Adrian Pintea, nobilul actoriei româneşti. Oana Pellea: „A greşit ţara în care s-a născut. A greşit şi timpul“

Adrian
Pintea, nobilul actoriei româneşti. Oana Pellea: „A
greşit ţara în care s-a născut. A greşit şi timpul“

Adrian Pintea                                                                                                                 FOTO: Mediafax

În urmă cu 12 ani, actorul Adrian Pintea se stingea din viaţă, pe un pat din spitalul Clinic Fundeni, răpus de ciroză şi de complicaţiile produse de un abces dentar. Deşi a fost unul dintre cei mai îndrăgiţi actori români, Pintea a fost tot timpul acaparat de melancolie, suferind crunt după fiecare despărţire de femeile pe care le-a iubit.

Ştiri pe aceeaşi temă

Adrian Pintea a  fost un caz rar de dedicare, în care viaţa şi actoria au ajuns să se întrepătrundă, roluri precum „Hamlet“ (Shakespeare), „Henric al IV-lea“ (Pirandello) sau Iancu Jianu („Iancu Jianu, zapciul“, regia Dinu Cocea) ţinând captive inimile românilor chiar şi până astăzi. Pentru mulţi, actorul reprezenta şi reîntruparea lui Eminescu, recitându-i adesea poemele, dar  şi interpretându-l în pelicula „Un bulgăre de humă“ (1989, regia Nicolae Mărgineanu).

„De o revoltătoare fidelitate“, după cum îl descria, la un moment dat, într-un interviu, cea de-a doua lui soţie, Lavinia Tatomir, Adrian Pintea a fost definit de această caracteristică atât în plan profesional, cât şi personal, în relaţiile sale de iubire şi de prietenie. Vrând-nevrând, gesturile actorului primeau cumva o încărcătură simbolică interesantă.

Un exemplu: în dimineaţa zilei de 21 decembrie 1989, Pintea ieşea în stradă. Se alătura actanţilor din zorii revoluţiei, dar nu oricum, ci încălţat cu cizmele lui Henric al IV-lea, de la teatru. Această întâmplare a fost unul dintre motivele pentru care rolul regelui i-a intrat la inimă, pentru că Adrian Pintea credea în anumite semne, într-un soi de armonie după care se învârteau sorţile oamenilor cel puţin.  Un alt motiv care l-a dus la dragostea pentru acest rol a fost faptul că înainte cu 24 de ani, acesta fusese jucat de George Constantin (care a murit la 30 aprilie 1994), actor la care ţinea mult. „Aşadar, domnul George Constantin jucase rolul ăsta acum 24 de ani. În timpul repetiţiilor, l-am avut alături de mine în teatru. Cabina în care mă îmbrăcam avea lângă uşa de la intrare o poză a lui George Constantin în Henric al  IV-lea. N-am reuşit s-o fur de la teatru, dar timpul nu e pierdut!“, declara Adrian Pintea, într-un interviu pentru „Formula AS“, din 1998.

Plecăm de la iubirea lui pentru un rol pentru a capta, pe scurt, ca într-o definiţie, cum era Adrian Pintea, un ins cu prieteni puţini, dar de bază, cărora li se dedica,  şi un adevărat scriitor.  Apropiaţii actorului l-au descris mereu ca pe un om cald, blând, ale cărui răbufniri ieşeau la suprafaţă doar controlat, prin intermediul rolurilor care cereau ieşiri vulcanice, violente. Cum a fost cazul cu rolul lui Iorgovan, din „Pădureanca“ (regia: Nicolae Mărgineanu, 1986). „Filmul ăsta mi-a dat bucuria – printre altele – de a mă putea juca cu câteva dintre obsesiile mele reale. Şi să-mi pot utiliza o parte extrem de violentă din mine, pe care, altminteri, nu o exteriorizez. Din bun simţ“, spune actorul în acest sens, în interviul pentru aceeaşi publicaţie. 

Copilăria. Mama

Adrian Pintea a copilărit la Beiuş locul în care s-a născut, pe 9 octombrie 1954 şi la Oradea, pe care o descria ca fiind formată din două jumătăţi: una în care se putea respira ca la Viena, iar cealaltă ca „într-o Românie civilizată“. Tatăl său natural, medic originar din Lugoj, s-a stins la scurt timp de la naşterea sa, locul său fiind luat de George Pintea, un om sever, care ascundea, conform actorului, o „tandreţe excepţională“, sub „o mască de militar convins“. Într-un interviu pentru „Adevărul“, din 2007, anul în care s-a stins Adrian Pintea, sora acestuia, Rodica Austin, povestea că după moartea tatălui-medic, mama lor a fost nevoită să îl dea „la casa de copii“, pentru o perioadă scurtă, dar extrem de dureroasă pentru aceasta.

Actorul s-a format ca un spirit puternic, devenind, după cum se spune, un copil-model. 

„Adrian a fost o minune de copil: foarte frumos, sensibil, afectuos – mai ales faţă de mama. Era extrem de generos - îşi dădea cu drag ultima jucărie oricărui copil ar fi dorit-o – şi bolnăvicios, motiv pentru care, deşi el era mai mare, eu aveam întotdeauna grija lui“, mai povestea sora actorului în acelaşi interviu pentru „Adevărul“. 

Adrian Pintea îşi vedea mama ca pe deţinătoarea tuturor talentelor din lume, o fiinţă al cărei hobby principal era, în cuvintele sale, „conservarea memoriei acestui destin foarte tulburat – destinul lui Adrian Pintea – un destin care, atunci când n-o îngrijorează, îi face, cred, plăcere“.                       (Foto: cinemagia.ro)

Adi Pintea scapă turma

Copil fiind, Adrian Pintea era fascinat de desen, petrecându-şi ore întregi asupra colilor de hârtie, fără să se ridice până nu termina integral o lucrare, după cum îşi amintea sora lui. De asemenea, predilecţia viitorului actor pentru cărţi răsărea încă de pe acum. A dat gata rapid cărţile pentru copii din bibliotecă, apucându-se să îşi scrie propriile texte. 

Ajuns la Liceul numărul 2 din Oradea, Adrian Pintea avea să îşi convingă şi colegii de clasă că era „dintr-o altă ligă“, uimindu-i cu literatura pe care o citise, dar şi cu cântecele pop pe care le ştia, după cum povestea, Dora Mariella Simon, fostă colegă de liceu cu actorul, într-un interviu pentru „Revista teatrală“, din 2014. De asemenea, talentul său de orator deja ieşea la suprafaţă, de pe urma căruia colegii trăgeau foloase. Altfel spus, tânărul Adrian Pintea „scăpa turma“. 

„Dacă nu voiam să fim ascultaţi, trebuia doar să-i cerem lui Adi să-l ţină la vorbă pe profesorul de limba română. Totdeauna avea ceva de întrebat în aceste cazuri, iar noi stăteam cu gura căscată auzind dezbaterile lor la care niciunul dintre noi n-ar fi putut adăuga vreun cuvânt. Şi timpul zbura, şi noi eram fericiţi că Adi ne-a scăpat. Acest lucru s-a întâmplat de repetate ori. Probabil profesorul îşi dăduse seama de truc, dar îi făcea mare plăcere să discute cu el lucruri din literatură la care numai ei se pricepeau şi pe care doar ei le înţelegeau“.

Prinţul, în tinereţe (Foto: cinemagia.ro)

Tot în adolescenţă, Adrian Pintea intra şi în trupa de teatru a liceului, creativitatea sa rămânând amintire în tabloul clasei de final de liceu pe care el l-a conceput, de la desene, până la versuri. Pe spatele tabloului, acolo unde se semna fiecare elev, Adi a scris „Up-up- and away-hey!“.

Faţă în faţă cu „uraganul Iordache“

Adrian Pintea a debutat în teatru, când era „un incontestabil poet şi excelent chitarist“, după cum îl descria regizorul Ioan Ieremia, cel care l-a pregătit pentru admiterea la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti. Într-un text omagial adus actorului în 2014, în cotidianul „Crişana“, regizorul povesteşte că a mizat pe învăţăcelul său după principiul „totul sau nimic“. 

„La examenul de admitere i-am pus o «pilă» mare spunându-le lui Octavian Cotescu şi Dem Rădulescu: «e pregătit de mine, dacă nu este cu o clasă peste toţi ceilalţi candidaţi, vă rog să-l picaţi». A intrat primul, după el, Marcel Iureş“, rememora regizorul Ioan Ieremia.

Adrian Pintea avea să devină unul dintre „monştrii sacri“ ai scenei româneşti, după cum spune clişeica titulatură, iar cei mai „loviţi“ aveau să fie studenţii de la facultate, din momentul în care acesta a devenit şi profesor. „…când încep să vină: rectorul, Adrian Pintea. Apoi intră Dem Rădulescu. Ştii cum e să treacă titanii aşa, pe lângă tine?! Să ai ocazia să-i vezi pe toţi? Păi, eşti precum câinele: s-a creat reflexul, vii, te înfăţişezi şi aştepţi. «Ah, uite, pac!, vine Pintea, la 12 trebuie să vină Zamfirescu»“, mărturisea actorul Vasile Calofir, în volumul „Destine ca-n filme“, de Iuliana Marciuc şi Oana Georgescu.

Adrian Pintea a ajuns în aceeaşi ligă cu cei care îl dezechilibrau pe el în anumite momente, în anumite proiecte, asta după ce şi-a depăşit emoţiile, sau, pentru că vorbim de actorie, şi le-a stăpânit. Iar respectul în faţa maeştrilor a fost ceva ce l-a însoţit mult după facultatea pe care o absolvea în 1979. Un exemplu în acest sens stă colaborarea cu Ştefan Iordache pentru filmul lui Şerban Marinescu, „Cei care plătesc cu viaţa“, în care primise rolul lui Gelu Ruscanu. 

„E o scenă în care am stat faţă în faţă cu... un Monstru Sacru! Şi am văzut pe pielea mea cam cum vine asta. E cumplit. E cumplit, pentru că monştrii mari - în această meserie - au un umor devastator. Un astfel de «monstru» are aparenţa celei mai fantastice seriozităţi. Nu i se poate opune nimic.“

Cu „monstrul sacru“ Ştefan Iordache, în „Cei care plătesc cu viaţa“, în regia lui Şerban Marinescu (Foto: captură Youtube)

La filmări, Adrian Pintea venise pregătit. Ştia, după cum mărturisea ani mai târziu, cadrul, memorase textul şi avea şi „o umbră de stare cât de cât exactă“. Nu era un tip timid, totul avea să meargă ca uns. Asta dacă Iordache nu ar fi spus ceva ce nu era în text. „Ce faci? Cum te simţi?“ din partea „monstrului“ a fost suficient să îl dezechilibreze. „Mi-a distrus toată personalitatea artistică pentru cinci minute! Devastat am fost! A fost un uragan!“

Actor şi profesor-prinţ

În anii ’80, regizorul Eugen Todoran îi încredinţa lui Adrian Pintea rolul principal în „Bill Optimistul“, un spectacol de teatru de televiziune. „Putem muri oricând. De ce să ne grăbim? N-am tras încă lozul cel mare. Jucăm înainte, jucăm cu tot capitalul din noi, pentru că ocazii sunt!“, era una dintre replicile sale. Cam aşa a jucat tot timpul Adrian Pintea, cu energie şi devotament de nestăvilit, iar ca dovadă stau mărturiile studenţilor, pe care i-a ajutat. Actorii mai tineri care au avut de-a face cu Adrian Pintea îl descriu ca pe un îndrăgostit de Shakespeare, ca pe un spirit în care cultura se mişca în voie.

Actorul Cristian Iacob povestea că, atunci când a jucat în „Romeo şi Julieta“, a auzit că, pentru că nu mai erau locuri în sală, oamenii au cumpărat şi jumătate de bilet, doar ca să stea să asculte din hol textul. 

„Pintea îl adora pe Shakespeare... Avea o energie de aveam impresia că poate să iasă prin perete dacă vrea şi nu i se mişca nici măcar un zuluf! Era atât de bine ce făcea, încât îl imitai fără să vrei. Câţiva ani am avut gesturile şi frazarea lui“, explica Iacob, în urmă cu doi ani, într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“. 

A avut norocul de a lucra cu Adrian Pintea pentru spectacolul de licenţă, fix pe rolul lui Romeo. Stăteau acolo, doi Romeo, cel mai în vârstă pregătindu-l pe celălalt, necopt, pentru ieşirea la rampă                                                                                                                                                                  (Foto: Uniter)

„Avea şi o nostalgie, pentru că făcuse un Romeo fabulos, cu care i-a îngenuncheat şi pe ăia de la Edinburgh“, completa Iacob.

Andrei Runcanu este un alt actor care a învăţat de la Adrian Pintea, în special faptul că „teatrul trebuie să aibă nobleţe“. Acesta îl descria, pentru ziarul „Metropolis“, în 2013, ca un om nobil şi charismatic, care era tot timpul conştient că prezenţa sa pe scenă nu era ceva întâmplător. „El era ca un rubin care strălucea pe scenă şi strălucea fiindcă era o piatră preţioasă cu multe karate“, conchidea Runcanu. „Adrian Pintea era un prinţ, toate fetele eram îndrăgostite de el. Avea o eleganţă pe care rar o mai găseşti“, spunea linca Manolache despre actor pentru aceeaşi publicaţie.

„Pădureanca“: „cel mai îngăduitor era Adrian Pintea“

Adolescenta Manuela Hărăbor filma, în vara anului 1986, la „Pădureanca“, alături de actori consacraţi precum Adrian Pintea, Şerban Ionescu,Victor Rebengiuc. În rolul Siminei, Manuelei Hărăbor îi era dificil să joace anumite scene, în special la cele în care trebuia să plângă, după cum mărturisea pentru „Weekend Adevărul“, în vara anului trecut. 

Se bucura de susţinerea colegilor de platou, dar uneori aceştia îşi mai pierdeau răbdarea, nobilul cinematografiei româneşti fiind cel care o liniştea cel mai mult. „Cel mai îngăduitor era Adrian Pintea, care m-a ajutat cel mai mult“, spunea actriţa. Cea mai mare lecţie de viaţă, mai spunea actriţa, la un moment dat, în mediul online, a primit-o tot de la el, tot filmând pentru proiectul lui Nicolae Mărgineanu. „Dincolo de replici, am învăţat atunci să tac. Să las gândul să vorbească. Să fac din privire fereastră spre suflet. Şi vorbele să iasă doar atunci când prea-plinul sentimentelor răbufneau“, scria Hărăbor pe o reţea de socializare. 

„Mama Pellea“: „Când i-a murit mama, m-a sunat noaptea şi m-a întrebat cum am rezistat eu“

 

Actriţa Oana Pellea i-a fost colegă şi prietenă de suflet lui Adrian Pintea, una dintre imaginile nemuritoare ale teatrului românesc rămânând cea în care chipul lui e „flancat“ de cel al ei şi al lui Mihai Constantin, în „Hamlet“, în regia lui Gabor Tompa, spectacol jucat la Craiova şi desemnat cel mai bun al anului 1996. (Foto: jos)

Acolo, actriţa o întruchipa pe regina Gertrude, mama prinţului melancolic al Danemarcei, iar Constantin, pe Claudius, tatăl vitreg. Am rugat-o pe Oana Pellea să ne povestească ce a însemnat pentru ea Adrian Pintea, precum şi o amintire cu acesta. Fire sensibilă, actriţa a ales un moment de cumpănă din viaţa prietenului său, care avea să-i lege puternic, realizându-i un portret în concordanţă cu poezia pe care o degaja actorul.                                                                       

„Adrian. Ochi. Suflet. Multe cărţi. Super sensibilitate. Enorm talent. Melancolie cât încape. Cultură la fel. Şi iar talent, şi iar o tristeţe dincolo de lumea aceasta. Cred că a greşit ţara în care s-a născut. A greşit şi timpul în care s-a născut. Era romantic, structură enciclopedică, ştia să iubească dureros şi chiar trăia dureros tot, ca orice mare conştiinţă. Era asumat pierzător prin alegerea de umanitate într-un secol tehnic şi rece. Cred că a fost în altă viaţă cal. Poate şi în următoarea... pe lumea asta s-a înţeles cel mai bine cu caii şi nu cu oamenii. Caii l-au cunoscut cine e în adevărul lui, în esenţa lui, oamenii nu. 

L-am iubit, admirat, i-am recunoscut valoarea şi m-a durut melancolia lui superbă după o lume frumoasă. Îmi spunea «mama» pentru că am fost mama lui în «Hamlet», la Craiova. Când i-a murit mama, m-a sunat noaptea şi m-a întrebat cum am rezistat eu când a murit mama mea. I-am răspuns că tot mama m-a ajutat de dincolo să trec peste pierderea ei pământească. I-am spus să aibă încredere în măicuţa lui plecată, căci tot ea îl va ajuta.  Aşa fost. De atunci îmi spunea «mama». De când a plecat mi-e dor de el, dar ştiu că dă roată cerului ăsta mare călărind un cal superb şi că se simte liber în sfârşit şi fericit. Nu-i aşa, Adi?“     

                    

Iubirile. Cele două Irine

La fel ca în teatru, şi în iubire, Adrian Pintea se dedica în întregime, motiv pentru care a şi ajuns să sufere mult după fiecare despărţire. Prima legătură serioasă a actorului, precum şi ultima, au fost cu femei care se numeau Irina. Pe când avea 26 de ani, a avut o relaţie de câţiva ani cu celebra Irina Petrescu, cu 13 ani mai în vârstă decât el. Două decenii mai târziu, avea s-o ceară în căsătorie pe Lavinia Irina Tatomir, studentă la medicină, la Craiova. În momentul în care s-au întâlnit, cele două n-aveau să îşi poarte ranchiună, relaţia dintre cele două fiind cât se poate de caldă. Tatomir povestea, la un moment dat, că eleganta Irina Petrescu nu a tratat-o nicio clipă cu lipsă de respect. 

Revenind la iubirea din tinereţe: despărţirea de Irina Petrescu (foto: dreapta) ar fi fost cauzată de faptul că actriţa a aflat că are cancer la sâni, vestea înnebunindu-l pe actor care nu suporta gândul că şi-ar putea pierde iubita. Conform unei surse anonime pe care a citat-o întreaga presă la momentul în care s-a scris în valuri despre relaţia celor doi, atunci când actriţa şi-a extirpat unul dintre sân, Pintea a început să ducă o viaţă dezordonată, mascată publicului prin invocarea boemiei. 

Actorul avea să recunoască cât de mult a contat această legătură, ani mai târziu, când declara: „am cunoscut în tinereţe o femeie absolut superbă, mult mai în vârstă decât mine, care mi-a servit lecţiile exacte de inhibare şi de distrugere a propriului meu egoism“.

În anul în care Pintea s-a stins pe patul de spital, Irina Petrescu, care se afla la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, îi dedica fostului iubit Premiul de Excelenţă, spunând că „el a fost artistul generos. Nimeni nu-l va putea ajunge şi egala. A plecat, lăsându-ne pe noi toţi, care l-am iubit, învăluiţi de zâmbetul lui îngăduitor şi tandru“.

Prima căsătorie şi pasiunea studentelor

Din perioada tumultuoasă în care se pierduse odată cu producerea rupturii de Petrescu, actorul avea să fie salvat de o arhitectă pe nume Silvia Mihaela care venea dintr-o altă căsătorie şi pe care o cunoştea într-o perioadă când îşi dorea să publice o carte, ea lucrând pe atunci în domeniul graficii editoriale. Au rămas împreună 15 ani, dintre care un deceniu şi l-au petrecut căsătoriţi. Despărţirea a venit, după cum declara fosta soţie într-un interviu acordat odată cu dispariţia actorului, „cu multă durere şi suferinţă, dar în condiţii de respect, pentru că nu mai mergea“.

În calitate de profesor, Adrian Pintea era privit lung şi de multe dintre studente, una dintre acestea,  Laura  Jianu, îndrăgostindu-se atât de tare de el încât ar fi dat doi ani într-unul, trecând de la clasa lui Alexandru Repan la cea a Olgăi Tudorache. Astfel, putea fi mai aproape de asistentul marii doamne a teatrului românesc. Totuşi, legătura s-a terminat brusc, ea căsătorindu-se şi emigrând în Anglia.

Lavinia Irina, ultima vindecare

Pe când se afla în Craiova, cu „Hamlet“(regia: Gabor Tompa), în urma repetiţiilor istovitoare, Adrian Pintea a rămas fără voce. Atunci, regizorul tehnic al spectacolului, Mircea Vărzaru, prieten al familiei medicului Tatomir, a propus ca fiica acestuia, în vârstă de 16 ani, să vină să îl vadă.

 Era 3 ianuarie 1997, iar actorul nu a protestat, căci „avea deja informaţii despre zona preocupărilor“ fetei, după cum explica Lavinia Tatomir, într-un interviu acordat revistei „Tango. Marea Dragoste“, publicaţie la a cărei editură a scos şi un volum dedicat actorului, „În umbra lui Adrian Pintea“. O văzuse la televizor, adolescenta fiind subiectul mai multor emisiuni din pricina puterilor pe care le avea, ce ţineau de bioenergie, fiind convins că nu e doar o scamatorie, sau un simplu efect placebo. 

Fenomene precum clarviziunea, cogniţia, retrocogniţia, telepatia şi onirismul nu-mi erau nici ele străine. Dintre toate acestea, eu am ales să practic taumaturgia.                                                                                                                                               (Foto: Alexandru Mihăescu/Mediafax)

Este latura care se ocupă de desluşirea diverselor afecţiuni şi de metodele de tratament ale acestora. Tatăl meu, medic fiind, a avut curiozitatea să mă testeze pe diverse cazuri ale sale. Aşa mi-am descoperit metoda proprie de diagnostic: aplic palma stângă pe zonele afectate sau pe cele ce urmează a le identifica şi aceasta se lipeşte pur si simplu de locul respectiv“, îşi explica Tatomir darul pentru aceeaşi publicaţie.

Aflaseră, aşadar, unul de celălalt prin intermediul televiziunii. Ea era fascinată de el de mic copil, iar el, după ce a cunoscut-o, a aşteptat răbdător să împlinească 20 de ani. Astfel, pe 2 septembrie 2000, de ziua ei, actorul îi telefona seara, acasă. O cerea de soţie, asta în vreme ce ea încă îi vorbea cu „dumneavoastră“, cu „domnul Pintea“. După ce  şi-a revenit în simţiri – nu îi venea să creadă că idolul ei încă din copilărie o cere de nevastă – Lavinia Tatomir a spus tare şi clar, „da!“. S-au căsătorit în acelaşi an, pe 25 decembrie, cununia religioasă având loc anul următor, pe 30 iunie.  

Fericirea lui Adrian Pintea

Lavinia era menţionată des de către actor în interviurile pe care le acorda şi, conform acesteia, se comporta ca un cavaler, lăsându-i în fiecare dimineaţă câte o scrisoare, unele dintre acestea fiind reproduse în prima carte pe care i-a dedicat-o acestuia „Lecţie de iubire cu Adrian Pintea“.  

După trecerea în nefiinţă a actorului, pe 8 iunie 2007, părerile apropiaţilor au fost împărţite: unii credeau că dacă nu era soţia lui, n-ar mai fi trăit şapte ani, în vreme ce alţii considerau că ea i-ar fi grăbit sfârşitul. 

Asta pentru că actorul suferea de ciroză, iar, conform spuselor tatălui său, George Pintea, acesta s-ar fi lăsat de regim fiind sfătuit de ea. „Adrian s-a îmbolnăvit de ciroză, nora a doua era, vezi Doamne, specialistă în ciribim-ciribam, l-a capacitat pe Adrian să nu mai ţină niciun regim pentru că nu are niciun rost. Între timp, ciroza şi-a făcut de cap şi Adrian a murit“Pe de altă parte, actorul Valentin Teodosiu puncta într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, din 2014, că pe colegul său, „un suflet zbuciumat“, l-a ucis doar alcoolul, considerând că „dacă nu era Lavinia, era gata demult. Ea i-a prelungit viaţa cu şapte ani! A apărut însă prea târziu. Iată ce înseamnă iubirea, familia, motivaţia“. Prima soţie, Silvia, spunea că ultima oară îl văzuse pe actor în urmă cu un an şi jumătate, când l-a întrebat dacă e fericit. „S-a uitat lung şi nu a zis nimic, mi-a dat de înţeles că e amărât, m-a întrebat: «arăt eu a om fericit?»“

Nobilul cinematografiei româneşti se stingea din viaţă pe 8 iunie 2007, după o săptămână de grele suferinţe în spitalul Clinic Fundeni. Insuficienţa hepatică severă era dublată de o infecţie care ar fi apărut în urma unui implant dentar pe care actorul şi-l făcuse. Conform soţiei sale, Lavinia, Pintea era complexat de dantura sa, dorind să-i îmbunătăţească aspectul.  Avea doar 53 de ani când era condus pe ultimul drum de soţie, familie, prieteni, studenţi, fani şi de calul său. Actoria o luase demult în stăpânire, îi rămăsese numai regia, unul dintre visele sale neîmplinite rămânând acela de a regiza un film.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: