Anticariatele azi, cu bune şi cu rele

Anticariatele azi,  cu bune şi cu rele

Anticariatul Ex Libris de pe strada Doamnei se ghidează după principiile „carte accesibilă“ şi „de toate pentru toţi“

Bucureştiul rămâne fără anticariate adevărate şi fără anticari, iar cartea la preţuri accesibile, sloganul câtorva astfel de magazine din centru, şi-a pierdut din puterea de seducţie. În Capitala de azi, anticariatul a ajuns să însemne altceva decât spune definiţia de dicţionar. Rarităţile s-au rărit şi ele, iar cumpărătorii s-au diversificat, dar s-au împuţinat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Într-o zi oarecare din timpul săptămânii, o plimbare prin anticariatele din centrul Capitalei dâmboviţene, deloc numeroase pentru un oraş care pretinde că îşi redescoperă spiritul european şi că-l ajustează în funcţie de mult admirate modele occidentale, este suficientă pentru a dezvălui o stare de fapt previzibilă, cu avantaje şi dezavantaje pentru iubitorii de carte. Previzibilă, în primul rând pentru că anticariatul nu mai e, nici el, ce-a fost odată. La o simplă incursiune în aceste spaţii - unele largi şi luminoase, altele strâmte şi întunecoase - în care cărţile se înghesuie pe rafturi şi uneori direct pe podea - îţi dai seama că din „magazin în care se vând cărţi vechi sau obiecte vechi de artă", cum îl defineşte DEX-ul, anticariatul a ajuns un fel de librărie. În ea se comercializează orice fel de carte second-hand, precum şi carte tipărită în anii recenţi, pe care editurile nu mai reuşesc s-o vândă şi pe care aceste magazine o achiziţionează la preţuri foarte mici. Pe vremuri fief al rarităţilor de valoare mai mică sau mai mare şi magnet pentru bibliofili, anticariatul, în varianta lui bucureşteană actuală, a rămas un magazin de desfacere de carte, fără criterii, pe principiul „de toate pentru toţi".

În căutarea „cărţii accesibile"

Avantajele sunt cele legate de preţ în primul rând şi ele există şi pentru colecţionari, şi pentru cumpărătorii ocazionali. Dezavantajele sunt pentru cunoscători şi bibliofili, care în asemenea magazine nu găsesc prea des ce caută. Anticariatul Ex Libris din strada Doamnei, de exemplu, vinde toate tipurile de volume. Într-un spaţiu destul de mare, cărţile, aşezate la raft după un vag criteriu tematic, au preţuri cuprinse între 1,99 lei şi câteva sute de lei. Proprietarii pledează pentru forma modernă, eclectică a anticariatului. Stocul de carte rară, departe de a fi o prioritate, este precar, achiziţiile de acest gen sunt foarte puţine şi se fac cu vânzătorii care vin la magazin. Idealul companiei este „cartea accesibilă", iar „lumea vrea să citească", spune optimist Gabriela Hanu, administrator al grupului de anticariate Ex Libris. Cartea şcolară are căutare în continuare şi reprezintă marfa cea mai vandabilă pentru acest tip de magazin, susţine reprezentanta firmei, adăugând că a venit vremea pentru un produs pe care-l numeşte „cartea-cadou".



Literatura utilitară şi motivaţională  domneşte pe rafturi întregi, alături de cărţi tipărite de edituri din România în ultimii ani, dar la preţuri de lichidare de stoc (pornind de la 4,99 lei). Literatura de popularizare este, şi ea, bogat reprezentată - istorii şi antologii ilustrate, editate în ţară şi în străinătate, mai ales volume în engleză, foarte puţine în franceză. Cartea italiană, germană, spaniolă lipseşte cu desăvârşire. Literatura de consum în engleză sau în traducere românească ocupă spaţii generoase - Danielle Steel şi Sandra Brown revin în forţă în rafturi, în colorate ediţii originale, dar şi la fel de coloratele ediţii româneşti din anii '90, alături de thrillere şi atlase geografice, ghiduri practice şi ediţii prescurtate ale unor dicţionare consacrate sau obscure. Cărţi de scriitori obscuri şi ediţii precare coabitează cu ediţii profesioniste şi traduceri consacrate din beletristică. Cu 1,99 lei poţi cumpăra o carte ca „Scrieri filosofice alese",  de Vasile Conta, ediţia BPT, ascuns printre volume de genul „Fetele de bani gata", de Grid Modorcea sau „Conspiraţia tăcerii", de Louella Cramer.

Dacă au preţuri rezonabile, între câteva zeci şi o sută de lei, albumele de artă de aproape orice fel, majoritar în limba engleză, se vând bine, spune  Gabriela Hanu. Filosofia, religia şi istoria religiilor fac o prezenţă palidă la raft, la acest capitol dominând volume tipărite din anii 2000-2010 în România, care se vând, în cazurile cele mai fericite, la o valoare în jur de jumătatea preţului de librărie iniţial sau actual. Într-adevăr, de toate pentru toţi.  În anticariat întâlneşti oameni de toate vârstele, care cumpără mai de toate. „Cărţile de reţete sunt mai ieftine aici", explică Irina Ioan, pensionară, îndreptându-se cu un braţ de cărţi de bucate spre casa de marcat. „Găseşti volume de istorie interesante, dacă eşti pasionat şi mai ales dacă ai răbdare să cauţi. Vin aici mereu fiindcă sunt preţuri bune. Din librărie nu-mi mai permit să cumpăr", spune Ionuţ Petroviceanu, tânăr funcţionar public.

Dar iată că vine un domn în vârstă, anacronic de elegant, şi întreabă dacă magazinul este interesat să cumpere colecţii complete de reviste şi ziare vechi. Este vorba despre colecţia defunctei reviste „Săptămâna". Nu, anticariatul nu este interesat, i se răspunde sec. Dar domnul insistă: „Poate un contact, poate ştiţi pe cineva care ar vrea...". O ridicare din umeri şi s-a mai dus o speranţă. Căci, pentru o mulţime de oameni, vânzarea unor volume din biblioteca proprie sau din cele moştenite înseamnă o posibilitate de a mai face rost de un ban, de voie sau de nevoie.

Asistent de vânzări în loc de anticar

În anticariat nu mai oficiază anticarul adevărat, eruditul şi/sau bibliofilul cultivat  în oraşele europene ale vremurilor apuse, dar şi ale prezentului. Anticarul profesionist este, şi el, o specie pe cale de dispariţie. A fost înlocuit de asistentul de vânzări pentru care cartea e o marfă oarecare. Ca şi multor vânzători din librării, asistenţilor din anticariate, mulţi dintre ei studenţi, le lipsesc pregătirea şi, mai mult, interesul personal pentru domeniul în care lucrează. Devenită doar marfă, cartea second-hand, cartea provenită din lichidările de stoc şi cartea nouă de orice fel, tran-zacţionată la preţuri avantajoase, şi-a pierdut aura, chiar dacă nu şi puterea de atracţie. Angajaţii anticariatelor nu mai sunt oficianţii unui ritual pentru cunoscători şi iubitori, ci instrumentele unui business ca oricare altul. De multe ori însă, şi speranţa anticarului se duce pe apa sâmbetei. Potenţialul cumpărător intră, se uită, răsfoieşte, eventual întreabă ceva, şi pleacă fără să ia nimic. Când spune „la revedere", ceea ce se întâmplă din ce în ce mai rar, înainte să nu se mai întâmple deloc, anticarul îl priveşte încruntat şi-i mormăie un răspuns sau nu răspunde deloc.

Cumpărătorii se împuţinează



Alături de Ex Libris se află Anticariatul Trored, unde cărţi tipărite în intervalul '60-'90, cum ar fi traduceri de referinţă ale scriitorilor moderni, tipărite în bogatele colecţii ale Editurii Univers, îşi aşteaptă mohorâte cumpărătorii din ce în ce mai puţini, nici jumătate din câţi erau numai anul trecut în aceeaşi perioadă, estimează anticarul Cosmin Redeca. De pe rafturi se oferă, la numai 10 lei, ediţii în stare bună: „Toamna patriarhului", de Gabriel Garcia Márquez, în traducerea lui Darie Novăceanu (1979), Virginia Woolf, „Jurnalul unei scriitoare", tradus de Mihai Miroiu (1980), multe romane ale lui William Faulkner în minunata tălmăcire a poetului Mircea Ivănescu.

Cosmin Redeca, singur în anticariat, vorbeşte despre lipsa de interes pentru carte, cauza reală a vânzărilor dezastruoase, şi crede că nu criza financiară este de vină, ci magia exercitată în continuare de internet. „Noile generaţii nu sunt interesate de lectură. Provincialii veniţi să studieze la Bucureşti citesc numai în primul an de studenţie, după care se lasă", comentează generalizând intervievatul, de altfel tânăr. Reuşeşte să mai vândă traduceri din beletristică, carte studenţească şi albume de artă, dar prea puţin.


Un volum de Conachi de la 1856, la anticariatul de la Curtea Veche

Situaţia este aproximativ aceeaşi în celelalte anticariate din zona Unirii-Universitate-Romană. Anticarii primesc oferte de achiziţionare de carte permanent. Tot timpul vine cineva care vrea să vândă tratate de medicină, legislaţie, romane poliţiste tipărite în Epoca de aur, de fapt, aproape orice. Numai că proprietarii cumpără, la preţuri derizorii, doar volumele care au ceva şanse să se vândă, preferând să nu rişte. 

"Noile generaţii nu sunt interesate de lectură. Provincialii veniţi să studieze la Bucureşti citesc numai în primul an de studenţie, după care se lasă."
Cosmin Redeca anticar

Cartea veche nu se predă

Mircea Stupar şi primul volum al ediţiei Voltaire din 1784 Fotografii: Marian Iliescu

Puţine au mai rămas locurile cu tradiţie în care să se vândă carte cu adevărat veche, carte rară, ediţii blibliofile, în care cunoscătorul să meargă la sigur, ştiind că are şanse să găsească ce caută. Iar unul dintre acestea este celebrul anticariat de lângă Curtea Veche, de pe Strada Franceză, cel mai vechi dintre cele (încă) existente acum pe piaţa bucureşteană. Acesta îşi aşteaptă în continuare clienţii, cu anunţul de „deschis" în cea mai mare parte a timpului. Dar în general aici, fiind vorba de cărţi cu adevărat scumpe şi rare, tranzacţiile se fac prin discuţii prealabile între bibliofilii interesaţi şi cei doi anticari care oficiază, de ani buni, în acest spaţiu. „Am reuşit să păstrăm deschis acest loc, dar ne-am concentrat exclusiv pe carte veche, bibliofilă", explică anticarul Mircea Stupar, care, alături de colegul său, Marius Nicolescu, se ocupă, încă din anii '80, cu comerţul de carte de anticariat, în primul rând în acest loc, dar şi în alte magazine care au dispărut, rând pe rând, din peisaj. „Pot să vă spun că, din numeroasele anticariate din reţeaua de stat care funcţionau în 1990, au mai rămas deschise doar trei: cel de lângă Librăria Eminescu, cel de vizavi de Piaţa Sf. Gheorghe şi acesta", povesteşte anticarul, personaj legendar pentru iubitorii de carte veche din Bucureşti. Un alt anticariat cu carte bibliofilă gestionat de cei doi, vizavi de CEC, la parterul Librăriei Academiei, s-a desfiinţat recent.

Invazie second-hand

Care să fie cauza extincţiei treptate, care, de la an la an, a dus la situaţia de-acum, iubitorul de carte regăsind cele mai bizare schimbări de destinaţie, în locurile în care a trăit fiorii atâtor descoperiri şi a mângâiat coperţile atâtor cărţi îndelung căutate sau, pur şi simplu, revelate la faţa locului, prin hazard ori predestinare? Sigur că invazia cărţii second-hand, la preţuri mici şi ediţii de masă, a avut un cuvânt greu de spus. Sigur că putem să dăm vina la nesfârşit pe internet şi pe noile mijloace de comunicare şi de informare, fără să înţelegem că problema se află nu în tehnologie, ci în noi şi în felul în care ne raportăm, ca societate, la setul de valori şi la principiile educaţiei. „Prin forţa lucrurilor, o generaţie de bibliofili s-a stins. O altă generaţie, nouă, nu a apărut, pentru că cei tineri au găsit alte modalităţi de a-şi petrece timpul sau de a se informa", crede, cu amărăciune, Mircea Stupar. „Chiar dacă cei tineri citesc, ei nu mai sunt interesaţi, în orice caz, de cartea ca obiect frumos, de cartea cu valoare bibliofilă", adaugă el.

Voltaire în 70 de volume

În orice caz, anticariatul de la Curtea Veche supravieţuieşte în continuare şi rămâne un reper pe harta bibliofilă a Bucureştiului. Chiar dacă nu mai etalează abundenţa de volume de odinioară - ele apar doar în vitrină şi pe o jumătate de perete plin de rafturi, iar restul spaţiului este folosit pentru expoziţii temporare, de plastică sau de fotografie -, cartea rară există aici, păstrată bine în depozite, iar cei doi „oficianţi" ai acestui cult care pare deja - de ce? - din alte vremi sunt dispuşi să dea oricând detalii celor în mod real interesaţi. Cum intri, atrage atenţia o ediţie completă Voltaire, în 70 de volume, care ocupă două rafturi întregi. „Este ediţia Beaumarchais, din 1784, cea care l-a dus la faliment, de altfel, pe editor. Lipsesc doar două sau trei volume, dar pot fi găsite, la cerere", explică anticarul. Preţul total (altfel nu se pune problema vânzării): 20.000 de lei.

Ediţii princeps

Printre ediţiile rare de carte românească deţinute de anticariat în acest moment, se află: „Note şi schiţe", de I.L. Caragiale, ediţie princeps din 1892; o ediţie a poeziilor lui Costache  Conachi, de la jumătatea „veacului romantic" (1856); o ediţie (princeps, cum altfel?) din poeziile lui Paris „Mumulean, glas cu durere"; sau „Romanţe pentru mai târziu", cu o epigramă improvizată de creionul lui Minulescu pentru Goga pe pagina de gardă. Mai atrag atenţia - din era chirilicelor - „Noul Erotokrit" al lui Anton Pann sau un exemplar al Bibliei editate la St. Petersburg, în anii 1810. Mircea Stupar este de părere că o ediţie rară nu este atât cea princeps a poeziilor lui Eminescu, cât ediţia Creangă din 1892, care a avut un tiraj foarte mic, sau volumul de debut al lui Bacovia, scos într-un tiraj confidenţial, fără să mai vorbim de volumaşele avangardiştilor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: