Acesta nu este un film mut

Acesta nu este un film mut

Jean Dujardin şi Bérénice Bejo în „Artistul“

Celebrul dicton al lui René Magritte s-ar putea aplica şi „Artistului“, filmul lui Michel Hazanavicius realizat în estetica filmului mut şi răsplătit cu o droaie de premii, printre care cinci Oscaruri

Ştiri pe aceeaşi temă

CRONICĂ DE FILM

Un star al filmelor mute suportă umilinţa adusă de trecerea la filmul sonor, care-l aruncă în inutilitate, şi este salvat de la extincţie - materială şi profesională - de o admiratoare a sa, devenită vedetă a filmului vorbit.

Filmul regizorului francez de descendenţă lituaniană Michel Hazanavicius (afirmat, până acum, mai mult ca autor al seriei de parodii „OSS 117") este tributar nu atât erei filmului mut, cât, aşa cum s-a mai spus, viziunii despre trecerea de la mut la sonor indusă de filme precum „Cântând în ploaie" (1952, regia: Stanley Donen şi Gene Kelly) şi chiar şi „Sunset Boulevard" / „Bulevardul amurgului" (1950) al lui Billy Wilder. Plus - s-o spunem -, pentru anumite trucuri narative, lui Woody Allen din „Trandafirul roşu din Cairo" (1985).

Sunt rare tentativele de resuscitare literală a esteticii filmului mut. După ştiinţa noastră, cinematograful mainstream înregistrează doar „Comedie mută '77" / „Silent Movie" (1976; acesta însă color şi doar pentru retorica burlescului, trecută şi ea prin filtrul melbrooksian), splendidul „Juha"(1999) - prin care „magicianul" finlandez Aki Kaurismäki readuce la viaţă un clasic mut de Mauritz Stiller - şi „filmuleţul" mut & alb-negru al lui Almodovar inclus în „Vorbeşte cu ea" (2002). Aceasta dacă nu ne îndreptăm spre zona filmului underground/experimental/festivalier, unde am observa că demersul lui Hazanavicius nu este chiar atât de singular.

Rece şi distant

După cum se ştie, filmul mut „vorbea", şi el, prin intermediul a trei procedee: inserturile, muzica executată live în grandioasele săli de cinema ale vremii şi, câteodată, tratarea, din punct de vedere coloristic, a peliculei.

Filmul lui Hazanavicius respectă cu fidelitate retorica filmului mut, reprodusă à la carte: orchestraţie amplă uneori, ritmuri distorsionate alteori (la pasajele comice, evident), gros-planurile, inserturile „grăitoare", dinamica dezarticulată a personajelor, trecerea subtilă între scene, câinele „salutar" în genul lui Rin-Tin-Tin etc.

Toate elementele „artistice" sunt la locul lor, dar rezultatul final, într-adevăr, este rece şi distant. Emoţia, de orice tip (afectiv sau intelectual), este ceea ce lipseşte total filmului lui Hazanavicius. Povestea este previzibilă de la un capăt la celălalt şi, în cantitate mare şi pentru un spectator neavizat, riscă să plictisească.

Omagiu pentru începuturi

Ce ne interesează şi ne fascinează atât de mult la anii '10-'20 cinematografici? Unu, caracterul acestor filme de clasic, imuabil; doi, aerul lor de bizarerie de dincolo de vremi; şi, trei, pentru cei mai exersaţi, identificarea apariţiei în premieră a diverse elemente de limbaj cu care, practic, se identifică, până în prezent, arta cinematografică. Este ceea ce-i transformă în „zei" demiurgici pe un Ince, Christensen sau Pastrone, fără a mai vorbi de Griffith, Murnau, Stroheim, Eisenstein sau Chaplin.

Nimic din toate acestea în „The Artist". Produsul lui Hazanavicius este doar o bizarerie hi tech. S-ar putea glosa asupra caracterului de experiment al acestui film artificial, dar el este anulat de faptul că filmul nu propune nimic, este un drum închis.

Una peste alta, totuşi, caracterul de omagiu al filmului nu poate fi ignorat, ţinând cont de cantitatea în care este livrat. Deşi filmul este o producţie exclusiv franco-belgiană, realizatorii împing omagiul atât de departe încât, pe lângă turnarea în studiourile originale, hollywoodiene, transcriu toate inserturile în engleză, ba chiar şi insipidul titlu de „The Artist" (ceea ce a gâdilat, se pare, suficient orgoliul membrilor - americani - ai Academiei). Ca orice omagiu, şi acesta este plăcut şi binevenit; şi, din când în când, necesar.

Info

The Artist / Artistul(Franţa-Belgia, 2011)

Regia: Michel Hazanavicius

Cu: Jean Dujardin, Bérénice Bejo, Malcolm McDowell, John Goodman, James Cromwell

Rulează la: Grand Cinema Digiplex

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările