Fapt fără precedent, Orchestra Naţională Radio, una dintre cele mai bine cotate colective simfonice de acest fel în plan european, a fost nevoită a-şi anula o serie de concerte. Iar aceasta nu din considerente de ordin sanitar. Ci din motive strict organizatorice ce vizează gestiunea defectuoasă în timp, la nivelul conducerii Societăţii Române de Radiodifuziune. Recent au fost anunţate şi apoi anulate momente importante ale actualei stagiuni. Caut şi nu găsesc printre amintirile mele, din ultima jumătate de secol, momente similare. Au fost anulate două concerte ce puteau deveni cu siguranţă memorabile, cele dedicate presonalităţii marelui artist argentinian, instrumentist virtuoz şi compozitor, Astor Piazzolla; centenarul naşterii sale nu mai poate fi marcat public nici măcar on line. A fost anulat un concert realizat în colaborare cu Institutul Polonez. Proiectul Electric, concert susţinut de doi minunaţi muzicieni, de Matei Ioachimescu şi Cristian Lolea, a fost şi acesta lăsat de-o parte; este de sperat, doar pentru moment.

Nu a rămas, însă, în neant - aici în Studiol de Concerte din Str. General Berthelot, în zilele sfârşitului de octombrie - momentul aniversar dedicat centenarului infiinţării Radiodifuziunii Române. Concertul O.N.R., moment simbolic, a fost susţinut sub bagheta dirijorului Cristian Mandeal. A fost prezentată mişcarea simfonică Muzica pentru Radio, de Filip Lazăr, moment care a marcat, cu nouă decenii în urmă, încercările privind înjghebarea primului colectiv simfonic al instituţiei. Increzător în destinul acestuia, autorul dezvoltă o scriitură orchestrală virtuoză de puternic caracter stenic; iar aceasta pe parcursul unei mişcări simfonice de natură neoclasică. Este de amintit, lucrarea a fost condusă în primă audiţie de însuşi maestrul Mihail Jora în calitate de şef de orchestră, factor activ în naşterea ansamblului! Acelaşi spirit constructiv susţinut de tensiuni expresive ample, au putut fi urmărite în definirea Simfoniei a doua, în re major, de Beethoven, lucrare a maturităţii timpurii a autorului, lucrare pe care şeful de orchestră o gândeşte în mod firesc în sensul evoluţiei ulterioare a simfonismului romantic de clasică provenienţă. Personal consider că momentul de specială atracţiozitate al serii de muzică l-a constituit realizarea Concertului în do major, nr.21 de Mozart, cu susţinerea solistică a pianistului româno-lusitan Constantin Sandu; dispune de o cultură stilistică ferm stăpânită în relaţie cu elocvenţa bunei comunicări; pe parcursul acesteia, logica construcţiei frazei muzicale este susţinută de o aleasă cultură a sunetului, de o sensibilitate ce decurge în mod firesc din natura însăşi a muzicii. Fraza muzicală capătă o fluenţă cuceritoare, jocul pianistic dispune de acuitate, de strălucire. Este o realizare solistică pe care ai putea-o întâlni în locurile foarte bune în care se face muzică bună în Europa.

La Filarmonica bucureşteană concertele anulate sau cele desfăşurate fără public în sală, au fost mai puţine. Devenită obsesivă, ”distanţarea” în scenă a muzicienilor instrumentişti, îşi are urmările ei. Este drept, numărul corzilor a putut fi redus; dar al suflătorilor în nici un caz! In consecinţă aceştia din urmă au riscat a copleşi sonoritatea generală. A contat măiestria, perseverenţa dirijorului în a echilibra sonorităţile. Căci, ne aducem aminte, o veritabila catastrofă s-a produs cu prilejul recentei programări a simfoniei în re minor, cea de a IX-a, de Beethoven. Primele trei părţi au fost aproape de nerecunoscut!

Dirijorul Christian Badea a observat cu bună ştiinţă acest aspect alegând un repertoriu ce necesită o formaţie relativ restrânsă, anume, prioritar, repertoriul mozartian. Simfoniile supranumite Linz şi Haffner, realizarea acestora a constituit un bun prilej privind ceea ce am putea numi drept munca de laborator,  cizelarea eficientă a sonorităţilor în ansamblu; aceluiaşi scop i-a slujit şi programarea Serenadei în do major de Ceaikovski.

Am audiat cu bucurie – recunosc, pentru prima dată în public – Dublul concert în mi minor pentru vioară, violă şi orchestră de Max Bruch; este o muzică spumos-romantică, încântătoare, dăruită nouă cu entuziasmul unei comunicări virtuoze, de violonista Mihaela Martin, de violistul Răzvan Popovici.

Am avut parte, de asemenea, de câteva surprize dintre cele mai importante. Ma refer la realizarea cu totul impresionantă a suitei enesciene Impresii din copilărie, lucrare ce şi-a găsit locul firesc în suita concertelor ediţiei din acest an a Festivalului Sonoro, anume în concertul susţinut la Ateneul Român. Violonistul Gilles Apap şi pianista Diana Ketler au definit valorile acestei lucrări în sensul unor raporturi de subtil rafinament timbral, aspect condiţionat de sfera de înaltă spiritualitate a acestor pagini atât de originale în muzica primei jumătăţi a secolului trecut. Complexul valorilor intonaţional timbrale, menite a fi revelate de evoluţia violonistică, a urmat cu specială acribie indicaţiile partiturii! ...greu de respectat in integralitatea lor, în muzica enesciană.

A constituit o bucurie faptul că evenimentul devenit tradiţional, eveniment de muzică actuală organizat de Uniunea Compozitorilor – UCMR, a fost susţinut în a XVI-a ediţie a sa evocând valorile de semnificaţie ale creaţiei actuale. Planetarium – titlul ediţiei din acest an, şi-a propus a explora valorile cosmosului sonor al imaginaţiei umane. Cu totul captivante în acest sens mi-au apărut orientările componistice actuale ale compozitoarei Mihaela Vosganian pe direcţia unui concept nou imaginat de domnia sa, anume Transrealismul arhetipal.

Pe de altă parte, recitalul duo-ului cameral susţinut de harpista Maria Bîldea, de violonistul Sergiu Nastasa, a evidenţiat valori timbrale de mare preţiozitate muzical-poetică pe parcursul lucrării Rezonând în viitor, datorată lui Vlad Ulpiu, sau aducând un spectacol de autentică strălucire virtuoză pe parcursul lucrării Requiem pentru harpă solo, lucrare scrisă de Dan Dediu în urmă cu peste trei decenii. În cadrul aceluiaşi Festival un recital de interes special a fost cel datorat acordeonistului moldovean Ghenadie Rotari, muzician ce dispune de un covârşitor talent al comunicării privind explorarea unor sonorităţi nebănuite ale instrumentului său. 

Aşa cum era firesc, un moment comemorativ aparte a fost dedicat regretatului compozitor Octavian Nemescu.

Greu de explicat, nici Formaţiile Muzicale Radio şi nici Filarmonica bucureşteană nu au creat evenimente speciale dedicate personalităţii maestrului Mihail Jora, creator prolific, profesorul unor însemnate generaţii de muzicieni, unul dintre factorii activi ai vieţii noastre muzicale în deceniile de mijloc ale secolului trecut. Căci s-au împlinit recent un secol şi încă trei decenii de la naşterea maestrului şi cincizeci de ani de la trecerea sa în eternitate. Momentul nu a fost lăsat uitării de către Uniunea Criticilor Redactorilor şi Realizatorilor Muzicali. In buna organizare a acestui forum şi cu sprijinul AFCN, fond al Ministerului Culturii, Muzeul Colecţiilor a găzduit un concert cameral de muzică românească ce a cuprins inclusiv creaţii importante ale maestrului. Luminiţa Arvunescu, redactor al SRR, gazdă a evenimentului, a însoţit un preţios mănunchi de tineri muzicieni performeri, anume pe pianiştii Raluca Ştirbăţ, Daniel Ciobanu, Ştefan Doniga, pe soprana Laura Tătulescu, pe violonista Diana Jipa. Au fost prezentate lucrări instrumentale şi lieduri ale maestrului Jora, de asemenea lucrări ale compozitorilor Dinu Lipatti, Paul Constantinescu, Constantin Silvestri, Gheorghe Dumitrescu, Romeo Alexandrescu.

Materialul a apărut anterior în revista România Literară.