Rar un film care să plece cu ambiţii şi aşteptări atât de mari, iar rezultatul să fie un eşec absolut, nici măcar grandios. Şi rar un film care să preia două personaje binecunoscute, atât de populare şi „iconice“, cum se spune, şi să le aneantizeze pur şi simplu, să le priveze de tot ceea ce le asigura specificitatea şi succesul în producţiile cinematografice anterioare. Superman şi Batman, în acest film (în care s-au investit enorm de multe fonduri şi care s-a bucurat de o publicitate fără precedent), nu mai au nimic din ceea ce ne-a plăcut în filmele pe care le-am savurat, la diverse vârste, cu toţii. Nu mai sunt decât două maşini de ucis, care se confruntă interminabil într-un haloimăs, o poveste fără cap şi coadă, în care nu contează decât desfăşurarea de efecte speciale computerizate, şi acestea însă lipsite de orice creativitate şi estetică reale.

Doi bărbaţi şi-o femeie

Cu alte cuvinte, uitaţi toate versiunile anterioare ale eroilor care v-au plăcut: fie Superman-urile lui Christopher Reeve, adică cele ale copilăriei noastre, chiar şi cel de acum câţiva ani, tot cu Henry Cavill (pe care actualul film al lui Zack Snyder se prespune a îl continua), fie Batman-urile lui Tim Burton ori chiar ale lui Christopher Nolan, nu mai au nicio legătură. Premisa de la care pleacă „Batman vs. Superman“ este una pur comercială: ambele „caractere“, personaje, sunt proprietatea firmei DC Comics (ambii fiind de fapt creaţi şi lansaţi în anii ’30, de către Bob Kane, respectiv Jerry Siegel & Joe Shuster).

Există, aşadar, posibilitatea legală de a-i reuni acum în acelaşi film, ceea ce nu s-a mai făcut pe marile ecrane (pentru că în serialele TV de desene animate aşa-numita „ligă a dreptăţii“ este creată demult, cuprinzând toţi supereroii posibili). Ba chiar pe trei supereroi, pentru că spre final, hodoronc-tronc, li se alătură şi Wonder Woman (Gal Gadot), la rândul ei proprietate DC Comics. Evident, astfel producătorii nu fac decât să emuleze studiourile Marvel, care s-au specializat în ultimii ani în astfel de combinaţii („Răzbunătorii“ etc).

Metropolis vs. / = Gotham

Prima greşeală făcută de cei care s-au lansat în acest proiect este că consideră cele două toposuri iconice de care aparţin cele două personaje, Metropolis şi Gotham, echivalente şi le plasează, la mică distanţă unul de altul, în acelaşi univers, care nu este altul decât America contemporană (totul este actualizat acum: părinţii lui Bruce Wayne, alias Batman, au fost ucişi în 1981, problemele sunt cele actuale, ale SUA şi globale etc.). A curs multă cerneală de-a lungul vremii pe opoziţia dintre aceste două oraşe, două megalopolisuri: Metropolis este solar şi luminos, Gotham nocturn şi întunecat (de-aici, alonja expresionistă a filmelor lui Tim Burton etc.).

În acest film, însă, totul s-a pierdut şi nu mai există nici un specific al celor două spaţii, astfel încât ajungi să nu-ţi mai dai seama niciodată unde te afli, în Gotham sau în Metropolis. Degeaba perorează patetic villain-ul Lex Luthor (Jesse Eisenberg) „bine versus rău, noapte versus zi, lumină versus întuneric, cer versus subpământ“, nimeni nu-l ia în serios şi pe ecran nu se mai regăseşte nimic din toate astea. Pe cale de consecinţă, şi cele două personaje îşi pierd caracteristicile, unicitatea, devenind, cum spuneam, două maşini de ucis, iniţial adversare, una împotriva celeilalte, ulterior conlucrând pentru a învinge un inamic comun mult mai puternic.

Un Luthor fără stil

Să nu se înţeleagă însă că filmul nu-şi propune să trateze teme şi probleme „serioase“: filozofie politică, geopolitică etc. Mare parte din el, mai ales la început, este plină de dizertaţii despre limitele democraţiei americane (pentru că, cum spuneam, aici este vorba de America), despre chestiuni geostrategice, despre responsabilitatea morală a supereroului etc. Totul este însă la un nivel rizibil şi pueril, pentru un public uşor de manipulat, şi aminteşte de tentativele similare ale lui Christopher Nolan din trilogia „Dark Knight“ (care a creat tuturor idioţilor impresia că se uită la filme serioase). Nolan aici este producător executiv, ceea ce mă face să presupun că el este cel care şi-a băgat coada în acest sens. În final, unul din supereroi moare (nu spun care), cel puţin temporar, motiv pentru altă desfăşurare de forţe emoţional-patetică şi menită să impresioneze pe spectatorii slabi de înger.

Cel mai mult m-a dezamăgit însă nu atât scenariul prostesc, efectele speciale lipsite de magie, de creativitate reală, ori reciclarea unor non-actori (aici, cel puţin) precum Ben Affleck (penibil mai ales ca Bruce Wayne), Henry Cavill sau atât de inspida (uneori) Amy Adams – toate acestea erau previzibile –, cât incapacitatea lui Jesse Eisenberg de a realiza un villain stilizat şi credibil, cu alte cuvinte de a călca pe urmele unor Gene Hackman (precedentul şi atât de specialul Lex Luthor) sau Heath Ledger (The Joker la Nolan). Ceea ce-i lipseşte lui Lex Luthor al lui Eisenberg este tocmai stilul. Cum spuneam, umbra lui Nolan (producător executiv aici) pluteşte, probabil stricându-l, peste acest film, în care mărcile vizuale ale lui Snyder („300“, „Watchmen“, „Sucker Punch“, chiar şi „Man of Steel“) nu se mai regăsesc, din păcate, aproape deloc.

Info

Batman vs. Superman: Zorii dreptăţii / Batman v Superman: Dawn of Justice (SUA, 2016)
Regia: Zack Snyder
Cu: Henry Cavill, Ben Affleck, Amy Adams, Jesse Eisenberg, Gal Gadot

2 stele

Citeşte şi: „Superman are stil“ – cronica mea la „Man of Steel“, precedentul opus cu supereroi al lui Zack Snyder

PORTRET DE REGIZOR

Zack Snyder – regizorul supereroilor, din antichitate sau din prezent

Cu toate că nu este considerat un „autor“ propriu-zis şi cu toate că nu are notorietatea publică a unui Steven Spielberg, de exemplu (sau Christopher Nolan, mai nou), regizorul american Zack Snyder (născut pe 1 martie 1966, în statul american Wisconsin) a semnat câteva dintre cele mai de succes şi mai de impact, la public şi la critică, filme ale ultimilor 10 ani. Este vorba despre „300“, „Watchmen“, „Sucker Punch“ şi, acum trei ani, „Man of Steel“. Toate sunt realizate cu o grijă deosebită pentru aspectul vizual, recomandându-l pe autor ca pe un veritabil stilist. Primul său film care nu se mai bucură de aceleaşi sufragii este actualul „Batman vs. Superman: Zorii dreptăţii“, care – cel puţin până acum – a fost desfiinţat de critica occidentală, rămâne de văzut felul în care îl va trata publicul.

S-a afirmat în genuri populare

Remarcabil este şi modul în care Snyder execută schimbarea de gen de la un film la altul, neputându-se spune că rămâne cantonat în vreunul anume: film istoric, film cu supereroi, film SF, adaptari de benzi desenate, animaţie – regizorul s-a exersat cu succes în toate. Dacă vrem să găsim o constantă a filmografiei sale, totuşi, aceasta ar putea fi cu siguranţă tema supereroilor, văzută din antichitatea apropiată până în viitorul apropiat şi nebulos. Spun asta pentru că şi „300“ este departe de a fi un film istoric obişnuit, propriu-zis, ci mai degrabă o deplasare a culturii supereroilor în antichitate, scenariul fiind de altfel adaptat dintr-o celebră bandă desenată.

Ca mulţi alţii, Zack Snyder a ucenicit iniţial la şcoala videoclipurilor şi a publicităţii, realizând, printre altele, videoclipuri pentru piese ale (atât de) britanicului Morrissey. Debutul şi-l face în 2004, cu un remake: „Dawn of the Dead“ (după George A. Romero), exprimându-şi astfel decis opţiunea pentru cinematograful şi genurile populare. Urmează marele succes cu „300“ (2006, după BD-ul lui Frank Miller), apoi „Watchmen“ (2009, ecranizare a romanului grafic al englezului Alan Moore, inclus de revista „Time“ în top 100 al romanelor în limba engleză din secolul XX; deşi filmul nu e deloc rău, Moore nu este creditat, geniul britanic retrăgându-şi dinainte semnătura, dezamăgit de adaptările cinematografice anterioare ale operelor sale), animaţia „Legend of the Guardians: The Owls of Ga’Hoole“ (2010), SF-ul de acţiune „Sucker Punch“ (2011) şi relansarea francizei cu Superman prin „Man of Steel“ (2013). În prezent, ca şi Bryan Singer mai demult (în ce priveşte seria „X-Men“, dar şi un nefericit „Superman Returns“), Snyder pare prins pentru multă vreme în „capcana“ supereroilor DC Comics: se pregăteşte pentru următoarele două părţi din seria „The Justice League“, programate în 2017 şi 2019.

Top 5 filme importante

1. 300 (SUA, 2006)
2. Watchmen (SUA, 2009)
3. Man of Steel (SUA-Marea Britanie, 2013)
4. Sucker Punch (SUA-Canada, 2011)
5. Dawn of the Dead (coproducţie, 2004)