Adevăruri de altădată: Panait Istrati – „o cutie de rezonanţă“
0
Sunt unele morţi uluitoare, ca trăsnetele care cad din senin. Sunt altele, dimpotrivă, diagnosticate din vechime, prin sentinţi fără apel, tărăgănate neverosimil de capriciile procedurale ale destinului.
Aşa moare Panait Istrati, mai de mult evacuat de forţe vitale, sublimat până la nefiinţă.
Nimeni ca dânsul nu s'a cheltuit în energie şi în dragoste de oameni. Panait Istrati a fost o cutie de rezonanţă, în care au vibrat mesagii unanime. Când, printr'un hazard, care seamănă cu o minune, a ajuns să se exprime ca să spunem aşa „literar", el nu aducea nici un fel de educaţie sau experienţă scriitoricească. În schimb, cumula o experienţă nebănuită de viaţă, care s'a revărsat ca un prisos torenţial. Se vorbeşte foarte impropriu de autenticitate, pentru a se stoarce filoane firave de viaţă secătuită şi trecută prin ciurul criticismului analitic.
La Panait Istrati, a fost o autenticitate fluvială, care la un anume moment nu a mai putut fi stăpânită. Aşa a ajuns scriitor fără voe. De aceia, apariţia sa în scrisul occidental, prin mijlocirea generoasă a lui Romain Rolland, a avut caracterul deslănţuirii unei forţe elementare a naturii. Panait Istrati venea în aparenţă numai cu un capital de povestiri exotice. Era ca un fel de comoară, de o mie şi una de nopţi, în ediţie modernă. O asemenea ivire pitorească a cules un succes enorm de curiozitate. Dar subteran, era cu totul altceva: o capacitate de simţire, adâncă, răscolitoare, într'o vreme de uscăciune sufletească, generală.
Trecut prin toate ciclurile infernului modern, Istrati trăise lipsurile foamei, şomajului, revolta împotriva nedreptăţii sociale a proletariatului care încercase toate meşteşugurile: hamal de port, zidar, zugrav, fotograf ambulant; experimentase cu o acuitate de senzaţie extraordinară şi căderile animalului şi înălţările spiritului.
Ceeace îl deosebea de semenii săi tociţi fără întrebuinţare, striviţi înainte de luptă, era tocmai totalitatea experienţei sale omeneşti, din care se ridicase biruitor, cu o prospeţime oarecum vegetală.
(articol publicat de Şerban Cioculescu în „Adevărul", 1935)
Se încarcă comentariile...
