Actul gratuit şi nu prea

SENS AL VIEŢII Ca de atâtea ori în opera sa, regizorul Woody Allen amestecă în cel mai recent film al său, „Irrational Man“, probleme filozofice, majoritatea extrem de grave, cu un ton lejer şi impregnat de elemente comice.

Titlul noului film al americanului Woody Allen, „Irrational Man“, este polemic cu o întreagă tradiţie a filozofiei europene, „continentale“ cum se mai spune, cea a „omului raţional“ şi a încrederii în raţiune, propunându-şi să o arunce în aer şi să ne arate că lucrurile nu sunt întotdeauna atât de simple pe cum credem (de aceea, varianta de traducere românească a titlului, „În lipsa raţiunii“, este complet nepotrivită). Spre deosebire, însă, de capodopera metafizică a cineastului, „Match Point“ (2005), tonul este aici unul aparent frivol, de comedie uşoară, aşa cum Woody Allen ne-a obişnuit în atâtea filme ale sale.

Ca o problemă matematică

În prima sa perioadă de creaţie, cineastul american s-a aflat sub influenţa marelui regizor suedez Ingmar Bergman, (auto)considerându-se „contrapartea comică“ (şi postmodernă, aş adăuga) a acestuia. Aş spune că, de la un anumit moment încoace, Allen se află sub zodia altui mare cineast, francezul Éric Rohmer, maestru al încurcăturilor de situaţie şi al quiproquo-urilor comice (a fost numit des „un Marivaux al cinematografului“), totul însă cu o puternică tentă morală. Lucrul este vizibil în cel mai rohmerian film al cineastului, „Vicky Cristina Barcelona“, din 2008, iar acest „Irrational Man“ nu face excepţie.

Filmele lui Rohmer (sau cele considerate „rohmeriene“) sunt de o extremă limpiditate, asemănătoare în structura lor unei demonstraţii matematice. Astfel procedează Allen şi în „Irrational Man“, pentru a trata însă teme grave şi serioase, care depăşesc simpla moralitate a relaţiilor sexuale şi interumane. În dulcele stil allenian totuşi, încărcătura filozofică şi metafizică este – spre deosebire de drama intensă „Match Point“ sau de mai puţin reuşitul „Cassandra’s Dream“, care i-a urmat – permanent temperată de un tonus vioi şi sprinţar, de parcă am avea de-a face cu o comedie obişnuită (ceea ce poate induce în eroare pe mulţi spectatori).

Crima ca act existenţial

Îl avem pe Abe Lucas (Joaquin Phoenix), profesor de filozofie care vine să predea un an la un colegiu mărunt din New England, având drept „brand“ dezabuzarea şi completul dezgust de viaţă (chestie oricum cu lipici la femei), ceea ce îl duce chiar şi la o criză de potenţă. Nici măcar relaţia cu tânăra sa studentă Jill Pollard (Emma Stone) nu reuşeşte să-l scoată pe Abe din marasmul existenţial (filmul are de altfel, nu întâmplător, două voci din off: atât a lui Abe, cât şi a lui Jill). Profesoraşul se înflăcărează numai atunci când, în mod accidental, îi va veni o idee „genială“: să comită un act care seamănă cu „actul gratuit“ gidean, dar pe care Abe îl consideră extrem de moral şi de necesar. Este vorba de a-l elimina de pe faţa pământului pe un judecător corupt şi imoral (dar cu care, personal, nu are nicio tangenţă; idea i-a venit, probabil, scenaristului Allen din filmul „Strangers on a Train“ al lui Hitchcock) şi de „a face astfel lumea un loc mai bun“, aşadar de o crimă.

Toate bune şi frumoase, Abe îşi va recăpăta pofta de viaţă în urma acestui act existenţial, dar lucrurile nu sunt atât de simple şi se vor îmbunătăţi „din ce în ce mai rău“. Kant, Kierkegaard, Sartre, Dostoievski (obsesia şi din „Match Point”) şi Hannah Arendt sunt numele convocate, printre altele, în sprijinul acestei dizertaţii despre liber arbitru şi capcanele excesului de raţiune. Ca şi în alte filme ale cineastului (în primul rând „Crimes and Misdemeanors“), lucrurile se îndreaptă spre o investigaţie „poliţistă“ antrenantă, demonstrând imposibilitatea „crimei perfecte“.

Cuvântul care revine cel mai des în film este „romantic“: de la atitudinea lui Abe până la relaţia sa cu mai tânăra studentă totul este „romantic“, ceea ce arată că Allen a vrut să se lupte, de fapt (flaubertian vorbind), cu clişeele şi cu un anumit mod al nostru de a concepe lumea. În concluzie, „Irrational Man“ mi se pare cel mai interesant film al lui Woody Allen de la „Match Point“ încoace, exceptând minunatul „Vicky Cristina Barcelona“, o veritabilă capodoperă. Filmul îl aduce pentru prima oară la Woody Allen pe Joaquin Phoenix, unul din cei mai înzestraţi actori contemporani, şi pentru a doua oară (după „Magic in the Moonlight“) pe Emma Stone, care tinde astfel să devină noua muză a cineastului.

Info

În lipsa raţiunii / Irrational Man (SUA, 2015)
Regia: Woody Allen
Cu: Joaquin Phoenix, Emma Stone, Parker Posey

4 stele

Citeşte şi:

cronica mea la filmul „To Rome with Love“ al lui Woody Allen

cronica mea la filmul „Blue Jasmine“ al lui Woody Allen

cronica mea la filmul „Magic in the Moonlight“ al lui Woody Allen