Acurateţea picturilor lui da Vinci ar fi avut la bază un defect de vedere al geniului renascentist

Acurateţea picturilor lui da Vinci ar fi avut la bază un defect de vedere al geniului renascentist

Leonardo da Vinci  (15 aprilie 1452- 2 mai 1519)

„Mona Lisa”, „Cina cea de Taină” sau „Omul vitruvian”, toate sunt repere culturale în istoria artei şi toate sunt semnate de Leonardo da Vinci. În spatele acurateţii cu care acesta reprezenta pe pânză lucrurile din realitate, ar fi stat un defect de vedere, conform unui studiu publicat în urmă cu o săptămână în jurnalul JAMA Opthalmology.

Ştiri pe aceeaşi temă

Se crede că da Vinci ar fi suferit de exotropie intermitentă, o formă de strabsim divergent, în care ochiul tinde „să fugă” spre exterior. Doar 1% din populaţie suferă de această afecţiune, conform aceluiaşi jurnal medical, iar faptul că era intermitentă i-ar fi permis geniului renascentist să treacă de la folosirea ambilor ochi la a folosi doar unul (vedere monoculară). 

Christopher Tyler, autorul studiului, de la School of Health Sciences of City, University of London, a analizat şase creaţii de-ale pictorului- două portrete, două picturi în ulei şi două sculpturi-, despre care acesta ar fi lăsat în scris că îi reflectă chipul. Astfel, Tyler a comparat aliniamentul ochilor în aceste opere, ajungând în cele din urmă la diagnosticul menţionat mai sus. Da Vinci nu este însă singurul dintre marii artişti care ar fi lăsat dovezi conform cărora ar fi suferit de afecţiuni ale ochilor, Rembdrandt, Picasso sau Degas aflându-se în aceeaşi situaţie. 

„Prezenţa exotropiei, mai ales dacă era intermitentă, probabil a contribuit la abilitatea excepţională a lui da Vinci de a captura spaţialitatea pe pânze”, scrie Tyler în studiul său. 

Persoanele care prezintă strabism pot dezvolta o vedere monoculară, nu binoculară, ceea ce înseamnă că cei doi ochi sunt folosiţi separat, efectul fiind creşterea câmpului vizual şi percepţia profunzimii. 

 

citeste totul despre: