Adevăruri de altădată : Câteva consideraţii asupra romanului

Alături de cinematograf şi teatru şi rivalizând cu ele, romanul e desigur genul, care se bucură mai mult azi, de favoarea publicului.

Începând cu romanul foileton obscen sau poliţist şi sfârşind cu acel de subtilă analiză, de la Conan Doyle la Proust, sub multiplele şi variatele lui forme, el se adresează celor mai diverse categorii sociale, îndeplinind în epoca în care trăim, oficiul epopeii în lumea antică sau medievală. Pe când însă, cu tot nivelul scăzut şi adesea mercantilizat al criticei dramatice, ea a reuşit să se ridice la unele principii estetice, îndeobşte admise, în domeniul romanului critica se mărgineşte de obicei la povestirea sau analiza subiectului; iar în cazul cel mai bun caută să pătrundă şi să definească personalitatea romancierului. Cercetări teoretice de un caracter serios şi aprofundat asupra tehnicei, evoluţiei sau diverselor forme ale geniului sunt incidental, vag şi sumar atinse.

Recentul volum al lui Albert Thibaudet „Le liseur de romans" înseamnă, din acest punct de vedere, o fericită excepţie şi poate fi socotit ca o contribuţie utilă şi adesea preţioasă. Spirit larg şi cu excepţionale însuşiri, criticul de la „Nouvelle revue française" e înzestrat, ca şi Brunetière, cu apititudini filosofice, dar familiaritatea lui cu intuiţionismul bergsonian îl fereşte de dogmatismul rigid şi pedant al acestuia. În pătrundere egalează pe Faguet, dar are un orizont mai vast, cunoscând mai multe literaturi europene şi stilul său, dacă nu posedă farmecul seducător şi graţia subtilă a lui Lemaitre, e mai întotdeauna colorat, vioiu, spiritual.

În acest volum, încercând să definească noţiunea de romanesc, Thibaudet scoate în lumină partea covârşitoare pe care a avut-o publicul femenin în ceeace priveşte materia ca şi evoluţia romanului francez şi face observaţiuni excelente asupra simbolismului în roman, ca şi o seamă de reflexii asupra naturii intime, a condiţiilor şi limetelor romanului de aventură.