Acord de colaborare între Institutul Cultural Român şi Muzeul Naţional de Artă al României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Institutului Cultural Român, Radu Boroianu, şi managerul Muzeului Naţional de Artă al României, Călin-Alexiu Stegerean, au semnat luni, 12 decembrie, un acord instituţional care prevede colaborarea celor două instituţii pentru realizărea mai multor evenimente culturale, precum şi promovarea reciprocă a imaginii celor doi parteneri.

Radu Boroianu a salutat deschiderea către parteneriat a Muzeului Naţional de Artă al României, considerând acest demers unul îndelung aşteptat, care, datorită colaborării instituţionale, poate să arate lumii adevăratele valori culturale româneşti, precum şi  consonanţele care există între cultura română, cea europeană şi mondială.
La rândul său,Călin-Alexiu Stegerean, în alocuţiunea prilejuită de semnarea acordului, a precizat că momentul este unul semnificativ pentru relaţiile dintre instituţiile culturale „care ţine de una dintre perspectivele angajante ale Muzeului Naţional de Artă pentru următorii 5 ani, respectiv încheierea unor parteneriate strategice cu instituţii de prim rang care funţionează în România".
La semnare au fost prezenţi artişti, istorici de artă, reprezentanţi ai celor două instituţii de cultură.

Cultură

Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite