Ambasadorul Marii Britanii vorbeşte despre „România în care m-am întors” la Conferinţele Teatrului Naţional

Ambasadorul Marii Britanii vorbeşte despre „România în care m-am întors” la Conferinţele Teatrului Naţional

Andrew Noble a revenit în România în postura de ambasador, după ce a lucrat aici ca ataşat de presă

Duminică, 16 februarie, de la ora 11.00, la Sala Atelier a TNB, Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Excelenţa Sa Andrew James Noble va susţine, în limba română, o conferinţă cu tema „România în care m-am întors”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cariera ambasadorului Noble a început în România anului 1983, cu prima sa misiune diplomatică în afara Marii Britanii de la angajarea în cadrul Ministerului britanic de Externe, un an mai devreme. Andrew Noble a petrecut trei ani în România comunistă ca ataşat de presă al Ambasadei britanice, trei ani dificili în care a suferit de frig, de foame şi, mai ales, de pe urma lipsei de încredere între oameni. Ca diplomat străin, nu putea comunica cu românii – ştia că puţinii care se întâlneau şi vorbeau cu el sau cu alţi colegi diplomaţi erau monitorizaţi de Securitate şi trebuiau să raporteze conţinutul discuţiilor. Neavând cum să-şi desfăşoare activitatea diplomatică la un nivel optim, actualul ambasador a profitat de anii petrecuţi în România pentru a învăţa cât mai bine limba (pe care
acum o vorbeşte impecabil) şi a afla cât mai multe despre cultura ţării, prin lecturi, dar şi călătorii dese în afara capitalei, în Bucovina (de unde mai are şi acum o colecţie de ouă de Paşte pictate manual), Maramureş sau Transilvania.
 
Trei decade mai târziu, în august 2018, şi după numeroase alte misiuni diplomatice în întreaga lume, de la Germania, la Grecia, Africa de Sud şi Algeria, Andrew Noble revenea în România. A descoperit o ţară complet schimbată, cu o presă liberă şi un domeniu cultural impresionant, cu o populaţie liberă şi activă, care beneficiază de noi oportunităţi după recâştigarea libertăţii, odată cu prăbuşirea spectaculoasă a regimului comunist, în decembrie 1989.
 
A descoperit o ţară atractivă din punct de vedere comercial, cu angajaţi extrem de bine pregătiţi profesional, cu înalte competenţe de IT şi de limbă. L-au impresionat instituţiile sale cheie create într-un timp atât de scurt, care veghează la respectarea democraţiei şi la siguranţa cetăţenilor, şi spiritul civic al acestui popor, redobândit, pas cu pas, în ultimii 30 de ani. Dar, în mod special, a redescoperit oamenii şi legăturile strânse ale românilor cu britanicii, în domeniul caritabil, al culturii, al educaţiei, al afacerilor sau pur şi simplu puternicele legături de prietenie sau de rudenie între oamenii celor două ţări. 
 
„Mă bucur foarte mult să mă întorc în România. După cum probabil ştiţi, am stat trei ani la Bucureşti, din 1983 până în 1986. Deci am revenit în România, dar am impresia că am ajuns pentru prima oară în România. Altădată am fost în România socialistă, iar acum este o ţară diferită, cu un popor care trăieşte foarte altfel decât atunci. Deja, în trei săptămâni, am avut nişte experienţe care nu ar fi fost posibile în cei trei ani pe care i-am avut în România”, precizează ambasadorul Andrew Noble.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: