Adevăruri de altădată: Publicul de teatru
0
„Avem actori de mâna’ntâi, avem un public excelent, dar n’avem autori!”, spun directorii de teatru, cari deşi le stă repertoriul universal la dispoziţie, se plâng de recolta literară.
„Avem cel mai bun public de teatru, dar n'avem actori şi n'avem directori de scenă!", spun autorii. Eu cred, dimpotrivă, că avem autori dramatici de mâna'ntâi, admirabili actori, excelenţi directori de scenă, dar n'avem public.
Înainte de a discuta calitatea acestui public, mă plâng de lipsa lui. E mai mare ruşinea, ca un oraş de 700000 de locuitori să nu ne dea nici trei mii cinci sute de spectatori pe seară, adică nici jumătate om la sută de oameni! Căci nu ne trebue mai mult de trei mii cinci sute de persoane, ca să umplem Teatrul Naţional, Opera, Teatrul Regina Maria, Teatrul Comedia, Teatrul Mic. Foarte rareori - numai la unele sărbători, aceste săli sunt populate -, au reuşit să trezească din inerţia lor trei mii cinci sute de bucureşteni.
Sunt seri în preajma sărbătorilor sau primăvara când toate sălile de teatru din Bucureşti nu au adunat o mie de oameni. Şase sute de mii de cetăţeni ai Capitalei României Mari stau acasă în serile de iarnă. Şaizeci de mii se duc la berărie, treizeci şi şapte de mii la reviste sau cinematograf şi trei mii la teatru.
Nu e păcat de atâtea sforţări ale directorilor, autorilor, actorilor, regizorilor! Trei mii de spectatori într'un oraş de 7000000 locuitori! Va mai fi existând într'o capitală civilizată această proporţie? Cum poate fi posibil un mare efort, din partea acestor nefericiţi oameni de teatru cari nu ştiu cum să se mai dea peste cap, ca să trezească din apatie un public indiferent?!
Cu spectatorii restrânşi pe cari i-avem, - aceiaşi, mereu aceiaşi: trebue inventate mereu piese noui, repeate la repezeală, - de nişte bieţi actori al căror creier e făcut terci de atâtea pagini înmagazinate şi cari, în loc să interpreteze, trăindu-l intens, în fiecare amănunt personagiul creat de autor, se uită în cuşca suflerului sau se fereşte să nu şteargă vopseaua proaspătă a decorului.
(articol publicat de Victor Eftimiu în „Adevărul", 1935)
Se încarcă comentariile...
