Amintiri din viaţa regizorului Dinu Cocea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

S-a remarcat în cinematografia românească prin seria filmelor "Haiducii", la care a semnat atât regia, cât şi scenografia. După viaţa sa s-ar putea face un roman Dinu Cocea a fost

S-a remarcat în cinematografia românească prin seria filmelor "Haiducii", la care a semnat atât regia, cât şi scenografia. După viaţa sa s-ar putea face un roman

Dinu Cocea a fost interzis în regimul comunist. După o perioadă de exil, timp în care a umblat prin lumea largă, el s-a întors în România.

L-am întâlnit pe regizor în curtea imobilului în care locuieşte. În timp ce mă aştepta, stătea de vorbă cu câţiva vecini. Are multe de povestit.

Cum se făceau filmele în regimul comunist, probleme cu securitatea, exilul în Franţa, întoarcerea în România, procesul pentru proprietatea apartamentului în care locuieşte.

Dinu Cocea (78 de ani) s-a făcut regizor pentru că a fost atras de mic de această meserie. Vorbeşte fluent limba franceză, spaniola şi italiana şi mai puţin limba engleză.

De când a plecat din ţară (1985), a avut ocazia să călătorească prin lume, unde a învăţat cum se trăieşte şi pe alte continente. Cât timp a lipsit din România s-a ocupat cu "mărunţişuri" (filme la comandă, a mai scris câte un scenariu).

Din perioada şcolii îşi aminteşte cu plăcere de profesorii pe care i-a avut, în special de cel de biologie, care obişnuia să îşi ducă elevii la "dame", ca să îşi poată continua ora de clasă în linişte. Nu îi plac tinerii din ziua de astăzi, fiindcă este de părere că înainte exista un altfel de respect.

"Am fost interzis"

"Eu am plecat din ţară nu pentru că am vrut, am plecat pentru că mi s-a interzis să mai filmez. Făceam un film la doi-trei ani, mai scriam un scenariu, şi trebuia să trăiesc din ceva… din film nu puteai să trăieşti, pentru că noi nu primeam salariu, eram liber-profesionişti", îşi aminteşte regizorul.

Apartamentul în care stă acum a fost cumpărat din drepturile de autor pe care le avea asupra titlurilor din seria "Haiducii" - producţii care rulau în cinematografele româneşti. "La <> am avut nouă milioane de telespectatori în câteva luni şi luam 0,5% din încasări", spune regizorul.

Din lunile petrecute peste Ocean, Dinu Cocea are numai amintiri plăcute. La invitaţia românilor din Los Angeles, regizorul a prezentat acolo şapte filme. În sală s-a aflat şi şeful cineaştilor de la Hollywood, care l-a întrebat unde a filmat seria de filme. "Când i-am spus România, ame-ricanul m-a întrebat dacă America are cumva un stat numit România", se amuză regizorul. "Până nu i-am spus de Ceauşescu şi Nadia Comăneci, el a crezut că vorbesc despre un stat la el pe continent", completează Cocea. Drept recunoştinţă pentru filmele sale, regizorul a primit de la americani şi un trofeu cu o stea de Hollywood.

De câţiva ani buni, Dinu Cocea se află în proces cu Anghelache Constantin, un fost colonel de securitate, care s-a instalat abuziv în apartamentul său după ce regizorul a plecat în Franţa. Are un termen săptămâna următoare şi este convins că dreptatea va fi de partea sa.

Ce este regizorul? Regizorul este spectatorul filmului pe care încă nu l-a făcut. Tu eşti regizorul filmului pe care îl vezi.
Dinu Cocea,
regizor

Filmografie

Haiducii (1965)
Răzbunarea haiducilor (1968) - (scenograf şi regizor)
Răpirea fecioarelor (1968) - (scenograf şi regizor)
Haiducii lui Şaptecai (1970)
Săptămâna nebunilor (1971) - (scenograf şi regizor)
Zestrea Domniţei Ralu (1971)
Paraşutiştii (1972)
La Revolte des Haidouks (1972) - serial tv
Stejar, extremă urgenţă (1973)
Nu opriţi ventilatorul (1976)
Lanţul neglijenţelor (1976)
Instanţa amână pronunţarea (1976)
Ecaterina Teodoroiu (1979)
Iancu Jianu, zapciul (1980) - (scenograf şi regizor)
Iancu Jianu, haiducul (1981) - (scenograf şi regizor)

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite