Aplauze pentru „Concertele Centenarului de la Ateneu“, în seria dirijată de Christian Badea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-un nou program din seria „Concertele Centenarului la Ateneu“, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu“ este dirijată de maestrul Chistian Badea, iar solistul invitat este violonistul ucrainean Valeriy Sokolov, care a câştigat Premiul I la Concursul Internaţional „George Enescu” din Bucureşti, la ediţia din anul 2005.

Liliana Ţuroiu, preşedintele Institutului Cultural Român, alături de domnul Mirel Taloş, vicepreşedinte al ICR, au participat, joi, la Ateneul Român, la un nou concert din  seria „Concertele Centenarului la Ateneu“, realizată în parteneriat cu ICR.  Dirijorul Orchestrei simfonice a Filarmonicii „George Enescu“ a fost maestrul Chistian Badea, iar solistul invitat a fost violonistul ucrainean Valeriy Sokolov, care a câştigat Premiul I la Concursul Internaţional „George Enescu” din Bucureşti, la ediţia din anul 2005.  La bis, la aplauze, artiştii au interpretat „Balada“ lui George Enescu.

Concertul va fi prezentat şi vineri, 23 noiembrie, de la ora19.00, în Sala mare a Ateneului Român.

În aceeaşi „Stagiune centenară”, Institutul Cultural Român a fost partener al concertului extraordinar care a avut loc la Ateneul Român, pe 8 şi 9 noiembrie. Protagoniştii evenimentului de la începutul lunii noiembrie au fost doi mari artişti: Mischa Maisky, supranumit „Paganini al violoncelului“, şi Christian Badea, consilier artistic şi dirijor principal al Filarmonicii „George Enescu”.

„Institutul Cultural Român e onorat să fie alături de Filarmonica «George Enescu» , care aniversează 150 de ani de la înfiinţare, în seria «Concertele Centenarului la Ateneu». Fondată în aprilie 1868, „Societatea Filarmonică Română”, sub conducerea lui Eduard Wachmann, avea ca scop organizarea unei orchestre simfonice permanente, în vederea propagării culturii muzicale şi popularizării capodoperelor muzicii clasice.  Filarmonica «George Enescu» este, fără îndoială, una din instituţiile emblematice ale culturii naţionale, a cărei activitate prodigioasă şi îndelungată marchează în mod semnificativ arta interpretativă românească, a declarat preşedintele ICR.

Ne bucurăm ca, în anul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, să continuăm această tradiţie, alături de Orchestra Filarmonicii, dirijată de maestrul Christian Badea, şi alături de mari solişti ai lumii invitaţi pe scena Ateneului, violoncelistul Mischa Maisky şi violonistul Valeriy Sokolov, pe care am putut să îi aplaudăm în aceste seri unice“, a punctat Liliana Ţuroiu, preşedintele ICR.
Imagine indisponibilă

Liliana Ţuroiu, preşedintele ICR, şi Mirel Taloş, vicepreşedinte al ICR

“Sunt trei motive majore pentru care ICR a decis să sprijine proiectul Concertele Centenarului. Unul este relaţia foarte lungă pe care o avem cu Filarmonica «George Enescu».

Anul acesta, am colaborat la mai multe proiecte, dintre care aş menţiona concertul Orchestrei de Tineret a Uniunii Europene şi concertul susţinut de pianistul italian Stefano Bollani. Un alt motiv pentru care ICR sprijină evenimentul, este acela că, înscris în programul Centenarului, este un proiect major: 150 de ani de existenţă a Filarmonicii George Enescu şi 130 de ani de la inaugurarea Ateneului Român. Cel de-al treilea motiv, misiunea ICR de a promova cultura română în lume, implicit promovarea muzicii româneşti’’, a precizat Mirel Taloş, vicepreşedintele ICR.
Imagine indisponibilă

„Prezentăm, la Ateneu, două poeme simfonice similare compuse la aceeaşi vârstă – 23 şi 24 de ani – de către Alfred Alessandrescu şi Richard Strauss, Acteon şi, respectiv, Don Juan. Poemul simfonic Acteon de Alfred Alessandrescu este un moment important în compoziţia românească.

Compus în 1915, l-a încântat pe Enescu, acesta promovându-l în ţară şi în străinătate.

Imagine indisponibilă
Solistul din Concertul de Brahms este violonistul Valeriy Sokolov, un fascinant reprezentant al generaţiei secolului XXI”, a subliniat Christian Badea, consilier artistic şi dirijor principal al Filarmonicii „George Enescu”.
Imagine indisponibilă

În Anul Centenar al României, Filarmonica „George Enescu” celebrează 150 de ani de existenţă, iar Ateneul Român 130 de ani de la inaugurare. Seria de evenimente extraordinare - „Concertele Centenarului la Ateneu“ - propune publicului bucureştean o dramaturgie muzicală construită pe cronologia evenimentelor istorice şi culturale centenare, cu artişti invitaţi români şi străini de renume internaţional. Dacă Wachmann este fondatorul Filarmonicii, iar George Georgescu este cel care a desăvârşit-o ca instituţie, George Enescu este părintele spiritual al Ateneului Român. Donaţia sa substanţială pentru orga din sala de concert, primele audiţii ale unor capodopere precum Simfonia a IX a de Beethoven şi Parsifal, dar mai ales premiul pentru compoziţie înfiinţat în 1913, au făcut ca muzica României să depăşească vârsta inocenţei şi să facă un salt de la genul rapsodic la modernitatea secolului XX. Printre primii câştigători ai concursului de compoziţie a fost Alfred Alessandrescu. Acteon e o lucrare intrată pe nedrept în uitare, care continuă tradiţia postromantică, în perfectă consonanţă cu creaţia lui Richard Strauss, prezent în acest program cu primul său poem simfonic, Don Juan.

Filarmonica "George Enescu" 150
„Concertele Centenarului la Ateneu”

Vineri, 23 noiembrie 2018
Ateneul Român, Sala mare, ora 19.00

Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu“

Dirijor
Christian Badea

Solist
Valeriy Sokolov

Program

Alfred Alessandrescu
Poemul „Acteon“

Richard Strauss
Poemul simfonic „Don Juan“

Johannes Brahms
Concertul în re major pentru vioară şi orchestră, op. 77

Partener principal: Institutul Cultural Român
Parteneri media: Adevărul, Historia, Dilema Veche, Radio România Muzical, Actualitatea Muzicală

VALERIY SOKOLOV

Imagine indisponibilă

Născut în 1986 la Harkov, Valeriy Sokolov este unul dintre cei mai proeminenţi violonişti din Ucraina din ultimele două decenii. A părăsit ţara natală la vârsta de 13 ani pentru a studia cu Natalia Boyarskaya la prestigioasa Yehudi Menuhin School din Anglia.

Evoluează frecvent ca solist al unor orchestre de prestigiu: Philharmonia Orchestra, Chamber Orchestra of Europe, Cleveland Orchestra, Tonhalle Orchestra Zurich, Rotterdam Philharmonic, City of Birmingham Symphony Orchestra, Tokyo Symphony, Moscow Philharmonic Orchestra, Seoul Philharmonic, NAC Ottawa, Orchestre National de France şi Deutsche Kammerphilharmonie Bremen. De asemenea, printre dirijorii cu care colaborează se numără personalităţi precum Vladimir Ashkenazy, David Zinman, Susanna Malkki, Andris Nelsons, Peter Oundjian, Yannick Nézet-Séguin, Vasily Petrenko, Herbert Soudant, Juraj Valcuha.

A fost invitat al unor festivaluri renumite, cu sunt cele de la Verbier, Lockenhaus şi Lucerna şi a concertat pe scene importante de pretutindeni; amintim aici Theatre du Chatelet, Wigmore Hall, Lincoln Center, Mariinsky Theatre, Prinzregenten Theatre in Munich, Musikverein Viena.

Valeriy Sokolov a realizat numeroase înregistrări pentru casa Erato Records. În 2009 apare discul cu Sonata nr. 3 de Enescu. De curând, Valeriy Sokolov a evoluat alături de ansambluri de prestigiu: Filarmonica din Skt. Petersburg, NDR Elbphilharmonie Orchester, Orchestre de Paris, Philharmonia Orchestra, Singapore Symphony, Bournemouth Symphony. De asemenea, a realizat un turneu avându-i ca parteneri de muzică de cameră pe Lisa Batiashvili şi Gautier Capuçon cu recitaluri la Paris, Viena, Koln, Amsterdam, Londra şi încheiat tot la Paris, în concert cu Orquestre Philharmonique de Radio France. Stagiunea curentă cuprinde la rândul său debuturi cu Filarmonica din Oslo, Berlin Konzerthausorchester, precum şi un turneu în China.

În prezent îşi continuă studiile cu Felix Andrievsky, Mark Lubotsky, Ana Chumachenko, Gidon Kremer şi Boris Kushnir. Valeriy Sokolov a câştigat Premiul I la Concursul internaţional George Enescu din Bucureşti, la ediţia din anul 2005.

CHRISTIAN BADEA

Imagine indisponibilă

Dedicat în egală măsură muzicii simfonice şi operei, Christian Badea, consilier artistic şi prim-dirijor al Filarmonicii „George Enescu”, a concertat pe toate continentele şi în cele mai importante săli şi teatre de operă, printre care Metropolitan Opera (New York), Opera de Stat (Viena), Royal Opera (Londra), Carnegie Hall (New York), Suntory Hall (Tokio), Concertgebouw (Amsterdam).
Cariera sa este marcată de colaborări importante cu artişti de referinţă ai timpului nostru - Leonard Bernstein, Mstislav Rostropovici, Placido Domingo, Renée Fleming, Natalie Dessay, Thomas Hampson. Sub semnul Leonard Bernstein 100, centenarul naşterii artistului a fost sărbătorit la Filarmonica „George Enescu”, ultimele două concerte simfonice ale stagiunii trecute fiindu-i dedicate de maestrul Christian Badea - unul dintre discipolii cei mai de seamă ai faimosului compozitor, dirijor, pianist şi pedagog american.

Christian Badea a condus orchestre de prim rang ale lumii, printre care se numără Royal Philharmonic şi BBC Symphony (Londra), Filarmonica din Sankt Petersburg, Filarmonica Cehă, Amsterdam Philharmonic, Orchestre Philharmonique de Radio France, Accademia di Santa Cecilia Orchestra (Roma), RAI Orchestra Montreal Symphony, Filarmonica din Tokio, Pittsburg Symphony (Torino).La Metropolitan Opera din New York a dirijat peste 160 de spectacole într-un repertoriu vast şi variat. În mai 2015, Christian Badea a dirijat la Ateneul Român actul al III-lea din „Parsifal“, după care, în deschiderea următoarei stagiuni a pus în scenă, în dublă calitate, de dirijor şi regizor, actul I din opera lui Richard Wagner. În decembrie 2017, Christian Badea a obţinut un succes extraordinar cu „Andrea Chénier“ de Umberto Giordano la faimosul Teatro Colón din Buenos Aires, fiind invitat să revină în 2019. De asemenea, a semnat un contract de colaborare până în 2020 cu Opera din Sydney.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite