A apărut volumul "Am fost secretara lui Goebbels"

A apărut volumul

Brumhilde Pomsel

Adevarul.ro prezintă un fragment din excepţionalul volum de memorii al lui Brumhilde Pomsel, "Am fost secretara lui Goebbels", ce a apărut de curând la Editura Humanitas. Acest volum se bazează pe convorbirile cu Brunhilde Pomsel înregistrate în 2013 şi 2014, pentru filmul documentar "Ein deutsches Leben (O viaţă germană)", considerat una dintre cele mai importante contribuţii la analiza Holocaustului.

Brunhilde Pomsel a fost printre puţinii care au reuşit să ajungă în imediata apropiere a unuia dintre cei mai mari criminali din istorie. În Ministerul Propagandei, condus de Joseph Goebbels, a lucrat ca stenografă, dactilografă şi secretară. Până la capitularea Berlinului, în mai 1945, a fost avansată şi a ajuns în anticamera ministrului şi-n mijlocul elitei conducătoare a naţional-socialismului. Chiar şi în ultimele zile de război, când trupele sovietice se aflau deja pe străzile Berlinului, ea dactilografia acte oficiale şi, în loc să găsească un moment prielnic ca să fugă, a fost cea care a cusut steagul capitulării. Mai bine de şapte decenii n-a vorbit cu nimeni despre toate acestea. - Thore D. Hansen

De asemenea, la începutul lui 2019, la Londra a fost pusă în scenă o piesă de teatru – cu celebra Maggie Smith în rolul principal – realizată după traducerea în engleză a memoriilor lui Brunhilde Pomsel, care s-a bucurat de un succes răsunător.

Brunhilde Pomsel s-a născut la Berlin, pe 11 ianuarie 1911. În 1933 a fost angajată în redacţia de ştiri a Radiodifuziunii Germane, iar nouă ani mai târziu a intrat în Ministerul Propagandei, ca secretara lui Joseph Goebbels. După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial a fost luată prizonieră de sovietici şi a fost deţinută timp de cinci ani la Buchenwald, Sachsenhausen şi într-o fabrică din Berlinul de Est. După eliberare, Brunhilde Pomsel a trăit la München până în 2017, când a murit, la vârsta de 106 ani. Thore D. Hansen s-a născut în 1969, este jurnalist şi trăieşte în Germania. A studiat ştiinţele politice şi sociologia şi este specialist în politică internaţională.

Amintirile sunt foarte importante pentru mine. Mă urmăresc, mă bântuie. Cu toate că uit numele şi anumite întâmplări, pe care nici nu le-aş mai putea descrie în cuvinte. Însă în rest totul e la locul lui, ca într-un dicţionar mare sau ca într-o carte ilustrată.

„Memoriile lui Brunhilde Pomsel sunt remarcabile pentru ceea ce rămâne nespus – realităţi pe care le omite intenţionat, din dorinţa de a le nega chiar şi faţă de ea însăşi. Un veritabil avertisment.“  —The Times

„O mărturie valoroasă şi cutremurătoare despre Germania nazistă. Indiferent dacă Pomsel este sau nu vinovată, felul în care se exprimă şi faptele pe care a ales să ni le împărtăşească ridică întrebări asupra noţiunilor de coerciţie şi complicitate. Ceea ce frapează în povestea ei sunt detaliile vădit ascunse şi contradicţiile extrem de grăitoare. Trebuie să citim această carte cu speranţa că putem învăţa din istorie mai multe decât a reuşit, la vremea ei, Brunhilde Pomsel.“ —Daily Telegraph

FRAGMENT

În timp am reuşit să cunosc adevăratul caracter al lui Goebbels. Îmi aduc aminte de adunarea arhicunoscută de la Palatul Sporturilor, Vreţi războiul total.

Noi ştiam că Goebbels urma să ţină după-amiază un discurs. Pe atunci, toate spectacolele aveau loc după-amiază, fiindcă în fiecare seară, de la şase şi jumătate, începeau să sune sirenele, chit că avioanele veneau sau nu. Dar ele veneau aproape în fiecare seară. Foarte rar se întâmpla să fie o alarmă falsă. Spectacole de seară nu mai existau, nici piese de teatru şi nici filme la cinema, toate aveau loc după-masă.

Deci domnul Goebbels ţinea un discurs la Palatul Sporturilor. Şi deodată ni s-a comunicat că trebuiau să-l însoţească două secretare de la birou.

— Două dintre voi trebuie să vină la Palatul Sporturilor.

— De ce?

— Nu ştiu, dar două dintre voi trebuie să participe.

— Cine?

Ne-am uitat una la alta, nici una nu s-a oferit de bunăvoie. Doamna Krüger era cea mai în vârstă şi era scutită. Prin urmare, ne-au ales pe mine şi pe o altă tânără. Un membru din trupele SS a venit şi ne-a luat cu un Mercedes elegant. Părea un început promiţător. Maşina ne-a dus la

Palatul Sporturilor, care se afla în Potsdamer Strasse. Odată ajunşi acolo, bărbatul ne-a condus în dreptul unui rând de scaune. Erau locuri foarte bune, aproape de tribuna oratorului. Sala era ticsită cu muncitori aduşi de pretutindeni. La astfel de manifestări, muncitorii din fabrici sunt mai întâi întrebaţi cine doreşte să participe, dar fiecare se eschivase. Mai ales la o asemenea oră. Nu se anunţase nimeni voluntar, prin urmare, cei mai mulţi dintre ei fuseseră aduşi cu forţa. Deci ei erau luaţi din fabrici şi întreprinderi pentru a participa la această adunare de la Palatul Sporturilor. Şi-mi amintesc că actorul Heinrich George, tatăl lui Götz George, şedea în faţă în rândul al treilea.

Însă nici n-am ajuns bine acolo, că a şi început. În spatele nostru stătea doamna Goebbels cu doi dintre copii, iar lângă noi erau aşezaţi membri importanţi din SS, era o tribună pentru elite, ca să spun aşa. Fanfara a intrat în ritm de marş, interpretând obişnuitele marşuri şi cântări de război – făcea spectacol. Apoi Goebbels şi-a început discursul. Vorbea excelent, era foarte convingător. Şi-ntr-adevăr, în ziua aceea şi-a intrat atât de bine în rol şi s-a manifestat atât de intens, încât totul părea ca o dezlănţuire – dar o dezlănţuire ca într-un spital de nebuni, aş zice. Parcă ne spunea: „Aici puteţi să vă faceţi de cap“. După care, brusc, de parcă ar fi fost loviţi de streche, au început cu toţii să urle, să bată din picioare şi să se agite, ca şi cum ar fi vrut să-şi smulgă braţele. Era o gălăgie infernală.

Colega mea stătea acolo cu pumnii strânşi, amândouă de-abia respiram, atât de îngrozite eram de ceea ce vedeam în jur. Nu de Goebbels, nu de acei oameni, ci de faptul că aşa ceva era posibil. Noi două nu făceam parte din acea mulţime. Eram spectatoare, probabil singurele spectatoare.

Cred că nici el nu-şi mai amintea ulterior ce-a spus. N-am cuvinte pentru a descrie felul în care a reuşit să aducă atâtea sute de oameni într-o asemenea stare încât nici unul să nu mai stea locului, toţi săreau în sus şi strigau şi jubilau. I-a reuşit. Cred că nici el nu ştia exact cum de reuşise. Iar noi – asta-mi amintesc bine – noi stăteam acolo, ţinându-ne de mâini, colega mea şi cu mine. Eram atât de încremenite, uimite de ceea ce se petrecea acolo. Iar în spatele nostru se afla un membru din trupele SS care ne-a bătut pe umeri şi ne-a spus:

— Măcar aplaudaţi şi voi.

Atunci am început să aplaudăm, că aşa era firesc. Evident. Ni se atrăsese atenţia. Nu te puteai sustrage, nu exista altă posibilitate. Am aplaudat. Ne simţeam de parcă eram ameţite de alcool. Amândouă aveam impresia că se întâmplă ceva teribil.

Când mulţimea a încetat cu gălăgia, adunarea a luat sfârşit. Cred că dacă cineva din public n-ar fi participat la acel delir ar fi fost linşat pe loc de cei din jurul lui. Părerea mea. În viaţa mea n-am mai trăit aşa ceva, ăsta n-a fost entuziasm, a fost nebunie, de parcă oamenii nu s-ar mai fi putut controla.

— Vreţi război total?

— DA!

A fost un „Da“ fără echivoc. Membrul din trupele SS care ne-a adus cu maşina ne-a condus apoi acasă. Amândouă eram îngrozite de spectacolul la care asistaserăm. Nici nu ne dădeam seama despre ce fusese vorba acolo. Am rămas doar cu impresia lăsată de mulţimea ieşită din minţi, care nici nu părea să aibă habar de ce se manifesta aşa.

Brunhilde Pomsel s-a născut la Berlin, pe 11 ianuarie 1911. În 1933 a fost angajată în redacţia de ştiri a Radiodifuziunii Germane, iar nouă ani mai târziu a intrat în Ministerul Propagandei, ca secretara lui Joseph Goebbels. După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial a fost luată prizonieră de sovietici şi a fost deţinută timp de cinci ani la Buchenwald, Sachsenhausen şi într-o fabrică din Berlinul de Est. După eliberare, Brunhilde Pomsel a trăit la München până în 2017, când a murit, la vârsta de 106 ani.

Thore D. Hansen s-a născut în 1969, este jurnalist şi trăieşte în Germania. A stu diat ştiinţele politice şi sociologia şi este specialist în politică internaţională.
Partea biografică a acestei cărţi are la bază convorbirile cu Brunhilde Pomsel înregistrate în 2013 şi 2014, pentru filmul documentar Ein deutsches Leben (O viaţă germană). (Copyright Editura Humanitas)

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: