În comunicatul de presă al organizatorilor sunt date patru motive ca explicaţie a autosuspendării. Cel dintâi se referă la “încercările repetate de a confisca politic festivalul”. Nimic nou. Pe plan central ori local, cei mai mulţi politicieni români asta încearcă să facă tot timpul, cu orice (de la tăiat panglici la dat mici şi bere poporului): să se bage în faţă ca să câştige voturi. Mi se va spune că asta fac toţi politicienii de pe lume, pentru că politica e pe voturi. De acord, dar în părţile mai coapte la minte ale lumii se lucrează mai subtil şi mai elegant; la noi, votanţii sunt consideraţi nişte fraieri care pot fi mutaţi de colo-colo. Iar evenimentele culturale sunt considerate de politicieni numai bune pentru băgări în seamă şi lustruiri de imagine.

Al doilea motiv este “continua denigrare şi tentativele insistente de decredibilizare a membrilor echipei organizatoare, a colaboratorilor şi, în unele cazuri, chiar a invitaţilor”. Nimic nou. Într-o ţară cu atâtea televiziuni, ziare şi site-uri care funcţionează pe bază de cumetrii, veresii şi interese de grup, campaniile de denigrare “fac agenda” şi sunt folosite de oricine împotriva oricui. Asta se bazează şi pe faptul că o parte a publicului ia drept adevărate toate prostiile care se spun în aceste campanii, inclusiv (sau mai ales) când este vorba despre oameni de cultură.

Al treilea motiv vorbeşte despre “permanenta hărţuire instituţională carea îngreunat în mod semnificativ derularea proiectului”. Şi aceasta, din păcate, este o practică obişnuită în România. Şi are, desigur, legătură cu politicul. Când un partid ajunge la putere – pe plan local sau central – una dintre primele sale preocupări este de a-i prinde pe adversarii politici cu ocaua mică. Aşa că ia la puricat mai toate proiectele aprobate de adversari când erau la putere. Justificat sau nu. Bineînţeles, e normal ca instituţiile statului – fiscul, Curtea de conturi ş.cl. – să facă verificări şi controale. Dar ele sunt denaturate de impulsul deţinătorilor vremelnici ai puterii de a utiliza instituţiile statului ca arme politice: de multe ori, scopul nu e verificarea justei cheltuiri a banului public, din grijă pentru contribuabil, ci găsirea de noduri în papură bune de folosit în lupta politică. Prin asta, instituţiile statului îşi pierd încrederea cetăţenilor. Căci politicienii au pierdut-o oricum. În cazul FILIT, PSD Iaşi zice că organizatorii s-au supărat degeaba, că li s-a cerut “doar un raport financiar”, dar în comunicatul de presă se războieşte cu PNL. Cine pe cine să mai creadă? În loc de analiza rezultatelor şi performanţelor, se scot în faţă micile cafturi politice locale.

Al patrulea motiv mi se pare cel mai important. Organizatorii vorbesc, pe lângă “atmosfera tensionată de dispute politice locale”, şi despre “imprevizibilitatea instituţională, birocratizarea excesivă şi legislaţia rigidă, care nu sunt deloc propice dezvoltării de proiecte solide, profesioniste, pe termen lung”. Asta e grav şi serios şi adevărat. Instituţiile sunt imprevizibile pentru că sunt politizate: cine organizează astfel de evenimente anuale, nu ştie cum şi dacă vor continua după următoarele alegeri, nu ştie cum va funcţiona administraţia locală dacă se schimbă puterea. Birocratizarea e o formă de presiune în sine, căci solicită energii enorme consumate inutil. Iar legislaţia proastă – pornită din starea generală de suspiciune şi din lipsa de politici publice, inclusiv culturale, pe termen lung – este şi va rămâne o piedică majoră pentru oricine are nesăbuinţa să se gândească la un proiect care depăşeşte un ciclu electoral.

Oraşul Iaşi, ca şi altele, încearcă să obţină titlul de Capitală culturală europeană în 2021. FILIT reprezintă unul dintre marile sale atu-uri pentru asta. Dacă nu e în stare să-l menţină în viaţă şi să-l protejeze de stupidităţile politice, ar putea să-şi ia adio de pe acum de la titlul de capitală culturală. Nu-l merită.