Şovinism românesc

Şovinism

La început a fost o ironie. Un soldat francez care, satisfăcut de recompensa onorurilor militare şi de o mică pensie, rămâne blocat într-un devotament tâmp faţă de Napoleon, atitudinea lui generând un cuvânt: şovinism.

Exact aşa îl descrie Encylopaedia Britannica pe Nicolas Chauvin, personajul a cărui existenţă reală nu a fost certificată niciodată.

chauvinisme, în limba franceză înseamnă „patriotism exagerat”, o definiţie simplă şi clară pentru o noţiune rudimentară. (Multidictionnaire de la langue française, © 2012, 2013 Les Éditions Québec Amérique Inc., under licence to Oxford University Press)

chauvinism, în limba engleză este definit puţin mai nuanţat, ca „patriotism agresiv”, dând şi exemple: Opinia publică a fost uşor deturnată către şovinism şi naţionalism sau Loialitate sau sprijin excesiv şi dăunător pentru propria cauză, grup sau sex: un bastion al şovinismului masculin. (New Oxford American Dictionary of English © 2010, 2013 by Oxford University Press.)

În limba română, cuvântul are însă o evoluţie pe cât de spectaculoasă, pe atât de stupidă. E şi normal, întrucât definiţia cuvântului şovinism a fost amendată de-a lungul timpului chiar de şovinii autohtoni, tocmai pentru a ataşa această etichetă din ce în ce mai exagerată şovinilor maghiari. Un război al cuvintelor.

Dicţionarul universal al limbei române din 1929 al lui Lazăr Şăineanu păstrează definiţia originală:

şovinism - n. sentiment exaltat de patriotism (= fr. chauvinisme)

Peste numai zece ani, Dicţionaru limbii româneşti din 1939 al lui August Scriban aminteşte şi numele imbecilului soldat francez:

şovinízm n. (fr. chauvinisme, după numele luĭ Neculaĭ Chauvin [care corespunde fonetic cu Calvin], un naiv şi viteaz soldat al primeĭ republicĭ franceze şi al primuluĭ imperiŭ francez, pus pe scenă de Scribe în pĭesa Soldatu plugar, reprezentată la Paris la 1831). Patriotizm [!] exagerat.

Schimbarea radicală vine în 1986, în Dicţionarul de neologisme (autori: Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti): 

ŞOVINÍSM s.n. Naţionalism extremist care are drept scop aţâţarea vrajbei naţionale şi a urii între popoare sau între naţionalităţi conlocuitoare, propagarea rasismului şi exclusivismului naţional. [Cf. fr. chauvinisme]. 

Definiţia este atât de radical modificată, încât chiar îşi merită categorisirea de neologism! Modificarea este de natură politică, la apogeul naţional-comunismului românesc. De la patriotism exagerat se ajunge la o adevărată anatemă aruncată în capul celui care ar putea fi etichetat drept şovin. Precizarea „naţionalitate conlocuitoare” nu lasă loc niciunui dubiu: singurii şovini care ar exista în România nu pot fi alţii decât ungurii.

După căderea comunismului, cade din definiţie şi „naţionalitatea conlocuitoare”, dar ideea românească despre corectitudine politică se opreşte aici. Restul denaturării rămâne aproape neschimbat în toate dicţionarele ulterioare, inclusiv în ultimul DEX, cel din 2009:

ŞOVINÍSM s. n. Atitudine politică constând în afirmarea superiorităţii unei naţiuni asupra altora, în manifestarea exclusivismului şi intoleranţei naţionale; naţionalism extremist. – Din fr. chauvinisme. (DEX 1998)

ŞOVINÍSM s. n. Atitudine politică retrogradă în afirmarea duşmănoasă a superiorităţii unei naţiuni asupra altora, în manifestarea rasismului şi a exclusivismului naţional. (< fr. chauvinisme) (MDN 2000)

ŞOVINÍSM n. Naţionalism agresiv şi extremist, care propagă exclusivismul naţional şi intoleranţa. /<fr. chauvinisme  (NODEX 2002)

ŞOVINÍSM s. n. Ideologie şi politică de aţâţare a urii şi duşmăniei între naţiuni şi popoare, de propagare a ideii superiorităţii unei naţiuni asupra altora, de promovare a exclusivismului şi intoleranţei naţionale; naţionalism extremist. – Din fr. chauvinisme.  (DEX 2009)

Trăsătura comună a acestor definiţii de după 1986 rămâne tocmai excesul de precizie direcţionată către un duşman nenumit. Cu alte cuvinte, şovine sunt chiar aceste definiţii. Şi din acest motiv, un al loc comun al lor este, incredibil, chiar prostia naivă împrumutată de la răcanul francez Nicolas Chauvin.

Concluzia este următoarea: şovinism înseamnă „patriotism exagerat”, cu o nuanţă de stupiditate inerent adăugată celui care se face vinovat de aşa ceva. E o definiţie valabilă în toată lumea. În România nu prea mai ştim ce înseamnă, din cauza modificării ideologice a sensului acestui cuvânt. Iar cei care se simt exaltaţi atunci când exagerează din motivaţii patriotice ar trebui să-şi aducă aminte că, oricât de nobili se vor simţi, în realitate ei se vor confunda tot mai mult cu un simplu soldat cam imbecil, care-l admira necondiţionat pe Napoleon şi trăia până la moarte nostalgii cazone.

Ah! Şi ce legătura are asta cu rubrica de faţă, în care se discută aproape numai despre muzică? Simplu: în proporţie de 99% toate textele muzicologice româneşti sunt pur şi simplu şovine.

De exemplu, atunci când într-o cronică a unui spectacol de balet a cărui coregrafie este semnată de un „străin” , mai mult de jumătate din text este rezervat rememorării haine a unor plagiate artistice româneşti din anii ’80, când se reproşează amar că nu se face suficient de mult elogiul unor vremuri considerate „de aur” invocându-se patriotismul (chiar şi exagerat), atunci avem de a face cu un exemplu tipic de şovinism, chiar mai mult decât cu o simplă subiectivitate retrogradă.

Alte exemple de şovinism muzicologic românesc: „a cântat pe toate scenele mari ale lumii, uimind etc. etc.”, “a cântat alături de … (urmează o listă interminabilă de nume)”, „a fost cel mai mare compozitor/bariton/tenor etc. din lume”, „nimeni nu cântă muzica lui Enescu mai bine decât românii”, „Orfeul moldav”

Toate formule deja golite de sens de ani de zile, ce pot invoca scuza patriotismului, dar e bine să ne amintim că exagerările acestea pleacă totuşi de la gândirea unui căprar francez…