungi pe covorul roşu de la intrarea în pavilion, am văzut copii şi bunici, tineri şi artişti diletanţi, toţi veniţi să „guste“ arta cel puţin vărgată expusă în pavilionul din Piaţa Palatului Regal.

Picasso, sub nasul vizitatorilor

Standul Artmark, cel mai pregnant şi vizitat din întreg pavilionul, avea trei încăperi: două galerii de sine stătătoare şi una care prezenta o parte din lucrările care vor fi scoase la licitaţie pe 10 iunie. Grigorescu, Tonitza, Pallady şi Ressu împărţeau acelaşi perete roşu, caracteristic Artmark. În mijlocul lucrărilor, un ulcior ceramic semnat de Picasso avea propriul său soclu. Deşi ne-am fi aşteptat să fie împrejmuite de paravane pentru păstrarea distanţei, „Ţărăncuţa cu fuior“ a lui Grigorescu sau „Tăietorul de lemne“ al lui Pisarro, estimat la 3,5 milioane de euro, erau agăţate simplu de pereţii galeriei, fără nicio oprelişte de a te apropia de ele până când puteai, cum s-ar zice, să le atingi cu nasul. Organizatorii şi-au luat, totuşi, măsuri de precauţie: o bună parte din lucrări au fost asigurate cu suma de 8 milioane de euro. Apoi, în toate cele patru zile (22-25 mai), un paznic a supravegheat zona Artmark îndeaporape. 

Pavilionul Art Safari, amplasat în Piaţa Palatului Regal din Bucureşti FOTO Art Safari

În preajma unora dintre tablouri era sugerată subtil, pe o etichetă, preţul estimativ al fiecăreia, ca să amintească de faptul că Art Safari, această mare piaţă de artă, începe şi se termină în cheia comerţului. În ciuda vizibilităţii pe care incontestabil ar fi câştigat-o participând la Art Safari, multe muzee din ţară – precum Bruckenthal sau Muzeul din Sinaia – au refuzat invitaţia de a expune lucrările în Capitală. Probabil că unii dintre ei au înţeles acest demers ca tehnică de marketing, dar şi-au argumentat refuzul spunând că pavilionul – un cort imens, adică – nu deţine condiţiile optime pentru expunerea unor lucrări atât de valoroase. Ce-i drept, cortul se încingea destul de tare sub soarele puternic, iar aparatele de aer condiţionat făceau faţă cu greu aglomeraţiei. 

„Oamenii au nevoie de educaţie estetică“

O femeie istovită îşi odihnea picioarele pe una dintre canapelele de lângă intrarea în galeria contemporană. Am rugat-o să-mi facă o retrospectivă a celor văzute. „Mi-a plăcut Ilfoveanu, Pacea, bineînţeles Tonitza şi Grigorescu, şi mai e un artist de la Cluj, expus la Galeria XYZ. Asta e tot ce mi-a plăcut, în rest, mai nimic. Fiind şi-n domeniu, e discutabil“, a spus femeia, pe numele ei Aniela Păvăloiu, de profesie artist plastic. Am o prietenă care e cunoscută şi cerută pe piaţa colecţionarilor de artă şi nu au invitat-o aici. Mulţi artişti care sunt foarte buni pe piaţă nu sunt promovaţi“. A recunoscut, totuşi, un lucru: „Conferinţele care se ţin aici fac educaţie estetică. Oamenii au nevoie de asta“. 

Printre opere de artă contemporană, din care explodau culorile şi care miroseau a vopsea proaspătă, la un stand îngust timpul se oprise în loc, cam acum 400 de ani. Multe cărţi vechi stăteau îngrămădite, cu paginile lor îngălbenite şi cotoarele roase de vreme. Cea mai veche lucrare a Anticariatului Unu, care-şi expunea comorile în pavilion, era un volum al lui Aristotel, „Despre virtute şi vicii“, scris în greacă, în anul 1555. La masa standului, afundat în filele unei cărţulii la fel de vechi, un istoric în vârstă îşi lua notiţe. „Transcriu rândul acesta“, mi-a spus bărbatul, arătând spre cuvintele scrise de mână, în baza paginilor. „Un preot a scris că a slujit la un schit, Dănuleşti, în 1787. Asta e o Evanghelie din 1693, din vremea lui Brâcoveanu“, mi-a desluşit bătrânul şi a a continuat să buchisească. 

Cartea lui Aristotel, datând din 1555 FOTO Adevărul