ANIVERSARE Celebra balerină Alina Cojocaru împlineşte, astăzi, 35 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una dintre cele mai mari balerine ale lumii, Alina Cojocaru, împlineşte, vineri, 35 de ani. Alina Cojocaru s-a născut pe 27 mai 1981 la Bucureşti şi a studiat la Kiev timp de şapte ani, perfecţionându-se apoi, din 1997, la Şcoala Regală de Balet din Londra, în urma câştigării unei burse în cadrul Concursului Internaţional de Balet de la Lausanne.

Alina Cojocaru, născută pe 27 mai 1981 la Bucureşti, a dansat în cadrul Companiei de Balet din Kiev (debutând în "Don Quijote", "Frumoasa din pădurea adormită", "Spărgătorul de nuci", "Coppelia"). A revenit la Londra în 1999, fiind promovată ca prim-balerină. 

După succesul cu spectacolul "Giselle", ea a devenit solistă principală (2001) a Companiei Regale de Balet de la Covent Garden, evoluând apoi în rolul Odette-Odile din "Lacul lebedelor", "Romeo şi Julieta" (coregrafia Kenneth McMillan), "Don Quijote" (în viziunea lui Rudolf Nureev), "Evgheni Oneghin" (semnat de John Cranko), "Baiadera" (realizată de Natalia Makarova) etc. În repertoriul său s-au adăugat, în ultima vreme, noi titluri precum "Mayerling", "Gong", "Sylfida", "Manon". 

Din septembrie 2013, Alina Cojocaru face parte din echipa de la English National Ballet, după 13 ani petrecuţi la Royal Ballet. 

image

Ca prim-balerină a English National Ballet (ENB), Alina Cojocaru continuă să danseze ca invitat al mai multor companii mondiale şi este un oaspete frecvent al Hamburg Ballet şi al American Ballet Theatre. În februarie 2012, prezenta în premieră proiectul său „Alina Cojocaru – Dream Project”, în Tokyo (Japonia), pe care l-a regizat şi în care a dansat alături de prieteni şi colegi ai săi de la Tokyo Ballet, Hamburg Ballet, ENB şi Royal Ballet.

Alina Cojocaru a obţinut şi numeroase premii internaţionale. Amintim de „Dansatoarea anului”, în 2012, acordat de German Dance Critics, „Balerina Deceniului”, la Moscova, în 2010, premiul românesc VIP pentru muzică şi artele spectacolului, în 2010, „Benois de la Dance” în 2004 şi în 2012, Medalia de Aur la Competiţia Internaţională de Balet din Nagoya (Japonia), Premiul Lausanne, în 1997. în aprilie 2002, preşedintele Ion Iliescu i-a acordat Medalia Ordinului Naţional „Pentru Merit” în gradul de cavaler.

image

Johan Kobborg (foto)

, partenerul de scenă al Alinei Cojocaru şi logodnicul ei de 11 ani, a fost prim-solist al Baletului Regal Danez, al Baletului Regal din Londra şi este invitat al celor mai importante companii din lume. În ultimii ani, Johan Kobborg s-a remarcat în paralel şi în calitate de coregraf, lucrările sale fiind prezentate de Baletul Regal din Londra, Baletul Teatrului Balşoi din Moscova, Baletul Regal din Noua Zeelandă etc. În anul 2009, spectacolul său „La Sylphide” de la Teatrul Balşoi a primit Premiul „Masca de Aur” la Moscova pentru cel mai bun spectacol al anului. Scenografia baletului, inspirată din peisajele Scoţiei, îi aparţine artistei de origine rusă Natalia Stewart, care a colaborat la Royal Opera House din Londra cu artişti faimoşi, scenografi, coregrafi şi dansatori, la repunerea în scenă a lucrărilor lui George Balanchine, Frederick Ashton sau Keneth Macmillan.

Balerina Alina Cojocaru a interpretat rolurile Odette-Odile din "Lacul lebedelor", Julieta din "Romeo şi Julieta" (coregrafia Kenneth McMillan), Kitri în "Don Quijote" (în viziunea lui Rudolf Nureev), Olga şi Tatiana în "Evgheni Oneghin" (semnat de John Cranko), Nikiya în ''Baiadera" (realizată de Natalia Makarova) etc. În repertoriul său s-au mai adăugat titluri precum "Mayerling", "Gong", "Sylfida", "Manon","Cinderella".

Alina Cojocaru a apărut pentru prima oară pe o scenă românească în 2002, interpretând, alături de ansamblul Operei Naţionale din Bucureşti, rolul titular din ''Giselle''. În 2003, celebra balerină a revenit în ţara natală, pentru a dansa, alături de Johan Kobborg, la Gala de balet din cadrul Festivalului Internaţional "George Enescu". În 2005, artista revine pentru a treia oară în România, tot împreună cu Johan Kobborg, în spectacolul ''Don Quijote'', alături de Baletul Operei Române. La începutul anului 2007 a susţinut, alături de Johan Kobborg, la Teatrul Naţional Bucureşti, alte două spectacole. 

În 2010, Alina Cojocaru a fost invitatul special, alături de balerina Natalia Osipova, în sezonul de primăvară al American Ballet Theatre de la Metropolitan Opera House (New York), interpretând rolul principal, al prinţesei Aurora, în spectacolul ''Frumoasa din Pădurea Adormită''.

La 30 mai 2010 Alina Cojocaru şi Johann Kobborg, pe atunci prim-balerini la Royal Opera House Covent Garden, au evoluat pe scena Operei Naţionale Bucureşti într-un spectacol-eveniment cu "Giselle", împreună cu soliştii Companiei de Balet şi ansamblul de balet al ONB. 

La 7 decembrie 2013, Alina Cojocaru a dansat în premiera naţională a baletului ''La Sylphide'', în coregrafia lui Johan Kobborg, la Opera Naţională Bucureşti. Alături de ea, un alt invitat de talie mondială în acest spectacol a fost prim-solistul Baletului Regal din Londra Steven McRae, câştigător al Premiului Dancing Times la categoria "Cel mai bun dansator" la National Dance Award (Marea Britanie, 2011).

image

A revenit pe scena Operei Naţionale Bucureşti la 13 decembrie 2014, cu ocazia premierei de gală a baletului "La fille mal gardee", în coregrafia celebrului Sir Frederick Ashton. În acest spectacol, în care a dansat alături de Johan Kobborg şi Robert Enache, Alina Cojocaru a interpretat rolul Lise.

În 2015 Alina Cojocaru apare din nou pe scena Operei Naţionale Bucureşti în spectacolele "Classical Symphony" în coregrafia lui Yuri Possokhov, "Petite Mort" în coregrafia lui Jiri Kylian şi "Marguerite and Armand", în coregrafia lui Sir Frederick Ashton, precum şi în spectacolul "DSCH. The Dream". A putut fi admirată, de asemenea, la gala de balet "World Ballet Stars" care a avut loc la 9 decembrie 2015, la Lincoln Center's Rose Hall din New York, un spectacol unic ce a reunit balerini de top din România şi staruri ale baletului internaţional.

Printre distincţiile care i-au fost conferite Alinei Cojocaru se numără Ordinul Naţional de Merit în grad de Cavaler ''pentru performanţele sale prin care reprezintă şi impune talentul românesc pe marile scene ale lumii'' (2002).

În ianuarie 2003, Alina Cojocaru a câştigat premiul Richard Sherrington pentru cea mai bună dansatoare, premiu decernat de către Critics Circle National Dance Awards, Marea Britanie. Un an mai târziu, a fost desemnată cea mai bună balerină în cadrul Festivalului ''Monaco Dance Forum'' şi la Gala Premiilor Nijinsky. Tot în anul 2004, Ministerul român al Afacerilor Externe i-a acordat premiul "Diplomaţiei prin Cultură", premiu primit în acel an şi de Ioan Holender.

În 2005, a primit premiul TVR Internaţional, acordat pentru "stilul inconfundabil şi sinceritatea cu care abordează arta dansului, pentru strălucirea interpretativă care a propulsat-o pe marile scene ale lumii". În februarie 2006, Alina Cojocaru a primit din partea revistei VIVA premiul pentru Artă şi Cultură. În 2009, evoluţia Alinei Cojocaru în spectacolul "Giselle" din 2001, la Royal Opera House din Londra, s-a clasat pe locul zece în topul celor mai bune dansuri ale deceniului.

Alina Cojocaru s-a numărat printre cele patru laureate ale premiului "Balerina deceniului", decernat cu ocazia unei prestigioase gale internaţionale de balet "Stars of the 21st Century" desfăşurată în anul 2010 la Moscova. Balerina română a împărţit premiul cu Lucia Lacarra din Spania şi Svetlana Lunkina şi Diana Vishneva din Rusia.

La 15 noiembrie 2010 Alina Cojocaru s-a numărat, alături de Răzvan Mazilu, Ioan Holender, Dan Iordăchescu şi Felicia Filip, printre premianţii celei de a doua ediţii a Galei Premiilor VIP pentru artele spectacolului muzical, eveniment menit să răsplătească performanţele şi performerii în domeniu în anul 2010, care a avut loc la Opera Naţională Bucureşti.

A câştigat, în 2012, premiul Benois pentru cea mai bună balerină, una dintre cele mai râvnite distincţii în lumea baletului.

Alina Cojocaru a organizat pe parcursul ultimilor ani ''Gala Alina&Prietenii'' în România şi la Londra, în sprijinul Fundaţiei Hospice ''Casa Speranţei'', de sprijinire a bolnavilor incurabili din spitalele româneşti. La 12 mai 2013, un astfel de eveniment a fost organizat la Sadler's Wells, cel mai prestigios teatru de dans din Marea Britanie, fiind organizat de Fundaţia Hospice ''Casa Speranţei'' cu sprijinul Institutului Cultural Român din Londra. Spectacolul de gală i-a avut ca invitaţi de marcă pe Daria Klimentova şi Vadim Muntagirov — prim-balerini ai English National Ballet, Steven McRae şi Johan Kobborg de la Royal Ballet, Thiago Bordin de la Hamburg Ballet.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite