Adevăruri de altădată:Radioul vecinului

Mi se pare evident că la oricine invenţia radiofoniei a fost nevinovată şi inofensivă. S’a făcut ceva pentru ca să auzi la Bucureşti pe cineva care cântă la Viena. Nu putea fi în sine nimic neplăcut în aceasta.

Majoritatea celor care au avut posibilitatea să se folosească de minunata descoperire s'a bucurat chiar cu o nerăbdare şi o ostentaţie de copii. Şi cu toate acestea, Radio, bine şi tenace administrat, poate fi o tortură din cele mai rafinate. Eu, şi înainte de a face această constatare pe care am s'o documentez, priveam cu suspiciune şi neîncredere orice nouă invenţiune.

Nu ştiu de ce dar, prin instinct, mi-i frică de invenţii noi şi, de îndată ce iesă la lumină câte una, mă întreb cu groază oare ce-o să mai păţim. E bun, Radio, nu-i aşa, ca să stai acasă şi să asculţi concertul simfonic sau „Maiştrii cântăreţi" de la Opera Română, jucată simultan în 4 limbi, câte una de fiecare artist. Asculţi şi muzica şi devii şi poliglot în acelaş timp. Dar asta-i bine când eşti dispus şi îţi vine „a operă".

Dar dacă dumneata eşti necăjit, fiindcă eşti funcţionar şi ai aflat că în acea zi lucrează Comisia de simplificare, şi dacă stai în odae cu inima strânsă şi priveşti înduioşat la copii, - şi deodată din apartamentul vecin, prin peretele sonor ca o cutie de pian, începi a auzi la „radio" tangouri, rumbe şi alte manifestări de negri!... Evident că atunci începe un antagonism între radio vecinului şi viaţa casei proprii.

Ai impresia netă că el îţi cântă la fereastră sau la uşă sau, nu se ştie unde, ci undeva misterios prin aer, numai ca să-şi bată joc de Dumneata şi să te înnebunească. Altă dată, un fenomen de acesta indezirabil muzical se putea întâmpla numai de Anul Nou, când era permisă o imixtiune sonoră a oricui în viaţa Dumitale. Prin mijlocul unui Radio la vecini, parcă-i Anul Nou în fiecare zi.

(articol publicat de Demostene Botez în „Adevărul", 1935)