"Aferim!", cel mai căutat film românesc la Londra, în cadrul evenimentului "Revoluţie în realism"

Aferim, un film apreciat la Bucureşti, dar şi la Londra                                               FOTO: Florin Ghioca

Ampla retrospectivă dedicată filmului românesc în capitala britanică, „Revoluţie în realism”, organizată de Institutul Cultural Român din Londra şi British Film Institute (BFI), numără deja 12 zile, 33 de proiecţii şi mai multe evenimente speciale care au atras în sălile marelui centru cinematografic de pe malul Tamisei peste o mie de cinefili.

Cel mai vizionat a fost până acum „Aferim!” (2015) al regizorului Radu Jude, căruia organizatorii i-au rezervat, pe lângă seara de gală din deschiderea sezonului, o săptămână întreagă de rulare. Critici cu notorietate au recomandat filmul, caracterizându-l în termenii cei mai măgulitori: „de neratat” (Mark Kermode, The Observer, BBC), „un alt tip de cinema românesc decât cel pe care credeţi că îl cunoaşteţi”, „impresionant” (Jonathan Romney, The Independent, Screen International), „uimitor” (Peter Bradshaw, The Guardian), „unul dintre cele mai bune filme ale anului” (Nick James, Sight & Sound).
 
Începând de luni, se află în curs de desfăşurare şi secţiunea specială dedicată regizorului Cristi Puiu, care cuprinde toate scurt- şi lungmetrajele pe care proaspătul laureat al Trofeului Transilvania 15 (TIFF), declarat de criticul Geoff Andrew unul dintre cei mai influenţi cineaşti contemporani, le-a realizat până acum. Retrospectiva Cristi Puiu include filmele: „Marfa şi banii” (2001), „Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea” (2004), „Moartea domnului Lăzărescu” (2005), „Aurora” (2010), „Trei exerciţii de interpretare” (2013) şi „Spectrul Europei” (2014, contribuţia regizorului român la producţia-portmanteau „Podurile din Sarajevo”).

Între filmele prezentate pe parcursul întregii luni se mai numără „A fost sau n-a fost?” (r.Corneliu Porumboiu, 2006), „După dealuri” (r. Cristian Mungiu, 2012), „De ce eu?” (r. Tudor Giurgiu, 2015), „Eu când vreau să fluier, fluier” (r. Florin Şerban, 2010), „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” (r. Cristian Mungiu, 2007), „Hârtia va fi albastră” (r. Radu Muntean, 2006), „Felicia, înainte de toate” (r. Melissa de Raaf şi Răzvan Rădulescu, 2009), „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu” (r.Andrei Ujică, 2010), „Crulic - Drumul spre dincolo” (r. Anca Damian, 2011), „Poziţia copilului” (r.Călin Peter Netzer, 2013), „Un etaj mai jos” (r. Radu Muntean, 2015). În program figurează şi două premiere: „Orizont” de Marian Crişan şi „Autoportretul unei fete cuminţi” de Ana Lungu, cu participarea celor doi regizori. 
 
Pentru a completa această panoramă a filmului românesc acoperind mai bine de un deceniu, între 7 şi 14 iulie ICR Londra va mai prezenta filmele „California Dreamin’” (2007), în regia lui Cristian Nemescu, „Francesca” (2009), în regia lui Bobby Păunescu, şi „Domestic” (2011), în regia lui Adrian Sitaru.
 
În perioada anterioară, la „Cinemateca românească” de la ICR Londra au putut fi vizionate şi câteva dintre filmele precursorilor, cu care cineaştii aşa-numitului Nou Val îşi găsesc afinităţi: „Concurs” (1982), în regia lui Dan Piţa, „Reconstituirea” (1968), în regia lui Lucian Pintilie, „Secvenţe” (1982), în regia lui Alexandru Tatos, şi „È pericoloso sporgersi” (1993), în regia lui Nae Caranfil.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările