Adevăruri de altădată: Domnilor istorici

În mai multe rânduri am semnalat în coloanele „Adevărului“ prezenţa, pe aceste meleaguri, acum o mie de ani, a unui mare oraş, Perun. La slavii sudici, de unde a trecut la ruşi – „Perkun“ la cehi şi la polonezi, „Perkunaz“ la lituanieni – era zeul focului, al trăznetului, al răsboiului, echivalentul lui Zeus. Sfântul nostru Ilie i-a moştenit unele atribute. Rădăcina acestui cuvânt e greacă: „piros“ (foc) de und

Vechea hartă unde pe locul Bucureştilor de azi sau ceva mai sus, la Periş, e fixat oraşul Perun, există. Domnii istorici n'au văzut-o niciodată? N'a citit nimeni informaţiile mele, ca să-mi răspundă, luminând publicul asupra acestui prea interesant strămoş al metropolei de azi?

M'am adresat şi verbal unor domni profesori de istorie şi au dat din umeri, răspunzându-mi comod că nu există nici o urmă materială, nici o tradiţie orală care să pomenească de această veche aşezare pe malurile Dâmboviţei. Fireşte nici ziduri de cetate, nici pietre funerare, nici lespezi de drum, nici coloane de marmură nu s'au găsit pe-aci, ca la Aboba-Plisca şi'n Preslavul de peste Dunăre. Dar piatra lipseşte pe-această câmpie, unde se construieşte numai cu lut, salcâm şi moloz. Dacă un cutremur prelungit ar măcina Perunul de azi, peste câteva secole nu s'ar mai şti unde au fost Bucureştii fiindcă nici azi n'avem ziduri de piatră cari să înfrunte vremurile, ci numai mâl, salcâm, moloz şi cărămidă. Cum am vrea să fi rămas bolţi de necropolă, arcuri de poartă sau blocuri de granit de acum o mie de ani, când această câmpie valahă n'a rodit şi nu va rodi piatra niciodată? Fantezie poetică, minciună slavă sau realitate istorică, Perunul trebuie cercetat subt unele din aceste aspecte de către istoricii noştri. În orice caz, nu poate fi ignorat. Domnilor istorici, lămuriţi-ne. Coloanele „Adevărului" va stau la dispoziţie.

(articol publicat de Victor Eftimiu în „Adevărul", 1935)