Alexandru Paleologu, un boem bedefil

A fost odată ca niciodată, la Paris, un Ambasador al Golanilor. Alexandru Paleologu (1919-2005, descendent al ultimului împărat bizantin) a ajuns în această funcţie pe 31 decembrie 1989 şi a părăsit-o în iunie 1990, din cauza simpatiei sale pentru „golanii” din Piaţa Universităţii.

De altfel, cartea sa, apărută în noiembrie 1990 la editura Balland, chiar aşa se şi numeşte, Souvenirs  merveilleux d`un ambassadeur des Golans.

Cititor al acestei cărţi, Antoine Perraud, reporter special al revistei Telerama, îl întâlneşte pe non-conformistul eseist la Paris, în iunie 1991, şi se întreţine cu el despre călătoria ce urma s-o întreprindă  în Sildavia/România, pe urmele lui…Tintin, cel mai celebru personaj de benzi desenate din Europa (*).

Tintin? Benzi desenate?

Născut la Bucureşti într-o veche familie boierească, Al. Paleologu este crescut cu guvernantă franţuzoaică,  iar ca să înveţe mai bine această adevărată a doua limbă a intelectualităţii bucureştene, părinţii săi îi cumpărau de la librăria Hachette, de pe strada Lipscani, albume cu benzi desenate animând celebre personaje în epocă: naiva Becassine, întreprinzătorii Zig et Puce şi pinguinul lor Alfred, americanul Bicot (Winnie Winkle the Breadwinner)  etc.

Student la Drept, în anii dinaintea războiului, va face parte din clubul „Pipişmenilor” alături de Victor Popescu, fiul directorului de la ziarul Universul, Traian Lalescu, Ştefan Baciu şi celebrul caricaturist şi desenator BD George Voinescu. După cum îşi aduce aminte Ştefan Baciu, ei

„ieşeau pe Calea Victoriei în grup compact, gravi sau zgomotoşi, după împrejurări, fumând cu toţii din acelaşi fel de pipe lungi şi groase, oarecum aristocratice, pe care le descoperisem  nu ştiu cum într-un fund de magazin.” (**)

Numele clubului fusese născocit de George Voinescu, supranumit de generaţia sa „Voinescu cu stea pe i”,  datorită semnăturii sale de artist, pe care cititorii ziarului Universul o găseau, de-a lungul anului 1943,  sub benzile desenate zilnice înfăţişând peripeţiile boemului poet Mazăre.

După război soarta lui Alexandru Paleologu va fi cruntă: urmărit de regimul comunist pentru calitatea sa de funcţionar al regimului antonescian, trăieşte  în clandestinitate, sub un nume fals, în oraşul Câmpulung–Muscel,  până în ianuarie 1956, când este graţiat, dar va fi arestat de Securitate trei ani mai târziu în aşa-zisul lot Noica-Pillat, şi condamnat la 14 ani de muncă silnică. Va fi graţiat din nou în 1964, dar nu înainte de a semna o declaraţie de colaborare cu Securitatea, pe care însă va fi unul din puţinii ce o vor recunoaşte sincer în vremurile tulburi de la începutul anului 1990.

După această dată va face politică liberală şi va fi de trei ori senator în Parlamentul României. Niciodată nu va renega însă pasiunea sa pentru lecturile copilăriei, şi recunoaşte cu nostalgie, în paginile volumului Minunatele amintiri ale unui ambasador al golanilor:

„Şi astăzi încă, dacă îmi cade în mână un album cu Becassine, Bicot sau Zig şi Puce, mă cufund în el, lăsându-mi baltă toate celelalte treburi!” (***)

(*) A se vedea în acest sens, Tintin en Roumanie, Dodo Niţă, Editura MJM Craiova, 2007

(**) Praful de pe tobă, Ştefan Baciu, Editura Eminescu, Bucureşti, 1995

(***) Editura Humanitas, Bucureşti, 1991