Greu de spus ce este acest (nou) film american, în care multă vreme nu înţelegi ce ţi se-ntâmplă (nu ce se-ntâmplă), de ce te afli pe acel scaun în sala de cinema, şi mai ales greu de spus pentru ce, sau de ce, a fost făcut. Există o veche vorbă care spune „Quod licet Iovi, non licet bovi“, adică ceea ce e permis lui Jupiter, nu este acceptat boului, cu alte cuvinte ceea ne place la Fraţii Coen nu vrem să vedem şi la alţii, în speţă Clooney, se va vedea imediat de ce spun asta.

In the year 1959...

S-o luăm mai întâi pe firul satirei tipic americăneşti a anilor ’50, în care s-au afirmat atâţia autori, chiar şi fraţii menţionaţi şi-au plasat atunci unele dintre cele mai bune filme. Au fost anii exploziei economice în State (le-a urmat Europa Occidentală în anii ’60, Estul mai aşteaptă „societatea de consum“ şi astăzi), şi totodată anii în care-au apărut cartierele aseptice plasate în suburbii, identice unele cu altele, insipide şi plicticoase până la loc comanda.

Julianne Moore, într-un savuros rol dublu

Suburbicon, după cum îi spune şi numele, este un astfel de cartier, şi filmul începe cu un trailer de prezentare a deliciilor vieţii într-un astfel de neighborhood. Clooney, aflat la al şaselea lungmetraj, nu-i chiar un începător, un novice, şi s-a prins de câteva trucuri: dacă filmul e plasat în anii ’50, trebuie să-l filmezi în stilul cinematografic al decadei respective, şi până la un punct se ţine de asta, numai că acest lucru nu-i deloc suficient ca să-i facă filmul.

Psihoza rasismului

Cel mai uşor lucru când vrei să arăţi cât de găunoşi erau acei ani şi cât de stupidă era viaţa-n cartierele-dormitor, era să zic muncitoreşti, dar de fapt dedicate „clasei mijlocii“, e să te gândeşti că-n acea decadă rasismul era încă în floare şi că ne aflăm înainte de mişcarea pentru drepturile civile (a mai făcut-o, dar într-un mod aproape genial, şi Todd Haynes, în filmul din 2002 „Far from Heaven“, culmea, cu aceeaşi Julianne Moore care-apare şi-aici în rolul principal).

Prin urmare, mutarea în acest cartier, o all-white utopia, a familiei de culoare Mayers declanşează cutia Pandorei. Cei trei nu au altă „vină“ decât cea a culorii diferite a pielii, în rest sunt la fel de integraţi ca şi restul vecinilor, cu toate acestea rasismul, stupiditatea şi prejudecăţile albilor îşi dau în petec, iar detaliile acestei psihoze colecive sunt arătate cu voluptate de Clooney şi compania. Lucrurile degenerează, ajung departe rău de tot, şi pe acest fundal de violenţă latentă se instalează trama propriu-zisă a filmului.

„Are you talkin’ with me?“

Baia de sânge

Mai întâi, în familia aparent senină a lui Gardner Lodge (Matt Damon), nume imposibil de pronunţat şi de imaginat, membri ai unei confesiuni neo-protestante obscure, doi jefuitori dau iama din senin şi produc o tragedie. Totul este văzut prin ochii (din ce-n ce mai măriţi de groază) ai băieţelului Nicky (Noah Jupe). Mătuşa sa, Margaret (Julianne Moore), se mută-n casă pentru a-i ţine locul mamei dispărute, şi aici povestea virează spre un mystery previzibil, de genul „Poştaşul sună întotdeauna de două ori“ sau „Vertigo“, dar fără genialitatea de-acolo.

Savuroasă apariţia agentului (verificatorului) de asigurări Bud Cooper (Oscar Isaac), şi de-aici se declanşează o sarabandă ucigaşă de tip „zece negri mititei“. Ne dăm seama c-am mai văzut undeva aşa ceva, şi mult mai bine făcut, şi că asta era în comediile negre ale fraţilor Coen. Normal, Clooney e unul dintre actorii-fetiş ai celor doi, aşa că e firesc să fi vrut să fure meserie de la ei. Mai mult, şi scenariul filmului le aparţine (oferit cu generozitate unui prieten şi partener constant) şi e co-semnat de Clooney şi de Grant Heslov, un alt colaborator de bază al său (cei doi sunt şi producători).

Problema e că atunci când alergi şi vrei să-mpuşti nu doi, ci trei iepuri: satira socială, problemele rasiale şi crimele misterioase, nu reuşeşti decât să amesteci totul şi să faci o varză din toate trei. Mai ales când te cheamă Clooney şi nu eşti totuşi regizor pursânge, autor de film, ci doar un actor cu violon d’Ingres regia. Ca o concluzie: „cel mai prost om din lume e americanul“, spunea un personaj pe vremuri, şi văzând cum se comportă eroii acestui film nu-i poţi da decât dreptate.

Info

Suburbicon (Marea Britanie-SUA, 2017)
Regia: George Clooney
Cu: Matt Damon, Julianne Moore, Oscar Isaac

3 stele

PORTRET DE REGIZOR

George Clooney – actor de imens succes, dar şi regizor interesant



Pare că puţine lucruri s-ar mai putea spune despre actorul şi regizorul George Clooney (născut pe 6 mai 1961, în localitatea americană Lexington, din statul Kentucky), de când, cu bărbia sa fotogenică, unicat, şi cu zâmbetele sale de seducător rafinat, starul din serialul TV „E.R.“ a cucerit inimile mai tuturor femeilor de pe planeta asta. Multe dintre ele încă îl mai consideră cel mai frumos bărbat din lume, fără să ţină seama de faptul că seducătorul a trecut de 55 de ani şi s-a aşezat de ceva vreme la casa sa, unindu-şi destinul în 2014 cu cel al avocatei libaneze Amal Ramzi Alamuddin (cu 17 ani mai tânără), cu care are deja doi copii (gemeni). A mai fost căsătorit, între 1989 şi 1993, cu actriţa Talia Balsam, dar „balsamurile“ acesteia nu i-au împiedicat să divorţeze.

O corcitură à l'américaine

Poate ar trebui mai mult, totuşi, atrasă atenţia asupra carierei sale ca regizor (a semnat, până acum, şase lungmetraje – unele dintre ele foarte interesante – şi un serial de televiziune: „Unscripted“, 5 episoade în 2005), pentru că, dacă pomeneşti despre aşa ceva, prima întrebare invariabil va fi: cum, Clooney este şi regizor? Născut în fundul Americii, Clooney nu a ajuns chiar din senin la showbiz: tatăl său, Nick Clooney, era un fost prezentator TV, mama fusese „regina frumuseţii“, iar mătuşa era cântăreaţă. În vinele sale curge sânge irlandez, englez şi german.

Foto dreapta: George Clooney, în tinereţe

După multă muncă în televiziune, începând cu 1994 serialul „ER“ îl face cunoscut şi-i creează rampa pentru zecile de roluri în cinema care vor urma. Era să nu se întâmple însă asta, pentru că primele sale eforturi pe marele ecran, „One Fine Day“, „Batman & Robin“ sau „The Peacemaker“, sunt sub orice critică. Cel care-a dres busuiocul a fost regizorul Steven Soderbergh, care i-a oferit în 1998 partitura din „Out of Sight“, alături de Jennifer Lopez.

Ca regizor de film, a debutat în 2002 cu ceva foarte interesant, „Confessions of a Dangerous Mind“ (pe scenariul genialului Charlie Kaufman, inspirat din memoriile unui asasin CIA), urmat de un mare succes cu drama politică „Good Night, and Good Luck.“ (2005). A avut bunul-simţ să nu se autodistribuie în filmele sale decât în roluri secundare, ceea ce le-a asigurat acestora o parte din reuşită. Chiar dacă filmele sale recente nu au mai fost de acelaşi calibru, Clooney rămâne autorul a două filme (primele pe care le-a semnat) care intră în istorie.

Top 5 filme importante

1. Confesiunile unei minţi periculoase (SUA-Germania-Canada, 2002)
2. Noapte bună şi noroc! (coproducţie, 2005)
3. The Ides of March / Ziua trădătorilor (SUA, 2011)
4. The Monuments Men / Eroii monumentelor (SUA-Germania, 2014)
5. Leatherheads / Jocuri murdare (SUA-Germania, 2008)

Citeşte şi: „Anatomia unei crime“ – cronica la filmul „The Ides of March“ / „Ziua trădătorilor“ (2011) al lui George Clooney