ANIVERSARE Coregraful Gigi Căciuleanu, la 70 de ani: „Un artist rămâne un exilat, chiar şi la el acasă“

ANIVERSARE Coregraful Gigi Căciuleanu, la 70 de ani: „Un artist rămâne un exilat, chiar şi la el acasă“

Gigi Căciuleanu

Pentru a-l sărbători pe coregraful Gigi Căciuleanu, care împlineşte, sâmbătă, 70 de ani,  joi, de la ora 20.00, se joacă la Teatrul Naţional spectacolul „D'ale noastre“.  iar duminică,  de la ora 11.00, artistul  va conferenţia despre „L’Om GiGi „Linii_Trasee_Semne_Sensuri“.

Gigi Căciuleanu, o legendă a dansului românesc, va împlini, sâmbătă, 70 de ani, însă nu îşi simte anii, e mai activ ca niciodată. Născut pe 13 mai 1947, la vârsta de 14 ani descoperă dansul contemporan de avangardă sub îndrumarea lui Miriam Răducanu participând la celebrele „Nocturne 9 1 /2“ din Bucureşti.  A revenit în România în ultimii ani pentru numeroase spectacole, atât la Teatrul Naţional, cât şi la Teatrul Mic, în „Uf... Un minut de dans“, „Folia, Shakespeare & Co“. În spectacolul „L`Om  Dada“, nu este numai coregraf, ci devine  dansator-actor.  Artistul mărturiseşte, într-un interviu pentru „Adevărul“, că „în dans modernitatea nu vine dintr-un anumit tip de mişcări, ci dintr-o anumită formă de a gândi mişcarea“.

„Adevărul“: Aţi fost asociat cu imaginea unui Zburător. Cum aţi trecut de starea de „beţie“ artistică a dansului -zbor la planul terestru, de dincolo de scenă? 

Gigi Căciuleanu: Dansul fiind pentru mine un mecanism mintal înainte să devină unul fizic, născut pe tărâmul metaforei şi al imaginaţiei, personal, nu simt să fi trebuit să trec bariera de care pomeniţi. Ca să nu vorbim şi de planul sufletesc care, mă exprim doar în numele meu, este Alfa şi Omega al unei adevărate „stări de dans“ în care, odată ce am trăit-o, nu încetăm niciodată de a fi zburători.

Legat cartea dumneavoastră, „Vânt, volume, vectori", cum poate răzbate poezia dansului dincolo de formulele carteziene?

Exact la fel cum o sonată de Bach răzbate dincolo de partitură.

Aţi plecat din ţară în 1974. Care sunt tristeţile zburătorului expatriat?

Aceleaşi ca si ale unui Chopin, ale unui Soljeniţîn, ale unui Bălcescu şi ale atâtor altora, din ce în ce mai mulţi! Un artist este un permanent exilat, chiar şi la el acasă. „Nemo propheta in Patria!“ Pe de altă parte, dacă ar fi rămas la Roma, ar fi fost Ovidiu ceea ce este si ce va continuă să fie? Câteva sute de kilometri l-au proiectat peste sute şi sute de ani...

Aveţi nostalgia şcolii de dans românesc?

Cred că nu se poate vorbi de o şcoală românească de dans decât dacă o plasăm pe un teren internaţional. Iar la aceasta mă mândresc să lucrez şi să pot participa şi eu cu modestele mele mijloace chiar în acest moment.

Aţi mai regăsit undeva spiritul lui Miriam Răducanu?

Nu. Persoane ca Miriam Răducanu nu numai că nu am mai întâlnit, dar nu se mai întâlnesc. Este vorba de o „singularitate" în hăul astronomic şi globalizat al lumii dansului.


Dansul clasic a devenit desuet?

Dansul clasic continuă să aibă şi în prezent un public foarte important pentru, cred eu, două motive: oamenii au nevoie de valori care li se par sigure, o virtuozitate tehnică şi o „frumuseţe“ fără probleme. Voindu-se o „feerie“, spectacolul de dans academic (clasic sau aşa-zis romantic) este un fel de artă pentru artă. O formă de divertisment „cultural“. Însă cu înflorirea patinajului artistic, al dansului sportiv, al coregrafiilor din clipurile de la televiziune sau al hip-hopului care vehiculează cu succes aceleaşi valori „sigure“ pe care le pomeneam în legătură cu baletul, ne dăm seama că fără să denigreze sau să nege toate aceste forme de spectacol, Arta Dansului (cu A si D majuscule), ca artă majoră, poate si chiar trebuie să spună mai mult (si mai multe!) decât atât. Ca şi în pictură sau în muzică, unde nu culorile sau notele sunt actuale, ci felul de a le folosi, în dans modernitatea nu vine dintr-un anumit tip de mişcări, ci dintr-o anumită formă de a gândi mişcarea.


„Decepţiile sunt ceea ce nu reuşesc eu să fac"

V-aţi mai întoarce să locuiţi în România? Care sunt decepţiile legate de România?

Unde locuiesc nu are importanţă. Important pentru mine este unde dansez. Cred sincer că viitorul este mai important decât trecutul a cărui singură virtute este că a trecut, s-a dus. Decepţiile mele nu sunt legate decât de ceea ce nu reuşesc eu să fac. Mondializarea face să devenim toţi şi peste tot la fel. Mă frapează în orişice societate umană jungla.

„Muzica bună este în afară de epoci"

Aţi alăturat în spectacol balade unui iureş al muzicii moderne. Ce valenţe acordaţi muzicii româneşti tradiţionale? Mai poate ea fi înţeleasă de către tinerii epocii pmoderne?

În „QuiBaDa“ am folosit muzici pe care le ascultam (şi continui să le ascult) cu „dragoste", cu dor (ce cuvânt frumos şi ce minunat îmi este de a-l fi regăsit) şi cu „plăcere". Nu numai cu auzul, dar şi cu corpul. De nenumărate ori (şi câte ore!) am dansat improvizând numai pentru mine pe muzicile pe care le „vedeţi" în „QuiBaDa“. Muzica bună, ca şi arta veritabilă, este în afară de mode şi de epoci. În afară de diferitele sertare în care artiştii sunt (pe nedrept!) ferecaţi. Ceea ce e sincer şi adevărat este şi rămâne tânăr. Chiar şi pentru post-post-moderni!

De altfel, muzica românească tânără, adică făcută de tineri şi pentru tineri, mi se pare diferită faţă de ceea ce se face în Occident. Şi nu numai muzica. Textele sunt inteligente, la gradul doi şi chiar mai mult, scrise de către oameni, care au trăit sau „ştiu" aceleaşi lucruri ca şi mine...

Care a fost momentul cel mai greu, de răscruce, din parcursul dumneavoastră?

Oricare dintre momentele teribile de dinaintea unui nou spectacol...

Cât de mult timp pregătiţi un spectacol?

O viaţă.

 

Decepţiile mele nu sunt legate decât de ceea ce nu reuşesc eu să fac. Mondializarea face să devenim toţi şi peste tot la fel. Mă frapează, în orişice societate umană, jungla.

Dansul, o „Simfonie fantastică"

Gigi Căciuleanu este absolvent al Şcolii de Coregrafie din Bucureşti, elev al cunoscutei dansatoare Miriam Răducanu. S-a perfecţionat la Teatrul Balşoi din Moscova, apoi a devenit solist al Operei din Bucureşti. În 1994, a înfiinţat, la Paris, Compania Gigi Căciuleanu. A devenit, în 2001, director artistic al Baletului Naţional Chilian, „El Banch". A pus în scenă, în 2005, la Opera Naţională, „Simfonia Fantastică“. Coregraful a scris cartea „Vânt, volume, vectori“, apărută la Editura Curtea Veche.

Pentru a-l sărbători pe artist la aniversarea a 70 de ani, Teatrul Naţional a programat două evenimente: joi, de la ora 20.00, la Sala Studio - spectacolul  „D'ale noastre“ , probabil cel mai atipic spectacol inspirat din opera lui Caragiale; o producţie artistică complexă, un carousel coregrafic a cărui ilustraţie muzicală eterogenă trece prin Mozart, Vivaldi, Bethoven şi ajunge până la DJ Vasile şi Vlaicu Golcea.  Duminică, 14 mai, de la ora 11.00, la Sala Pictura, Gigi Căciuleanu va putea fi văzut într-o ipostază mai puţin obişnuită, aceea de conferenţiar, în cadrul evenimentului „L’Om GiGi „Linii_Trasee_Semne_Sensuri“.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările