Alina Cojocaru, către Dacian Cioloş: Am înţeles că această ţară a noastră nu este pregătită pentru ceea ce Johan şi eu avem de oferit. Răspunsul premierului

Alina Cojocaru, către Dacian Cioloş: Am înţeles că această ţară a noastră nu este pregătită pentru ceea ce Johan şi eu avem de oferit. Răspunsul premierului

Balerina Alina Cojocaru şi premierul Dacian Cioloş

Balerina Alina Cojocaru, care a fost, săptămâna trecută, în audienţă la prim-ministrul Dacian Cioloş pentru a-i relata situaţia de criză de la Opera Naţională Bucureşti (ONB), i-a adresat acestuia o scrisoare deschisă, în care îşi exprimă mâhnirea faţă de tot ce s-a întâmplat în instituţie. Demersurile de reconciliere nu au avut rezultate, iar demisia coregrafului Johan Kobborg a fost acceptată.

Ştiri pe aceeaşi temă

Stimate domnule prim-ministru,

Îmi permit un ultim mesaj. 

O să vă ataşez un email scris de Prinţesa Marina Sturdza dlui Alexandrescu. Acest lucru o să răspundă la acuzaţiile nedrepte aduse nouă în legatura cu Gala de la New York.

Din păcate, am înţeles că această ţară a noastră nu este pregătită pentru ce Johan şi cu mine am oferit în aceşti  doi ani şi voiam să continuăm. Am ştiut că o să fie greu, dar am sperat că, inspirând curaj, creativitate, pasiune şi onestitate, atât în inimile unor micuţi balerini, cât şi acelor tinere talente ale ţării (celor care au ales să se întoarcă în ţară, de când a fost Johan la conducerea artistică a Baletului), o să fie un început, se va naşte o nouă generaţie de artişti români.

Atât artişti români, cât şi străini am sperat să lucreze împreună spre a crea arta, sub acoperişul teatrului şi, în acelaşi timp, a o dărui mai departe ţării. Acesta este rostul artei şi al culturii. Am sperat ca ceea ce facem noi să fie o ruptură din cercul de răutate şi de distrugere, în care se găseşte ţara noastră.

Măcar cât de mică a fost schimbarea,  am dorit ca aceasta să fie simţită de generaţiile viitoare, să fie o rază spre care să li se îndrepte privirea şi să aibă, la rândul lor, dorinţa de a dărui şi de a iubi, aşa cum si ei la rândul lor au simţit acest lucru din partea noastră.

Dar se pare că am greşit, puţini sunt pregătiţi să vadă şi să accepte ca există oameni ca Johan - fără vreun interes propriu, ci dimpotrivă.

Probabil aici este una din durerile mari  pe care le simt momentan. Când balerini îi trimit mesaje de îi rup inima, dar le e frică, de fapt, să fie prezenţi, când trebuie să îl susţină.

Înţeleg şi nu înţeleg acest lucru. Durerea mea este că, deşi au simţit ceva minunat (după cum spun ei), ceva ce ar trebui, după părerea mea, să le fie un standard în viaţă ( pe care îl merită), ei au făcut o alegere în care a primat frica.

Toţi avem dreptul la o alegere în viaţă, pentru mine a avea frică şi intimidare nu înseamnă a avea o direcţie înainte, ci are ca unică destinaţie - întunericul.

Primesc mesaje prin care unii îşi cer scuze că am fost jignită. Nu m-am simţit aşa, simt numai milă şi tristeţe.
Îmi pare rău că, încercând să protejez ce s-a realizat cu atât de multă muncă şi a asigura un viitor acestei arte în România, protejând o mână de oameni cărora li se datorează aceste realizări nemaipomenite la noi în ţară, s-a ajuns la un alt scandal. Vă asigur că nu aceasta a fost intenţia!

Ţinând cont de situaţia ţării, ştiu că această problemă de la ONB este numai o mică problemă şi voiam să vă mulţumesc din suflet pentru timpul acordat. Nu numai ca un conducător al ţării mele, dar ca şi om cu respect pentru un alt om.

Am văzut un zâmbet în ochii şi inima dumneavoastră şi aleg să plec cu această amintire din multe lucruri urâte care s-au întâmplat în numai câteva zile. Aceasta bunătate arătată mie, îmi dă încă o rază mică de speranţă pentru viitorul ţării mele, un viitor pe care îl doresc tutor oamenilor, indiferent de ce naţionalitate sunt.

Măcar pentru viitoarele generaţii această speranţă să existe.


Sper să am această onoare de ne revedea într-o zi cu Johan, la un pahar de suc, aşa cum aţi propus.

Cu sinceritate,

Alina Cojocaru

Premierul Dacian Cioloş i-a răspuns Alinei Cojocaru pe pagina sa de Facebook:

„Stimată Alina Cojocaru
Zilele trecute mi-aţi adresat un mesaj public în legătură cu situaţia tensionată de la Operă. Vreau să vă răspund în tonul sincer şi direct în care a decurs discuţia noastră şi până acum.
Cred că Opera Nationala Bucuresti are nevoie de artişti şi de spectacole de valoare.Sunt sigur că putem să ne respectăm valorile, aşa cum putem să respectăm un artist sau un act artistic remarcabil, fie că vine din România sau din altă parte. Performanţa trebuie apreciată indiferent de unde vine. Suntem mândri când performerii români sunt recunoscuţi în afară şi de aceea respectăm orice performanţă şi în ţara noastră, obţinută de orice artist. E datoria noastră ca administratori să facem aceste lucruri posibile.
Însă dincolo de orice puncte de vedere administrative diferite, discursul xenofob nu-şi are locul într-o Românie care se doreşte deschisă spre lume.

Sper ca în urma dialogului de azi (care va continua în zilele următoare) cu ministrul culturii Vlad Alexandrescu să fie găsită o soluţie pentru situaţia de la Operă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: