Adela Mărculescu va fi distinsă cu Premiul pentru Întreaga Activitate la Premiile Gopo 2020

Adela Mărculescu va fi distinsă cu Premiul pentru Întreaga Activitate la Premiile Gopo 2020

Adela Mărculescu

Legendara actriţă Adela Mărculescu va fi distinsă, în cadrul celei de-a 14-a ediţii a Galei Premiilor Gopo, care va avea loc pe 24 martie, la Teatrul Naţional din Bucureşti, cu Premiul pentru Întreaga Activitate, oferit de APA NOVA. Cu o carieră de peste 50 de ani în teatru şi cinema, Adela Mărculescu a apărut în zeci de filme şi a jucat în sute de spectacole, pe diverse scene din Bucureşti şi din ţară.

Ştiri pe aceeaşi temă

Una dintre cele mai apreciate actriţe ale generaţiei ei, Adela Mărculescu s-a născut pe 21 decembrie 1938 la Aiud şi a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” Bucureşti în 1959, clasa profesorului Alexandru Finţi. Zaharia Stancu, director al TNB la acea vreme, a angajat-o în 1964 la Teatrul Naţional din Bucureşti, unde este invitată să joace şi în prezent.

Şi-a început cariera pedagogică la I.A.T.C în 1963, la catedra de dans a Verei Proca, apoi la tehnica vorbirii, catedra Sandinei Stan, iar din 1992 este conferenţiar la Universitatea „Hyperion”, catedra „Actorie” şi „Tehnica vorbirii”.

A debutat în 1965 în co-producţia româno-franceză „Serbările galante”, un film regizat de René Clair, unde a jucat alături de Jean-Pierre Cassel şi Forry Eterle. Au urmat 25 de filme şi colaborări cu regizori renumiţi precum Mircea Veroiu („Hyperion”, 1965), Nicolae Corjos („Alo, aterizează străbunica”, 1981, şi „Declaraţie de dragoste”, 1985), Dinu Cocea („Iancu Jianu, haiducul”, 1980), Gheorghe Turcu („Cine iubeşte şi lasă”, 1982), Ion Popescu Gopo („Galax”, 1983), Iulian Mihu („Surorile”, 1984), Mihai Constantinescu („Un oaspete la cină”, 1986, şi „Să-ţi vorbesc despre mine”, 1987) şi Gustavo Graef Marino („Diplomatic Siege”, 1999).

Actriţa Adela Mărculescu a câştigat aprecierea publicului încă de la debutul de pe scena Teatrului de Stat din Botoşani (1957 - 1959),  jucând de-a lungul timpului la Teatrul de Stat din Ploieşti (1959 - 1963), Teatrul Mic (1963), Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu (1971), iar din 1964 la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, unde colaborează şi în prezent. Printre cele mai importante roluri ale sale se numără cele din „Povestea dulgherului şi a frumoasei sale soţii” de R. Stanca, „Vicleniile lui Scapin” de Molière, „Părinţii teribili” de J. Cocteau, „Idiotul” de Dostoievski, „Gaiţele” de Kiriţescu, dar şi de cele din teatru de televiziune - „Tache, Ianke şi Cadîr”, „Orfeu în infern”, „Fântâna Blanduziei”, „Visul unei nopţi de iarnă”, precum şi din piesele de teatru radiofonic, printre care „Câinele grădinarului” de Lope de Vega, „Cavalerul şi doamna” de C. Goldoni, „Oedip la Colona” de Sofocle, „La răscruce de vânturi” de E. Bronte, „Romeo şi Julieta” de Shakespeare ş.a.

În stagiunea curentă a Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” Bucureşti, joacă în: „Idolul şi Ion Anapoda” de G. M. Zamfirescu (regia Ion Cojar), „Omul care a văzut moartea” de Victor Eftimiu (regia Dan Tudor), „Sinucigaşul” de Nikolai Erdman (regia Felix Alexa) şi „Terorism” de Fraţii Presniakov (regia Felix Alexa).

Adela Mărculescu este cetăţean de onoare al municipiilor Bucureşti şi Aiud şi a fost distinsă cu Ordinul „Meritul cultural” în grad de Ofiţer.

Premiul Gopo pentru Întreaga Activitate a fost acordat de-a lungul timpului unor personalităţi marcante ale cinematografiei româneşti: Constantin Dinulescu (2019), Sanda Toma şi Ion Marinescu (2018), Valentin Uritescu (2017), Florin Piersic (2016), Eugenia Bosînceanu (2015), Constantin Codrescu (2013), Tamara Buciuceanu (2012), Anuşavan Salamanian (2011), Dumitru Carabăţ (2010), Elisabeta Bostan (2009), Jean Constantin (2008) şi Lucian Pintilie (2007).

Gala Premiilor Gopo 2020 este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc împreună cu Asociația Film și Cultură Urbană, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei,  Teatrului Naţional Bucureşti şi Babel Communications.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: