Articol publicat pe blogul Despre Opera.

România este o ţară care cheltuie relativ puţini bani pe operă, subvenţiile de stat fiind predominante. Cam un sfert faţă de Austria, deşi are o populaţie de 2,22 ori mai mare, dar un PIB total de valoare apropiată (cca 450 mld $).

Management lipsit de performanţă

Bugetele instituţiilor muzicale sunt susţinute aproape integral de subvenţiile ministerului. Dar să vedem mai concret cât este ponderea veniturilor proprii ale unei instituţii muzicale româneşti şi să comparăm cu teatrele de operă medii din occident. Excludem din discuţie Covent Garden, Wiener Staatsoper sau Opéra de Paris şi le vom compara cu cele de prin Torino, Zürich, Stockholm etc. Cu toate că merită să reamintesc că, în anul 2017, cele trei instituţii muzicale controlate mai mult sau mai puţin direct de către managerul interimar al ONB (respectiv Opera Iaşi şi Opereta) au beneficiat de o subvenţie totală de aprox. 22 mil. €, foarte comparabilă cu cei 25 mil. £ pe care Royal Opera House îi primeşte de la Arts Council.

Zona roşie a subvenţiilor de stat este cea mai întinsă în dreptul instituţiilor muzicale româneşti. Cea mai socială Operă din Europa de Vest este cea din Stockholm, dar până şi acolo ponderea veniturilor proprii este de 17%, dublă faţă de Iaşi (9%), sau triplă faţă de Bucureşti (6%). Opera Maghiară din Cluj şi Opereta sunt la nivelul cel mai scăzut al veniturilor proprii, cu 2% respectiv 4%.

De remarcat şi absenţa subvenţiei pentru festivalul de la Glyndebourne. Într-adevăr, în Occident, festivalurile nu beneficiază de bani publici decât într-o mică măsură (10% la Orange sau Verona). Festivalul Enescu nu poate exista în forma actuală fără o contribuţie a statului de minim 30% din bugetul total.

Citiţi continuarea articolului pe blogul Despre Opera.