A început Festivalul Filmului Evreiesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Filmul „Son of Saul“ va fi proiectat în cadrul Festivalului Filmului Evreiesc
Filmul „Son of Saul“ va fi proiectat în cadrul Festivalului Filmului Evreiesc

Cea de-a şasea ediţie a Festivalului Filmului Evreiesc se desfăşoară în perioada 11-17 iunie şi propune 30 de filme documentare şi de ficţiune, de scurt şi lungmetraj, care vor putea fi vizionate la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, sala Horia Bernea, şi la Cinemateca Eforie.

Festivalul include, şi anul acesta, două secţiuni competitive: una de ficţiune şi alta de documentare. Competiţia de filme de ficţiune cuprinde cinci titluri: „How to Win Enemies” (Argentina, 2015, de Gabriel Lichtmann), „Song of Songs” (Ucraina, 2015, de Eva Neymann), „Time to Say Goodbye” (Germania, 2015, de Vivianne Andereggen), „Are You Joking” (SUA, 2014, de Jake Wilson) şi „She’s Funny That Way” (Germania - SUA, 2014, de Peter Bogdanovich).

Competiţia de documentare propune şase filme din patru ţări: „Shifting Sands” (Israel, 2016, de Ido Glass) - în premieră mondială, în circuitul festivalurilor internaţionale, „I Don’t Belong Anywhere: the Cinema of Chantal Akerman” (Belgia, 2014, de Marianne Lambert), „It Takes a School” (Israel, 2016, de Tami Gross, Maya Rothschild), „Orphans of the Revolution” (Israel, 2015, de Igal Bursztyn), „The Venice Ghetto: 500 Years of Life” (Italia-Franţa, 2015, de Emanuela Giordano) şi „Zemene” (SUA, 2014, de Melissa R. Donovan).

În afara competiţiei, vor rula filme precum „Son of Saul” (2015), lungmetrajul de debut al regizorului László Nemes, şi „The Gatekeepers” (2012), în regia lui Dror Moreh, propunerea Israelului pentru Premiile Oscar din 2013, „Gainsbourg: a Heroic Life”, de Joann Sfar, o reprezentare originală a vieţii celebrului cântăreţ şi scriitor de origine mozaică Serge Gainsbourg, şi „A Room and a Half”, de Andrey Khrzhanovsky, o producţie în care secvenţele jucate alternează cu cele animate şi cu imaginile de documentar, recompunând într-un film de ficţiune o serie de evenimente din biografia poetului Joseph Brodsky, laureat cu Premiul Nobel în 1987.

În plus, în festival vor rula mai multe filme într-o retrospectivă Sidney Lumet: ”Find me Guilty”, ecranizarea celui mai lung proces intentat vreodată Mafiei, aduce pe marele ecran povestea mafiotului Jack DiNorscio, ”Before the Devil Knows You’re Dead” şi ”Serpico”.

Accesul la proiecţiile din cadrul Festivalul Filmului Evreiesc Bucureşti 2016 va fi liber, în limita locurilor disponibile. Excepţie fac proiecţiile de la Cinemateca Eforieprecum şi Gala de deschidere şi Gala de închidere a festivalului, unde accesul se va face pe bază de invitaţie.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite