„Arderea de tot“, varianta Kopfrkingl. Despre o capodoperă redescoperită a „noului val ceh“

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În sfârşit (toate tentativele anterioare fuseseră zădărnicite, din varii motive), am văzut aseară – în proiecţia de la Centrul Ceh, în Fiction Tuesdays – „Incineratorul“ / „The Cremator“ (1968-9) lui Juraj Herz (1934-2018), piesă de bază, dar şi de amurg, de crepuscul, a „noului val ceh“ (invazia sovietică din august 1968 a făcut ca filmul, prezentat sporadic în 1969, să stea „închis“ timp de două decenii, până-n august 1990).

„Incineratorul“ regizorului Juraj Herz (ecranizare după cehul Ladislav Fuks, 1923-1994, care-a contribuit şi la scrierea scenariului) reciclează magistral (practic, fără nicio greşeală de execuţie) deceniile de cinema de până la el (numeroasele tehnici expresioniste, din Germania weimariană, şi gros-planuri de film mut), ca şi o anume manieră tipică modernismului şaizecist, căruia cehii i-au fost campioni (montajul subiectiv, care redă mai degrabă fluxul gândirii personajului principal, decât o naraţiune coerentă, impregnat de detalii revelatorii).

Interpretarea senzaţionalului Rudolf Hrusínský (1920-1994), care se află tot timpul pe ecran (filmul e de fapt o imersiune în mintea bolnavă, dezaxată a acestui „idiot“ util, omul de rând, mic-burghezul pe care s-au sprijinit şi şi-au consolidat puterea toate dictaturile din modernitate), transformă filmul într-unul dintre marile filme „de actor“ ale tuturor timpurilor.



„Banalitatea“ homais-iană a „răului“

Rar a fost redată în cinema mai convingător (din punct de vedere artistic) ca în „Incineratorul“ nebunia (ucigaşă) a nazismului, felul în care el a luat minţile atâtor mulţimi de oameni (e valabil şi pentru comunism, dar acolo au acţionat altfel de mecanisme persuasive). Nu mai avem acum de-a face cu parabole sofisticate/alambicate despre efectele sale post factum, gen „Portarul de noapte“ al Lilianei Cavani sau „Alegerea Sophiei“ al lui Styron/Pakula, ci cu ce s-a-ntîmplat atunci „la firul ierbii“. Nu se apeleaza însă nici la portrete în detaliu ale SS-istului, ca cel făcut de Ralph Fiennes în „Lista lui Schindler“, sau ale devenirii sale, precum o reda Helmut Berger în „Götterdämmerung“-ul viscontian.

Nu, de data aceasta ne este arătat un individ (aparent) banal, şters, umil (care-şi exercită puterea – dar şi-atunci într-un mod greoi, greţos, respingător de „regulat“ – doar unde are prilejul, adică-n familie şi la bordel), dar care este „sarea pământului“ pentru toate dictaturile, terenul fertil şi afânat pentru toate totalitarismele şi pentru „revolta maselor“. Nu avem de-a face cu cine ştie ce geniu predispus la vreun pact faustic (ca-n mai târziul „Mephisto“ al lui Szabo), de tipul lui R. Strauss, modelul lui Th. Mann pentru „Doctor Faustus“ – în mod ironic, numele compozitorului este pomenit de o replică din scenariu –, ci de un mic-burghez desăvârşit, de „banalitatea răului“ arendtiană. Apropo de-această petty-bourgeoisie, aşa, în pielea lui Kopfrkingl, ar trebui să-l vedem pe flaubertianul farmacist Homais în secolul XX, mândru şi fericit că poate să elibereze „igienic“ prin moarte şi ardere (de tot) întreaga umanitate. „De curând a primit Legiunea de Onoare“ (citeşte Crucea de Fier).

Citeşte şi:

Adevărul despre Holocaust, spus de Imre Tóth în nici 100 de pagini

„Phoenix“ – A fi evreu după Holocaust

Incineratorul
Incineratorul
Incineratorul
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite